5 aliați contra depresiei, care îți redau zâmbetul

O dietă lipsită de vitamine, nutrienți esențiali sau antioxidanți care influențează starea de spirit ar putea fi de vină pentru perioadele în care nu te simți în largul tău. Depresia este o tulburare psihică majoră care afectează foarte multe persoane. Stresul, alimentația nesănătoasă, stilul de viață dezechilibrat, odihna insuficientă sau evenimentele traumatizante sunt doar câteva dintre cauzele ce favorizează instalarea depresiei. Potrivit statisticilor, vârsta medie de debut este în jur de 40 de ani, riscul de depresie fiind de două ori mai mare la femei decât la bărbați. Dacă suferi de această tulburare emoțională, atunci ai nevoie de toate resursele pentru a depăși depresia în mod eficient. 

Îți prezentăm 5 aliați de nădejde care te vor ajuta să îți recapeți buna dispoziție:

Acizi grași Omega-3

Un rol important în sănătatea creierului îl au acizii grași Omega-3. Aceștia contribuie la ameliorarea simptomelor depresiei și restabilirea integrității structurale a celulelor cerebrale esențiale pentru îndeplinirea funcțiilor cognitive. Acizii Omega-3 pot fi foarte eficienți în prevenirea și  gestionarea depresiei. De asemenea, aceștia ajută la îmbunătățirea stării de spirit și previn instalarea bolilor neuro-degenerative precum Parkinson sau Alzheimer. Poți include mai mult Omega-3 în dieta ta prin consumul de nuci, semințe de chia, in, cânepă ori floarea-soarelui, pește gras ca somonul, heringul sau macroul, uleiuri vegetale extravirgine.

Vitamina D

Deficitul de vitamina D este asociat cu creșterea riscului de depresie. Potrivit studiilor, cauza este efectul pe care această vitamină îl are asupra creierului. Pentru a evita apariția stărilor psihice depresive și a combate depresia, organismul are nevoie de un nivel normal de vitamina D. Aceasta este produsă de corp atunci când stăm la soare, însă poate fi găsită și în lapte, ficat de vită, brânzeturi, ton, somon, macrou ori gălbenuș de ou. Sunt indicate și suplimentele cu vitamina D pentru persoanele care nu reușesc să obțină totalul necesar doar din alimentație și expunerea la soare. Vitamina D este esențială pentru sănătatea întregului organism, însă ai nevoie de ea și pentru a-ți menține starea de bună dispoziție.

Curcumin

Un rol esențial în tratarea depresiei și reducerea riscului apariției acestei tulburări psihice îl au și antioxidanții. Aceste substanțe nutritive pot ține la distanță anumite tipuri de degradare celulară cauzată în special de efectele radicalilor liberi. Fiind unul dintre cei mai puternici antioxidanți naturali, curcuminul poate combate efectele stresului și ale depresiei. Acesta menține diviziunea celulară normală, stimulează formarea celulelor creierului, susține sistemul nervos, îmbunătățește starea de sănătate fizică și psihică. Extracte care conțin acest antioxidant pot fi găsite în gama Curcumin 95 Herbagetica. Studiile au arătat că curcuminul poate fi folosit ca tratament psihologic inovator pentru depresie și mai multe condiții cognitive. Această substanță nutritivă reduce markerii inflamatori din circulația sanguină care călătoresc spre creier și previne scăderea nivelului de serotonină sau dopamină care tind să reprezinte simptomele depresiei.

Magneziu

Studii recente au demonstrat că suplimentele cu magneziu au efecte pozitive în combaterea depresiei ușoare sau moderate. Acest mineral esențial pentru sănătatea organismului influențează favorabil sistemul nervos, înlătură stresul și oboseala. Suplimentarea zilnică cu magneziu diminuează semnificativ simptomele de anxietate, acționează rapid și este foarte bine tolerat de corp. Cercetătorii au concluzionat că mineralul ar putea fi o alternativă eficientă la produsele farmaceutice prescrise pentru tratarea depresiei.

Magneziul poate fi găsit în cantități mari în alimente precum avocado, quinoa, broccoli, migdale, nuci, semințe, boabe de soia, legume cu frunze verzi ori ciocolată neagră.

Vitamine din Complexul B

Nivelurile scăzute ale vitaminelor din complexul B sunt o trăsătură comună a persoanelor care se confruntă cu depresia. Suplimentarea cu B3, B6 și B12 îmbunătățește substanțial starea celor afectați de această tulburare psihică. Niacina sau vitamina B3 este implicată în producția de serotonină, corpul uman având nevoie de o cantitate mare din această substanță pentru a menține o bună funcționare. Ea poate fi găsită în carnea de pui, vită, ton, somon, ciuperci, vinete, mazăre, morcovi, spanac sau fasole.

Cunoscută și sub numele de piridoxină, vitamina B6 este vitală pentru nervi de aceea este asociată frecvent cu tulburări neuro-psihiatrice precum depresia. Fără această substanță în cantități adecvate se instalează foarte ușor depresia, de aceea e indicat să consumi varză, conopidă, țelină, usturoi ori banane pentru a-ți asigura necesarul de vitamina B6.

La rândul său, vitamina B12 stimulează buna dispoziție și oferă energie organismului, fiind extrem de importantă pentru reducerea depresiei. Se găsește în ouă, brânză, carne de vită, miel ori pește, așa că nu exclude aceste alimente din dieta ta zilnică.

Drumul spre fericire este pavat cu produse naturale esențiale pentru un organism sănătos. Starea ta emoțională se poate îmbunătăți dacă îi oferi corpului substanțele nutritive de care are nevoie pentru a funcționa în mod corect. Depresia este o boală care deteriorează sănătatea mintală, însă învingerea perioadelor de anxietate și crearea unei lumi mai fericite stă doar în puterile tale.

Anna
 

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments

Leave a Reply:

CLOSE
CLOSE