7 cele mai întâlnite probleme ale unui acoperiș

acoperis casa

Acoperișul reprezintă una dintre componentele de bază ale oricărei construcții. Fiind o investiție pe termen lung, acesta asigură nu numai confortul, ci și rezistența în timp a unei case. Printre cele mai folosite materiale pentru a înveli o locuință sunt țigla din ceramică, din tablă sau beton, șindrila sau placa bituminoasă, tabla cutată și lisă. Indiferent de produsul ales, odată cu trecerea timpului, vârsta materialelor își spune cuvântul, iar reparațiile devin inevitabile. Problemele de la nivelul acoperișului afectează elementele constructive ale casei și pot fi extrem de costisitoare dacă nu iei măsuri la timp. În cazul proiectelor de renovare, acesta este principalul punct asupra căruia trebuie să se intervină înainte de a demara orice alte lucrări. Iată cele mai frecvente situații care pot deveni supărătoare atunci când vine vorba de acoperiș:

1. Instalare necorespunzătoare sau defectuoasă

Una dintre cele mai frecvente situații cu care proprietarii se confruntă atunci când construiesc sau renovează acoperișul casei este montajul slab. O instalare incorectă crește semnificativ probabilitatea apariției unor probleme serioase și reduce durata de viață a acoperișului. Un sistem complet include elemente precum învelitoare, termoizolație, barieră de vapori, sistem de drenaj, diverse componente și accesorii de montare pentru acoperișuri. Acestea sunt amplasate pe o structură de rezistență, respectiv planșeu, construcție specială din lemn, metal sau beton numită șarpantă. Când nu este instalat corect, ploaia, vântul sau zăpadă pot produce umiditatea sub straturile acoperișului, ceea ce conduce la infiltrații, condens și mucegai.

2. Scurgeri și exces de umiditate

Indiferent de materialul folosit pentru acoperiș, scurgerile sunt unele dintre cel mai des întâlnite probleme și cele mai dăunătoare. Unii oameni consideră că dacă folosesc tablă pentru acoperiș, elimină în totalitate riscurile de a avea surprize neplăcute în interiorul casei. Din păcate, scurgerile pot apărea în jurul conductelor de aerisire, a coșurilor de fum, din cauza montajului neadecvat al jgheaburilor sau în anumite zone deteriorate. Condițiile meteo extreme și tot ceea ce provoacă umiditate afectează structura acoperișului, în cazul lemnului fiind vorba chiar de putregai.

3. Lipsa ventilării sau ventilarea ineficientă

Aerisirea acoperișului și a podului este crucială pentru durata de viață a întregului sistem. În cazul în care volumul de aer de sub învelitoare se mișcă foarte puțin sau chiar deloc, se acumulează condens și căldură. Atunci când ventilatoarele sunt instalate la baza și în apropiere de vârful acoperișului, ventilarea se produce în mod natural. Aerul cald poate pătrunde prin partea superioară și aerul rece poate intra prin spate. Dacă ventilația este necorespunzătoare, căldura și umezeala provoacă deteriorarea materialelor, a izolației și căpriorilor.

4. Puncte și găuri în acoperiș

Vântul și grindina pot provoca perforări în materialul care acoperă casa. Chiar și atunci când designul este necorespunzător, apa se poate strânge în anumite zone, iar în timp deteriorează acoperișul. Găurirea poate fi provocată și dacă treci cu piciorul, în cazul în care produsul de etanșare nu a fost bine aplicat la final sau dacă cuiele care prind materialul au perforat mai mult decât trebuie din acoperiș. Daunele se acumulează de-a lungul anilor, afectând structura de bază, ceea ce conduce la infiltrații.

5. Lipsa unei întrețineri periodice

Atunci când li se acordă atenție din timp, majoritatea problemelor legate de acoperiș pot fi evitate. La fel ca alte părți ale casei, acoperișul trebuie îngrijit. Este important să fie îndepărtate crengile copacilor care găuresc materialul și frunzele care pot înfunda jgheaburile. Acumularea de apă ori diferite resturi și sedimente dăunează sistemului care învelește locuința și favorizează apariția mușchilor. Întreținerea periodică, curățarea și verificarea de rutină prelungesc durata de viață a unui acoperiș.

6. Daunele provocate de copaci

Este de la sine înțeles că dacă un copac se prăbușește pe acoperișul casei, mai ales în cazul unei furtuni, vor apărea probleme grave. Însă, crengile unor arbori din apropiere pot afecta acoperișul zilnic, dacă îl zgârie în permanență și îndepărtează stratul de protecție superior. Materialul se va degrada mult mai repede și va avea un aspect învechit.

7. Structura slabă

Dacă nu este realizată bine, structura acoperișului poate ceda în timp. Este nevoie să se monteze materialul ales pe o construcție solidă care să îi suporte greutatea. Dacă platforma este subțire, se va îndoi sau deforma, sistemul de drenaj nu va mai funcționa cum trebuie, iar apa se poate infiltra mai ușor. Forma este semnificativ afectată și apar diferențe între planurile separate ale acoperișului atunci când este format din două sau mai multe ape.

Alegerea unor materiale potrivite, instalarea și întreținerea periodică te vor ajuta să te bucuri de un acoperiș bun o perioadă lungă de timp. Deși unele probleme ar putea fi considerate minore, este esențial să le acorzi atenție atunci când apar, pentru a evita daunele majore și reparațiile costisitoare.

Anna
 

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments

Leave a Reply:

CLOSE
CLOSE