Apucă-te de treabă!

16
900

Nu de puține ori am auzit de oameni care vor să facă lucruri, dar nu se apucă de ele niciodată. Sau de oameni care au în plan să facă ceva, dar tot ezită să facă acel ceva.

Și-l tot amână si amână si amână până când cheful piere, motivația dispare și acel “ceva” rămâne nefăcut.

Deci, cum te apuci să faci ceva ce vrei să faci, dar tot nu apuci?

În ultimii ani am făcut multe de unul singur. Am organizat evenimente de diverse tipuri si mărimi și am dus la capăt proiecte pe care le aveam în cap.

La început mă blocam, e drept. Voiam să mă apuc de ele, le aveam în cap, le aveam notate pe hârtie, dar ceva mă oprea.

Și am învățat în ultimii ani că cel mai simplu mod de a începe ceva este să … da, este să începi odată! Indiferent cum și de unde, important este să începi.

De multe ori, noi, oamenii, ne facem prea multe griji înainte să ne apucăm de treabă.

Spre exemplu: Vreau să-mi fac o ceainărie – dar nu am destui bani în buzunar ca să fac asta, nu am cunoștințe care fac asta deja (ca să-i iau la întrebări și să le cer ajutorul), nu știu cum se face cu furnizorii, nu am găsit un loc de închiriat potrivit și nici nu știu cum aș putea să promovez ceainăria.

Cum să încep cu atâtea minusuri în timp ce alții au câte 50 de mii de euro înainte de a se apuca de treabă?

Căci am impresia (greșită) că tot ce-mi lipsește sunt niște bani … cu care să închiriez spațiul necesar, să-mi fac logoul ceainăriei, să-mi fac cărți de vizită și un site etc.

Ei bine – când m-am apucat de afacerea mea aveam cunoștințe z-e-r-o în materie de afaceri.

Nu știm nici cum se face o factură.

Nu știam, de fapt, nici ce taxe am de dat la stat.

Nu știm nici ce prețuri să pun pe serviciul oferit de afacerea mea.

Dar știam să-mi fac site-ul și știam putin Photoshop cu care am început să-mi conturez un logo.

Dacă stăteam și așteptam să fac bani ca să-mi creez afacerea, probabil acum afacerea mea nu exista – căci banii necesari nu i-aș fi adunat niciodată.

Așa că, pentru a mă menține motivat, am început cu ce știam să fac și cu ce aveam.

Mi-am făcut un site … prost. Așa cum știam, cu cunoștințe limitate.

Mi-am făcut un logo … prost. Așa cum știam, cu cunoștințe limitate, din nou.

Și este uimitor cum încet-încet am găsit soluții la absolut tot ce-mi lipsea la început. Este uimitor cum am găsit un contabil dispus să mă ajute cu câteva sfaturi și explicații (și anume mama prietenei mele). Este uimitor cum am găsit primii clienți (și anume tot felul de mici firme ale unor prieteni).

Este uimitor cum totul s-a așezat la locul său, deși, inițial, nu aveam nicio idee cum urma să fac totul.

Și de câte ori am repetat această “metodă” de lucru – metoda a dat roade.

Dacă mă puneai acum un an să organizez un eveniment la care să vina 100 de persoane probabil ți-aș fi râs în față: “Eu?! Să organizez un eveniment de 100 de persoane? CUM?!”

Dar am făcut în mai puțin de o lună de organizare.

M-am așezat la o masă cu colegii cu care lucrez la Motivonti (Bianca, Lavinia și Mihai) și am început să punem pe hârtie un mic plan.

Am început căutând niște vorbitori interesanți pentru evenimentul nostru.

I-am sunat și i-am întrebat dacă ar veni, gratuit, la un eveniment la care să aibă vizibilitate (era tot ce le puteam oferi…). Unii au acceptat. Alții nu.

Cine ar fi crezut că există oameni care au ceva de spus… dispuși să vorbească în fața unei mulțimi fără să-i plătești? Nu eu, pe vremea aceea!

