Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici.

O compilaţie de 2 minute de “discursuri” motivaţionale. Pentru mine a fost “hipnotizantă”. Video primit de la Brânduşa.

Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici.

Kingsley Nwabia vorbeşte în engleză în video de mai jos, dar o face într-un mod foarte motivational… Faceţi rost de 18 minute şi ascultaţi-l. Merită!

L-am luat la întrebări pe Adrian nu pentru proiectul de succes căruia ia dat naştere, ci pentru a atinge un alt subiect destul de sensibil: brandul personal. E adevărat că n-a fost prea vorbăreţ dar cred că în răspunsurile de mai jos sunt câteva informaţii foarte preţioase despre “personal branding” pus în relaţie cu pasiunile fiecăruia, proiectele lui şi tot aşa.

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Am stat 20 de ani în Moineşti, apoi 5 ani în Iaşi, iar de alți cinci sunt în București.

2. Dacă tot ai terminat filosofia: care-i filosofia din spatele lecturilor urbane?

Comportamentul oamenilor se schimbă în funcție de contexte. Un metrou în care mulți oameni citesc sau un parc în care mulți oameni citesc sunt contexte sociale care încurajează alte comportamente decât un metrou și un parc în care majoritatea oamenilor scuipă pe jos.

În plus, dincolo de îmblânzirea unui spațiu public, Lecturi Urbane spune poveste oferirii unei cărți unui străin pornind și de la idee că dăruind, vei dobândi.

3. Lecturi Urbane în ziua de azi pare să meargă de la sine… ce urmează?

Ca orice inițiativă, Lecturi Urbane are o echipă în spate. Este o echipă mică, însă vivace și entuziastă. Lucrurile se reglează de la sine, dacă este creat contextul necesar, iar rolul echipei Lecturi Urbane ar fi tocmai acesta: a crea contextul în care oamenii să poată crește oferind și citind.

Lecturi Urbane este o poveste în care sper să fiu provocat în următorii de 2-3 ani. Dincolo de un proiect mișto, intenția noastră este să punem bazele unei mișcări în toată regula.

4. “Adrian Ciubotaru” este un deja un brand. Când zic “Adrian Ciubotaru” zic “pasiune”, “carte”, “ambiţie” şi multe alte cuvinte frumoase. Cum ţi-ai creat acest brand personal atât de puternic?

Cineva mi-a spus recent, încercând să mă insulte, că sunt un brand… ca Ion Iliescu. Trecând de glumă, e mult spus un brand, însă consider că numele meu, cel puțin în anumite zone ale online-ului, spune ceva.

Nu cred în branduri peste noapte. Să nu uităm că sunt blogger din 2005, iar primele proiecte în afară de blogul personal le-am inițiat în 2009, iar în 2010 pun din plin umărul la capitolul activism.

5. Dacă tot am deschis vorba de brand personal: care-i diferenţă dintre Adrian Ciubotaru din 2007/2008 şi Adrian Ciubotaru de azi?

Recent, o prietenă mi-a citit articolele din perioada 2005-2008 și a fost uimită de transformarea prin care am trecut.

În ultimul timp am devenit mai orientat spre acțiune. Dacă înainte îmi ilustram punctele de vedere în eseuri și articole, acum încerc să le ilustrez implicându-mă în și inițiind chestii.

“Brandul personal poate ajuta proiectul, iar proiectul poate să pună o cărămidă frumoasă la numele tău.”

6. Cât de mult crezi că te ajută brandul tău personal în proiectele tale?

Este o mişcare cu sens dublu. Brandul personal poate ajuta proiectul, iar proiectul poate să pună o cărămidă frumoasă la numele tău. Repet, când vorbim de brand personal, vorbim pe termen lung, vorbim de construirea unor percepţii şi dezvoltarea unor pasiuni.

7. Tu faci brandul personal sau se face de la sine? Lecturi Urbane a facut brandul Adrian Ciubotaru sau Adrian Ciubotaru a facut brandul Lecturi Urbane?

Cu Lecturi Urbane lucrurile s-au nimerit bine. Preocuparea mea pentru cărţi şi dorinţa mea de implicare s-au regăsit într-o singură poveste, iar o poveste adevărată este cea care poate cuprinde tendinţe aparent contradictorii.

8. Pe vremuri ştiu că erai fumător… ce s-a întâmplat?

Am fumat 9 ani de zile, iar din martie 2009 am renunţat. Motivele pot fi găsite aici.

9. Spre final ceva cât mai metafizic: Crezi în Legea atracţiei?

Cred în Legea Atracției, însă nu cred că doar ea există. Cred în conspirarea Universului pentru dorințele noastre, însă nu cred că orice dorință merită împlinită.

10. Un citat favorit sau după care-ţi conduci viaţa?

“Relax, you have plenty of time.”

Când nu te grăbești, timpul se dilată și vei avea timp de toate.

Eu sper că ne-am simţit bine cu toţii la mica noastră evadare din rutină. Aici sunt câteva poze pentru cei ce nu au venit şi pentru cei ce nu le-au văzut pe Facebook. Mai facem astfel de seri?

Şi da, asta-i opera mea de artă: un ghiocel/trandafir/floare hand-made. :)

Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici.

De ce oare tot pun eu “motivaţionale” de luni dimineaţă când de fapt noi, oamenii de pe această planetă, chiar nu avem nevoie de motivaţie. Viaţa-i aşa frumoasă, lumea-i aşa frumoasă, pasiunea omului de mai jos e aşa frumoasă… Chiar am încetat să mai observăm frumosul?

Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici.

E adevărat… dacă îţi doreşti ceva destul de mult, îl vei primi.

PS: Am văzut că recent melodia asta apare şi într-o reclamă…

Îmi amintesc că acum ceva timp am avut o mică “confruntare” cu cineva. Îi spuneam că-i cam pesimist şi asta nu-i bine deloc. I-am recomandat să vadă mai des partea plină a paharului. Răspunsul pe care mi l-a dat a fost unul destul de dur: “Deci tu spui că dacă mi-a murit mama şi sunt supărat ar trebui să zâmbesc?“. Pe moment voiam să-i zic că “Nu asta-i optimismul.” … dar de fapt, da, asta voiam să facă. Să zâmbească, să fie vesel, să-şi folosească timpul aşa cum trebuie, nu plângându-şi mama zi şi noapte. E greu, îmi închipui, dar tocmai de aia optimismul este un exerciţiu, un antrenament.

Şi acum întrebarea este: Antrenament? Pentru cine?

Şi eu răspund tot cu o întrebare: Cine ne conduce: conştientul sau subconştientul?

Dau şi răspunsul: Subconştientul.

Deci pentru cine-i antrenamentul? E un antrenament impus de conştient inconştientului.

Greu de digerat? Poate că la prima vedere da, dar de fapt este foarte logic.

Am întrebat zilele trecute pe Facebook ce este optimismul. O parte din răspunsuri sunt aici:

Ce nu s-a zis şi voiam să se zică?

Optimismul este o atitudine. :)

Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici.

Gata cu scuzele. :) El nu se plânge.

Această teorie nu există cu adevărat de fapt. Totul a început când Danny Wallace a publicat o carte intitulată “Yes Man” după ce un necunoscut i-a zis în autobuz într-o zi: “Zi ‘da’ mai des!”. Asta l-a făcut pe Danny să scrie o carte despre cum a început să zică timp de un an “Da” la orice.

Desigur, despre asta e vorba şi-n filmul despre care am scris mai sus. Jim Carrey, sau de fapt personajul pe care-l joacă în film, este un om ce nu iese din rutină, ce se ascunde mereu de realitate, ce fuge de probleme în loc să le rezolve… un om fără viaţă, fără vise, fără dorinţe, un semi-robot mi-aş permite să spun.

Exerciţiul “Yes Man”

Deşi poate suna prostesc, a spune “da” în stilul “Yes Man” este un exerciţiu foarte bun. Atât în film cât şi în carte personajele încep să spună “da” şi viaţa li se schimbă. Da, ştiu, filmele şi cărţile nu reprezintă o realitate… sau dacă o reprezintă cel mai probabil este foarte difuză.

Dar eu am făcut exerciţiul “Yes Man” şi chiar mi-am schimbat viaţă.

Când am nevoie de exerciţiu?

Acest exerciţiu nu poate “ajuta” pe oricine, desigur, dar dacă eşti genul de om care nu mai iese din casă, genul de om care-i prins într-o rutină, genul de om care a ajuns să nu mai răspundă la telefon, să nu mai aibă chef de nimic… atunci fă acest exerciţiu.

Ce face de fapt acest exerciţiu?

Face două mari lucruri…

1. Te scoate din zona de confort.

2. Te scoate din rutină.

Şi pe deasupra:

• te face să vezi oportunităţile din jur pe care de obicei le ratai sau le considerai probleme…
• te face să-ţi foloseşti timpul într-un mod diferit (spre exemplu personajul principal din film învaţă chitară, coreană, să piloteze un avion ş.a.m.d.)

Desfăşurarea acţiunii

Fă exerciţiul timp de o săptămână şi zi-mi apoi cum te-ai simţit.

Regulile ar fi următoarele:

• nu suprapune programe (adică nu spune da în cazul în care ai altceva de făcut)
• nu lăsa oamenii din jur să ştie că faci acest exerciţiu (pentru că-ţi vor cere să faci lucruri pe care chiar n-ar trebui să le accepţi)
• spune “DA!” la absolut orice plin de entuziasm

Vei face acest exerciţiu?
(aştept răspunsul la această întrebare, să ştii!) :)

“Yes Man” este, cel puţin momentan, singurul film pe care-l ştiu eu că îmbină dezvoltarea personală cu super-umorul lui Jim Carrey. Părerea mea este că orice film în care apare Jim Carrey este un film demenţial! În cazul în care eşti pasionat de devoltare personală şi-ţi place şi Jim Carrey… filmul ăsta este Biblia ta!

Carl (adică Jim Carrey) este un tip ce pare a avea o viaţă compromisă: şi-a pierdut “iubirea vieţii”, îşi urăşte locul de muncă, trăieşte într-o rutină oribilă şi nu vrea să facă NIMIC să-şi schimbe viaţă. Partea tristă este că acest Carl îmi aminteşte de câţiva oameni pe care-i cunosc personal…

Într-o zi Carl ajunge la ceva ce putem numi “workshop de dezvoltare personală”. Acest workshop este despre puterea cuvântului “Da”… (de acolo şi titlul filmului, nu?).

Ce urmează este destul de interesant: Carl începe să spună “da” la absolut toate lucrurile pe care le refuza înainte (ieşiri în oraş cu amicii, vânzători ambulanţi de portocale ş.a.m.d.) şi viaţa lui se schimbă complet. … În bine. :)

PS: De fiecare dată când sunt “down” mă uit la filmul ăsta şi îmi revin. :)

PS2: Am scris un articol despre “teoria yes man”!