1

Cum sărbătorim de Paști? 5 idei pentru tine și familia ta

Pasti 2017

Pe lângă faptul că este una dintre cele mai așteptate sărbători religioase, Paștele mai este și un prilej grozav pentru ca membrii familiei să se reunească și să petreacă clipe de neuitat împreună. Atmosfera magică din casa ta poate fi întregită nu doar de bucatele alese și de decorațiunile specifice, dar și de activitățile pe care le veți avea în această perioadă. Și pentru ca totul să meargă ca pe roate, noi îți oferim câteva idei pentru o sărbătoare de vis!

  1. Pictează ouăle de Paști împreună cu oamenii dragi.

Vopsirea ouălor este una dintre cele mai simbolice tradiții care marchează Învierea Domnului. Implică-ți familia în procesul de încondeiere al ouălor și vei simți cum o legătură puternică se formează între voi. În plus, în dimineața de Paști veți avea ocazia să identificați cui i-au reușit cele mai frumoase capodopere.

  1. Masa de Paști poate fi altfel.

Dacă îți permite timpul de afară, transformă masa de Paști într-un picnic în aer liber. Astfel, și adulții vor putea profita de razele de soare și de miresmele pomilor înfloriți, și copiii vor explora la maxim împrejurimile alergând sau dându-se în leagăn. Până la urmă, nu contează prea mult bucatele pe care le mâncăm și nici hainele pe care le purtăm, ci starea de spirit pe care o avem.

pasti

  1. De Paști, la restaurant.

Pentru cei care nu vor să-și petreacă timpul liber la bucătărie, și nici nu-și doresc să spele o mulțime de vase după ce pleacă oaspeții, întotdeauna există loc de o alternativă. Chiar și în zi de sărbătoare, restaurantele sunt în așteptarea vizitatorilor. Dacă petreci Învierea Domnului la București, nu ezita să intri în restaurantele tradiționale, unde vei simți o adevărată atmosferă de sărbătoare.pasti

  1. Evadează în vacanță

Unele persoane simt cu adevărat gustul sărbătorii atunci când descoperă locuri noi, când savurează din bucătăria tradițională a mai multor țări, sau când se bucură de soare pe plajele pustii. Vacanțele sunt și o bună oportunitate de a îți dezvolta palmaresul intelectual. Pentru că Paștele este totuși o sărbătoare de familie, poți merge cu oamenii dragi într-o vacanță la Paris, la Roma, la Ierusalim etc. Luminile orașelor, decorul și multitudinea de atracții turisitce îți vor face sărbătoarea de neuitat.pasti

  1. Excursie la mănăstire

Dacă vrei ca în ziua de Paști să simți o conexiune mai profundă cu puterea divină, și să-ți limpezești gândurile, poți opta pentru o excursie la mănăstire. Pacea care domnește în aceste lăcașuri și natura din jur te vor face să prețuiești și mai mult ceea ce ai și să descoperi mai ușor frumusețea vieții. Pentru ca efectul leacului spiritual să fie și mai intens, aprinde o lumânare și petrece câteva minute în meditații.pasti

Indiferent ce vei îmbrăca, din ce bucate vei gusta, și vei petrece sărbătoarea Învierii, esențial este să fii alături de oamenii care îți aduc în suflet primăvara.

 

Invitat
 

Click Here to Leave a Comment Below 1 comments
PXD - 31/03/2017

O mini vacanta ,chiar ar merita .

Reply

Leave a Reply:

CLOSE
CLOSE