Apoi, total întâmplător, am găsit un sponsor. Și nu orice sponsor, ci Coca-Cola HBC România.

“Eu să lucrez cu Coca-Cola HBC România?!” – ți-aș fi zis acum un an!

Da. Total întâmplător… am dat de un om care lucrează pentru Coca-Cola și i-am povestit, repet, total întâmplător, ceea ce vrem să facem.

S-au oferit să ne ajute cu băuturi.

Apoi ne mai trebuia un loc în care să ținem evenimentul. Cine ar accepta să ne găzduiască pentru un eveniment pe noi, 4 copilași cu ideea nebună de a strânge 100 de oameni sub un acoperiș, timp de o zi?

Ei bine, am găsit și un hotel. Pe care, da, l-am plătit. Dar la un preț infim față de oferta pe care ne-au dat-o prima dată (probabil oferta pe care o oferă oricărui client).

reCreiere (numele evenimentului pe care l-am făcut în octombrie 2012) a fost, cu bune și rele, un succes de proporții.

Ba chiar, după ce am lansat invitația la eveniment (și căutam 100 de oameni care să ne cumpere biletul de 50 de lei), am fost contactați de Drum Cafe România – niște oameni care fac spectacole fenomenale pe bani, de obicei, dar care acum voiau doar să fie vizibili în fața publicului pe care, cel putin teoretic, reușeam noi să-l strângem la eveniment.

Am plecat de la z-e-r-o experineță și z-e-r-o bani și am terminat cu aproximativ 100 de oameni ce au avut o zi foarte faină. Cu speakeri care ne-au mulțumit că i-am invitat.

Singura lecție este … să începi. Să începi de undeva. De oriunde. Poate chiar de la nume, de la site, de la logo.

Și încă o lecție este: “Dă-i înainte, se vor așeza toate!”.

Și încă o lecție este: “Fii sociabil, cunoaște oameni și vorbește despre ceea ce vrei să faci.”.

În evenimentul nostru din octombrie am implicat cel puțin 9 vorbitori (desi contactasem probabil aproape 30), am implicat-o pe Maia Morgenstern care, în ziua evenimentului (atenție, declar asta în premieră), ne-a anunțat că nu mai ajunge (trebuia să fie prezentă la finalul evenimentului) din cauza unor probleme personale, o tipă (Cristina) care lucra cu Coca-Cola și ne-a ajutat cu băuturile, pe Turific! (Bogdan) care, în deși venise la eveniment doar ca să filmeze (la rugămintea mea), a ajuns să ia locul Maiei de la finalul evenimentului și alți mulți-mulți oameni pe care sigur în clipa asta o să-i uit – precum Dorothea și Dragoș (care în mijlocul evenimentului s-au dus să mai cumpere mâncare – căci ni se terminase) ce au venit și au servit ceai de la mica lor afacere, Alexandra care ne-a ajutat cu organizarea și ne-a pus în contact cu Ceriza, care a făcut poza – și, mă repet, mulți alții care, da, ne-au ajutat cu drag.

Apucă-te. Apucă-te. Apucă-te de treabă!

„Cel mai bun moment să plantezi un copac era acum 20 de ani. Al doilea cel mai bun moment este ACUM!” (proverb chinezesc).


Urmează să lansez cartea foarte curând. În ea vorbesc mai pe larg despre acest subiect. Dacă eşti interesat, te rog lasă-mi mai jos adresa ta de mail ca să te pot anunţa când şi unde o lansez.

16 COMENTARII

  1. Ai pana, ai har – si viceversa – ca si motivare. Este o cale a iesirii din sine pentru a fi vizibil. E normal. Este o cale a intrarii in sine pentru a fi invizibil. E normal. Fiecare crede ca drumul lui este mai bun. Decat celalalt. Si cam atat. Imi place cum gandesti si actionezi. Chiar daca ti-as spune sa continui, tot vei continua. Chiar daca ti-as spune sa nu continui, tot vei continua. E foarte bine sa vezi in ceilalti gardul limitei personale. Pe care vrei si-l vei depasi. E o formula de existenta alaturi de altele, nu mai putin pasionante.

