3 poveşti Zen care te vor pune pe gânduri.

10
1505

Şi acum unii mă veţi întreba ce-i aia “Zen”, nu? Mi se pare corect.

Zen este un curent filosofico-religios dezvoltat în China şi în Japonia. Undeva în evul mediu Zen devine religie oficială a samurailor din Japonia, acolo unde cultura Zen a luat cea mai mare amploare. Zazen-ul este practica ce stă la baza Zen-ului, o practică a posturii şi a respiraţiei corecte, detaşat de complicaţiile minţii egoiste, prin care se atinge iluminarea.

“Zazenul nu este nici raționament, nici teorie, nici idee. Nu este o cunoaștere destinată creierului, este doar o practică, un veritabil acces la fericire, la pace și la libertate”. – Maestrul Kodo Sawaki

Învăţăturile Zen se transmit în mai multe moduri: anecdote, poveşti, poezii şi aşa mai departe. Pe mine poveştile Zen mă inspiră cel mai mult.

Iată, deci, 3 poveşti Zen care te vor pune pe gânduri:


Hoţul care a devenit discipol

Într-o seară, pe când Shichiri Kojun recita sutre, a intrat în odaie un hoţ cu o sabie ascuţită şi i-a cerut bani, că altfel îi ia viaţa.

Shichiri i-a spus:
– Nu mă întrerupe. Găseşti bani în sertarul de acolo.

Apoi şi-a reluat recitarea.

Puţin după aceea s-a oprit şi a spus:
– Nu-i lua pe toţi. Îmi trebuie ca să plătesc mâine impozitul.

Intrusul a luat cea mai mare parte a banilor şi a pornit spre uşă.

– Mulţumeşte când primeşti un dar, a adăugat Shichiri.

Bărbatul i-a mulţumit şi a plecat.

După câteva zile omul a fost prins şi a mărturisit, printre altele, jefuirea lui Shichiri. Când Shichiri a fost chemat ca martor, a zis:

– Omul ăsta nu-i hoţ, cel puțin în ceea ce mă priveşte. Eu i-am dat banii şi mi-a mulţumit pentru ei.

După ce a ieşit din închisoare bărbatul s-a dus la Shichiri şi-a devenit discipolul lui.


Nu departe de starea de Buddha

Un student de la o universitate, aflat în vizită la Gasan, l-a întrebat:

– Aţi citit vreodată Biblia creştină?
– Nu, citeşte-mi-o, a zis Gasan.

Studentul a deschis Biblia şi a citit din Matei: “Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia… Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale.”

Gasan a spus:
– Oricine este cel care a rostit aceste cuvinte îl consider iluminat.

Studentul a citit mai departe: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Căci oricine cere ia, cel care caută află şi celui care bate i se va deschide.”

Gasan a remarcat:
– E minunat. Oricine e cel care a zis asta nu e departe de starea de Buddha.


Totul este cel mai bun

Pe când mergea prin piaţă, Banzan a auzit discuţia dintre un măcelar şi muşteriul lui.

– Dă-mi cea mai bună bucată de carne pe care o ai, a zis muşteriul.
– Totul în prăvălia mea este cel mai bun, a răspuns măcelarul. Nu veţi putea afla aici nicio bucată de carne care să nu fie cea mai bună.

La aceste vorbe Banzan a dobândit iluminarea.


– BONUS –

Centimetru timp, metru nestemată

Un nobil i-a cerut lui Takuan, un învăţător de Zen, să-i sugereze cum să-şi petreacă timpul. Zilele i se păreau foarte lungi pe când îşi îndeplinea slujba şi şedea ţeapăn, primind omagiile celorlalţi.

Takuan a scris opt hieroglife chinezeşti şi i le-a înmânat:

“Ziua cea de azi nu va mai fi vreodată.
Preţul clipei este cât o nestemată.”

10 COMENTARII

  1. Povestea hoțului care a devenit discipol am citit-o prima dată într-o carte de-a lui Osho, povestită de el și m-a impresionat profund. Mai târziu am căutat să recitesc povestioara, dar nu am mai reușit să dau peste ea. E și mai interesantă alături de observațiile lui Osho! :)

LĂSAȚI UN MESAJ