Atelier: Logica emoţiilor

0
128

Emoţiile apar cu scopul de a ne informa că există o dorinţă sau o nevoie ce se cere satisfăcută și stau la baza personalităţii noastre, ele făcând posibilă înţelegerea modului nostru de raportare la lume.

Cea mai mare parte a deciziilor şi comportamentelor noastre pe termen lung au ca punct de plecare emoţiile şi experienţele ce formează centrul personalităţii noastre.

Încercați să derulați în minte o amintire! Veți observa că nu este nicidecum o înșiruire de imagini ci maidegrabă o succesiune de emoții cărora le sunt asociate imagini.

Emoţiile funcționează pe același principiu ca şi nevoile.

Să ne gândim la senzația de foame care este o senzaţie fizică ce semnifică pentru corp că acesta are nevoie de hrană. Cu cât ignorăm mai mult semnalul cu atât mai mult se accentuează, până când ajungem să nu mai putem face altceva. După ce mâncăm, deci, după ce ne satisfacem nevoia, senzaţia dispare, corpul îşi regăseşte echilibrul, homeostazia. În acest caz este vorba despre o nevoie biologică.

Exact același mecanism face ca o emoție neconsumată să nu ne dea pace până nu o exprimăm. Ea nu se stinge de la sine dacă lăsăm să treacă timpul ci doar așteaptă momentul potrivit pentru a exploda. Numai după ce emoția este exprimată apare starea de bine și ne găsim propriul echilibru.

De câte ori vi s-a întâmplat să vă dojenească vreun profesor ori șeful, să considerați că vi s-a produs o nedreptate dar să plecați fără să spuneți nimic? Acea emoție reprimată nu dispare de la sine. Ea reapare mai târziu fie sub forma unei dureri de cap, ca din senin, fie printr-o stare inexplicabilă de irascibilitate care vă face să vă luați la ceartă cu prietenii/familia, aparent “din nimic”.

De aceea emoţiile ce nu sunt descărcate/exprimate se transformă într-un balast pe care îl purtăm cu noi în permanenţă şi ne influenţează în mod negativ comportamentele.

De emoţiile noastre nu putem fugi, ele ne urmăresc, ne ajung din urmă, se cer trăite şi mai ales exprimate.
Reziduurile emoţionale se pun în calea emoţiei din prezent, intervin în relaţia de „aici şi acum”.

Atunci când durerea ruperii relaţiei cu un partener nu a fost plânsă destul, ea va reapărea când încercăm să construim o nouă relaţie, fie sub forma fricii (îmi este frică să fiu apropiat de tine) fie sub forma neîncrederii (nu am încredere în oameni, mă fac să sufăr).

Sunt, deci, suficiente motive pentru care este de dorit să învăţăm să ne exprimăm emoțiile într-o maniera adecvată, acceptabilă şi eficace, cu atât mai mult cu cât aceasta ne asigură echilibrul fizic și psihic și în ultimă instanță o bună stare de sănătate.

Suntem suma emoţiilor şi trăirilor noastre, plăcute şi neplăcute, la un loc.

Toate acestea ne propunem să le detaliem și mai ales să le experimentăm prin exerciții într-un atelier de dezvoltare personală pe care l-am numit “Logica emoţiilor”.


Despre trainer – Mihaela Vasilescu (blog personal) – Formare în somatoterapie în cadrul EEPSSA, pasionată de dezvoltare personală, psihoterapie, eneagrama.


Când? – Duminica, 2 februarie 2014 – ora 17:00.

Preț? – 30 lei pentru membrii comunității, 80 lei pentru cei ce încă nu sunt parte din comunitatea lui Motivonti. Plata se va face în ziua evenimentului, la fața locului.

Unde? – JCC București, sala mică – Str. Popa Soare nr. 18, sector 2, București

Durată? – ± 2-3 ore

Aducem noi – cafeaua și ceaiul

Maxim 10 participanți – rezervă-ți un loc aici.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