  2. Într-adevăr nu există cel mai bun moment pentru a începe ceva decât “ACUM”. Am trăit-o și eu pe propria piele în momentul în care am dorit să îmi creez propria afacere făcând ceea ce știu eu mai bine, să predau. Am dorit să îmi deschid un after school sau un loc în care copiii care doresc să învețe limbi străine, arte, să participe la cursuri de dezvoltare personală, ș.a.m.d. să poată veni și să învețe alături de persoane care doresc să contribuie la dezvoltarea lor. Evident m-am lovit și eu de același temeri și preconcepții despre care vorbea Ariel. Experiența nu avea legătură cu neputința mea financiară, care mă și trăgea mereu înapoi.
    Am observat, în momentul în care am tras aer în piept și am zic: ” Pot să fac asta!” că totul a început să se schimbe. Mentalitatea a făcut ca dorința și cunoștiințele mele să mă ducă acolo unde voiam. Sunt pe drumul cel bun, cu toate că mai am mult de muncit. Important este că am făcut primul pas. Ceea ce vă sfătuiesc și pe voi. Lăsați la o parte fricile absurde, deoarece cine nu încearcă, nu are cum să câștige! :)

  3. Asa este,Ariel…….cunosc sentimentul de a fi pe picioarele tale,de a hotari directia …cu tot noianul de emotii si panici….dar una peste alta sentimentul ca esti propriul stapan aduce satisfactii….ideea este sa te apuci de ceva ce-ti place sau ti-ar placea sa realizezi…..trebuie curaj,entuziasm si …..poate acel slogan care adoarme temerile :”la asta o sa ma gandesc maine”…….si constati ca maine gasesti si rezolvarea…Va doresc realizari minunate si anunta-ma unde lansezi cartea

  4. Foarte adevarata treaba asta! De fiecare data cand ma apuc de treaba, intai deschid programul cu care urmeaza sa lucrez, chiar daca ma duc si-mi fac o cafea intre timp. Faptul ca-l gasesc acolo deschis este foarte important! Imi aminteste ca am ceva de facut si ca TREBUIE sa fac acel ceva.

    Cat despre alte chestii mai importante… Heh, bariera este inca acolo! Din pacate… :(

  5. Poate de juma’ de an, poate de putin mai mult citesc Motivonti si ador toate articolele….si nu am scris nici un multumesc personalizat inapoi :D Multumesc pentru motivarea de a-mi urma visele…multumesc pentru ca imi aratati ca se poate. Dupa o alegere de facultate buna, dar nu tocmai ce imi doream eu, ci ce isi dorea tatal meu, dupa un an jumate de job facut din inima, dar stresant si lucrat pentru experienta, bani si contract…am fost terminata. In decembrie mi-am dat demisia, acum sunt in vacanta la socri in Australia, iar cand ma intorc in tara ma apuc de visul meu.Fac, iar scoala, dar de data asta, ceea ce imi doresc eu – fashion design. Multumesc pentru contributia ce ati avut-o in aceasta schimbare.Faceti o treaba excelenta!

  6. Ma bucur tare mult cand vad un articol care se potriveste cu prezentul. Parca suntem conectati si toti aveam nevoie de el acum! Ma intreb de ce ai scris articolul zilele astea .. De ce tocmai acum? Hehe! pentru mine!

  7. Ca mare dreptate ai, Ariel! Si daca n-as fi simtit-o pe pielea mea as fi zis ca bati campii. Odata ce-am inceput nimic nu m-a putut opri! Si au aparut si oamenii si evenimentele care m-au adus in stadiul de acum. Iar evolutia este continua odata ce te-ai pus in miscare…

LĂSAȚI UN MESAJ