Ai notat?

4
93

Atunci când Ariel mi-a propus să scriu săptamâna aceasta un articol despre o temă la alegere, primul lucru pe care l-am făcut a fost să scot din cutia așezată strategic la distanță de o mână de laptop un teanc de hârtii albe, pătrate, pe care îmi notez de obicei sarcinile pentru viitorul foarte apropiat. În mod straniu, de câte ori notez pe aceste foi, reușesc să-mi duc la capăt misiunea (poate pentru că albul simbolizează puritatea, poate pentru că pe ACESTE hârtiuțe notez numai ce-mi place să fac), pe când toate notițele referitoare la teme la mate (scrise pe niște sticky notes gălbioare) ajung la gunoi fără să fi fost bifate înainte.

Mi-am dezvoltat în ultimii 2 ani un sistem ce garantează că-mi voi aminti tot ceea ce-mi doresc să fac, deși sunt o persoană foarte uitucă de fel (poate și din cauză că am atâtea dorințe și atâtea direcții înspre care vreau să mă îndrept mai departe în viață). Ideea de la baza acestuia e simplă și voi avea grijă să ți-o expun în următoarele paragrafe.

Mobilul

Pe mobil zac toate întâlnirile pe care urmează să le am în această săptămână, toate cărțile sau caietele pe care trebuie să le returnez, orarul de vacanță și în general toate datele pe care am nevoie să le țin minte oriunde aș fi. Datorită faptului că-mi petrec cel puțin o oră zilnic cu telefonul în mână, alte 12-14 cu el în buzunar și vreo 6 dormind în apropierea sa (nu e sănătos, dar e util pentru o persoană care nu poate fi trezită în alt mod decât prin vibrațiile sale repetate), mă consider un om foarte apropiat de aparatul său “portabil”.

De aceea îți sugerez să profiți de toate utilitățile sale: agenda, notele, chiar și “ciornele” de mesaje (care sunt FOARTE folositoare inclusiv pentru sugestiile de cărți pe care le primești în treacăt). Nu trebuie să fie un super telefon, toate au aceste opțiuni care abia așteaptă să fie exploatate!

Caietul

Impropriu spus caiet, deoarece este format dintr-o serie de foi pe care le rup din caietele de la oră și pe care îmi notez ideile pentru articole, dacă nu chiar texte întregi pe care le tehnoredactez apoi și le public pe blog… sau le păstrez pentru acea carte de care urmează să afli și tu.

Cert este că te poți folosi de fiecare coală de hârtie pe care nu o folosești în scopuri convenționale pentru a-ți dezvolta latura artistică: timpul pierdut devine astfel timp câștigat.

Biroul

Este un fel de Mecca al bilețelelor și al gândurilor așezate pe hârtie: aici am sticky notes de toate culorile, pentru diverse ocazii, scotch, lipici și foarfeca atât de necesară în cazul în care doresc să-mi notez doar două, trei cuvinte despre un subiect pe o foaie și nu vreau să o irosesc pe toată (merg pe principiul că nu are sens să strici ceea ce poți folosi mai târziu).

Îți recomand cu căldură să nu procedezi la fel ca mine în privința dezordinii și să încerci să-ți amplasezi instrumentele de scris (gen pixuri colorate pentru diverse evenimente) în același loc, pentru a le putea găsi mai repede. Țin să te informez de faptul că doar specialiștii pot afla unde se găsește lucrul pe care-l caută pe birou într-un haos total…

Asta desigur, dacă nu cumva și-au notat deja unde îl pot găsi ;)!

Ai notat?

4 COMENTARII

  1. @Chris si bi: merci din suflet!

    @Mihai: le tin in penar (am unul dintr-un material textil foarte flexibil) iar pe-acesta il iau cu mine aproape oriunde. Mai putin in Salzburg, de unde iti scriu acum ;)

LĂSAȚI UN MESAJ