Eu sunt genul de om care e lipsit de prieteni dar oricând iese prin oraş dă peste cineva “cunoscut”. Am o groază de oameni pe care-i cunosc din medii diferite – dar cu care nu ţin legătura, cu care nu sunt prieten. Aceşti oameni sunt “cunoştinţe” – cel puţin aşa-i numesc eu.

De ce prefer multe cunoştinţe în favoarea multor prieteni? E simplu: Prietenii necesită timp, atenţie, sentimente. Cunoştinţele în schimb nu îţi cer toate acestea. Ele sunt acolo, ştii cum să dai de ele, ştii unde le găseşti şi, cel mai important, ştii că le poţi cere ajutor exact cum poţi cere ajutor şi de la prieteni.

Rutina, o urăsc! O urăsc pur şi simplu. O detest. Pentru mine rutina este O-BO-SI-TOA-RE. Am despărţit bine în silabe? Este obositoare, stresantă, plictisitoare, ucigătoare de motivaţie şi creativitate. Rutina este boala ce apare mai ales în societatea noastră de consum, în acest secol al vitezei.

Stau şi mă întreb cum pot unii oameni face absolut zilnic aceleaşi lucruri fără să nu cedeze nervos. Eu n-aş putea. Deşi scriu zilnic pe Motivonti (şi se poate considera o rutină)…

Cred că de fapt există două tipuri de rutine (chiar dacă cuvândult “rutină” n-are de fapt plural în limba noastră). Rutine ce vrem să ni le creăm şi rutine ce ne afectează. O să încep cu cele ce ne afectează:

De Dragoş Bucurenci n-am aflat de la TV, ci într-un autocar ce mă ducea acum un an (cred) spre un loc de plantat pomişori. Eram voluntar de bună voie şi nesilit de absolutmente nimeni. Voluntar pentru MaiMultVerde – ONG înfiinţat în 2008 de către, culmea, Dragoş Bucurenci, Doru Mitrana, Andreea Teodorescu şi Hanno Höfer.

M-am hotărât să-l iau la întrebări pe Dragoş pentru că este faimos. Da, pentru că este faimos şi e un om de succes. Faptul că m-am hotărât să-l intervievez a fost mai mult un test, un pariu cu mine: “Îmi va răspunde sau nu la întrebări? Oare-s prea insignifiant pentru cineva ca el?“. Ceva-mi zicea că Dragoş, oricât de ocupat ar fi, îmi va răspunde. Şi aşa a fost.

În fiecare luni vom publica o poveste, un video sau o imagine ce are ca scop motivarea ta în prima zi din săptămână. Pe această cale îţi urăm o săptămână cât mai bună!

Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici.

Yay, gata, tocmai s-a terminat primul concurs din istoria lui Motivonti. Am avut două cărţi de dezvoltare personală de dat (mulţumim Libris.ro pentru susţinere) şi acuma ştim cui să le dăm!

După ce am citit cele 27 de comentarii am exclamat: “De ce nu avem mai multe cărţi de dat?” – pentru că, serios, oamenii aceştia merită aceste cărţi. Din păcate am avut doar două cărţi de data asta, dar promitem solemn că mai urmează concursuri, premii, cadouri şi alte chestii motivaţionale. :)

Sunt uimit de faptul că foarte mulţi oameni gândesc fix invers: “Dacă eu nu sunt ajutat, de ce să ajut?”. Poftim?! Cum să priveşti problema dintr-o perspectivă atât de tristă?

Pentru mine lucrurile stau fix invers: eu ajut pentru că mă face să mă simt bine. Bine, bine, nu vorbim acuma despre faptul ca ofer câte un leu fiecărui cerşetor din fiecare transport în comun – nu fac asta, dar când cineva îmi cere un sfat, un ajutor material, un feedback, chiar dacă îmi ia timp, îmi place să ofer ce mi s-a cerut.

Este vorba de o problemă pe care nu o avem cu toţii dar eu o am: iau totul prea în serios, mă enervez când am aşteptări mari “neîmplinite”, îmi stric o zi întreagă din viaţă pentru un eşec cât de mic etc. Trebuie să învăţ să trec peste micile eşecuri şi să ignor micile răutăţi ale celor din jurul meu – ambele mă afectează mai mult decât ar trebui în momentul de faţă.

Până acum ceva timp eram un om al aşteptărilor şi al pronosticurilor. Aveam aşteptări şi pronosticuri pentru fiecare evenimenţel din viitorul meu apropiat. Un exemplu concret: urmează un party iar eu mă aştept să revăd acolo foarte mulţi prieteni. Întâmplarea face că ajung acolo şi sunt total dezamăgit – prietenii mei se comportă urât, party-ul nu e de mine etc. Unde am ajuns? Într-o mică depresie. De ce? Pentru că îmi pasă de aşteptările mele.

Motivonti îşi premiază cititorii cu ajutorul prietenilor de la Libris.ro. Aşadar avem două cărţi de dezvoltare personală – una din ele poate ajunge la tine.

În primul rând trebuie să alegi pentru ce carte vrei să concurezi.

Iar apoi concurezi. Concursul se desfăşoară chiar aici, sub nasul tuturor, live, până vineri, 26 februarie, ora 18:00.

În fiecare luni vom publica o poveste, un video sau o imagine ce are ca scop motivarea ta în prima zi din săptămână. Pe această cale îţi urăm o săptămână cât mai bună!

În video-ul de mai jos este Nick Vujicic – un om care s-a născut fără mâini şi fără picioare. Eu vă sugerez, după ce vedeţi acest video, să-l căutaţi şi prin alte părţi şi să observaţi cum radiază energia din el, cum radiază a pozitivism. :)

Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici.

Motivonti o să recomande odată la ceva timp şi filme ce crede el că merită văzute – majoritatea se vor axa pe ambiţie, gândire pozitivă, motivaţie şi alte subiecte ce ţin de dezvoltare personală.

“The Pursuit of Happyness” e un film destul de vechi (din 2006), dar pe care eu l-am văzut abia acum, recent. Ce m-a fascinat este faptul că filmul este după o poveste adevărată – povestea lui Christopher Gardner.

Chris are o familie – este căsătorit şi are un fiu. El a investit o sumă mare de bani în nişte aparate medicale considerând că acestea o să-i asigure un venit mare pentru o durată lungă de timp – lucru care nu s-a întâmplat. Ajunge într-o situaţie critică, dar cu un vis de împlinit: vrea să devină broker.