Mini-Motivonti

Author Archives: Mini-Motivonti

3

Zâmbește larg și muncește pentru visul tău!

Încep prin a îmi cere scuze de la anul 2015 fiindcă tot ce am făcut a fost să-mi distrug viața. Nu știam cum să mă dezvolt, cum să socializez, credeam că este imposibil să-ți urmezi visul în țara asta . Dar în ultimele luni ale anului 2015 când am citit pentru prima oară un articol de dezvoltare personală, viața mea s-a schimbat radical. Acum mănânc mai sănătos, fac sport , stau mult mai puțin la calculator, și multe altele pe care înainte nu le făceam. Continue reading

Nu am văzut pe nimeni să-și asume responsabilitatea

Am văzut multe persoane care dau vina pe alții pentru eșecul lor, dar nu am văzut pe nimeni să-și asume responsabilitatea. Mulți dau vina pe țara în care s-au născut , alții dau vina pe familie, pe mediul în care au crescut.  Nimeni nu este vinovat pentru eșecurile tale , tu ești responsabil pentru viața ta, tu iei deciziile pentru tine, tu ai ales să te ți după oameni care nu fac nimic pentru viața lor. TU! Da, tu ești principalul responsabil . Continue reading

Motivația de a trăi în patru pași importanți

Motivația prin definiție este totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri.

În cazul acesta „cineva” sunt peroanele care  îşi stabilesc un scop precis şi reuşesc să-şi controleze emoţiile şi sentimentele, să treacă peste frustrări şi să rămână focalizate asupra scopului propus.

Cum clasificăm și aplicăm motivația de a trăi în patru pași importanți

Acestea reuşesc în viaţă cel mai bine. Motivaţiile diferă de la o persoană la alta și sunt clasificate în mai multe categorii dar toate au un punct comun motivația de a trăi:

Pasul #1- Motivaţia de a trăi cu pasiune

Această motivație poate determina o fiinţă să se angajeze într-o luptă pe viaţă şi pe moarte spre exemplu cu o boală şi să facă eforturi uimitoare pentru ca să treacă peste aceasta şi să reuşească, atunci când nimeni nu credea că este posibil.

Pentru unii motivația de a trăi cu pasiune ar putea însemna:

familia. Sunt oameni care din dragoste pentru ei înșiși și pentru familia lor, fac din fiecare zi o zi specială și pun pasiune în toate interacțiunile cu membrii familiei lor. Pentru ei familia este motivul cel mai important din viață.

munca: sunt oameni care sunt dedicați muncii lor și fac asta zilnic cu pasiune pentru muncă, pentru că le place ceea ce fac și aceasta reprezintă motivația lor cea mai puternică.

Oamenii care și-au descoperit menirea sunt cei care știu că viața merită trăită indiferent cum ar fi ea și că fiecare strop de pasiune și dedicație investite se vor întoarce în viețile lor înzecit. Oamenii care știu că indiferent dacă afară plouă sau e soare, întotdeauna e bine să ai un zâmbet pe buze și să te bucuri de tot ceea ce îți oferă natura, viața, destinul. Sunt oameni care în pofida necazurilor și a eșecurilor continuă să facă ceea ce știu să facă cel mai bine și lucrul de care sunt fermecați.

Nu este greu să aplicăm această motivație de a trăi cu pasiune, aici regăsim pasiunea pentru familie sau pentru muncă, sau ceea ce realizăm în viață trebuie să dedicăm familiei și bineînțeles nouă.

Pasul #2- Motivația dorinței

Ce este o dorinta?  Toate dorințele noastre sunt nevoi care părăsesc nivelul nevoilor firești și încep să fie raportate la planul social. Spre exemplu am nevoie de o mașină de călcat, e perfect logic, normal, natural. De fapt, nevoia migrează și se transformă în dorință. Din acel moment, ea nu mai este naturală. Din acel moment, e ca un spin intrat prin piele, asa ca nu o sa îți mai dea pace până când nu îl scoți, până când nu îți împlinești această dorință.  După ce ai împlinit dorința esti fericit deci împlinit dintr-un punct de vedere.

dorința senzuală, ceea ce înseamnă dorinţa de a fi cu fiinţa iubită, chipul şi corpul lor atrag întotdeauna atenția cât și pasiunea sau dorința, aparent din senin, o putere gigantică de acţiune, toate acestea sub imboldul  dorinţei de a fi cu iubitul(a).

dorința materială care este tot o dorință, aceasta aduce la realizare socială sau profesională, depinde de ce valori vrei să atingi în viață. Uneori dorința materială poate fi chiar nebenefică pentru conștiința omului.

Pasul #3- Motivația iubirii

Există şi fiinţe la care iubirea este mai presus de orice, purtându-le parcă pe aripi spre realizări excepţionale. Iubirea e o motivație supremă a vieții, de indată ce vom fi motivați de iubire, de îndată ce ne dorim s-o atingem, s-o simțim noi înșine, să ne comportăm cu iubire, să o așternem în fapte și-n gânduri, ne îndepărtăm de emoționalitatea autodistructivă, de prejudecăți, de așteptări sterile sau de blocaje, inerente existenței. Dacă motivul pentru fiecare acțiune a noastră ar fi iubirea necondiționată am atinge stări interioare pe care le căutăm azi în lumea materială, în oamenii din jurul nostru, în cele trecătoare și schimbătoare. Iubirea aproapelui este motivația supremă, care odată știută vom fi cele mai fericite si mai motivate persoane din această lume.

În acest caz, multe din transformările care se produc dintr-un nesfârşit elan de a dărui într-o formă sau alta iubire, sunt motivații care se transformă în acţiuni caritabile. Cei care produc aceste stări sunt eliberați și ușurați de o povară care au dus-o până în acel moment.

Pasul #4- Motivația spirituală

Mai rar, din păcate apare motivaţia spirituală. Impulsul de a fi un adevărat Om, de a descoperi scânteia de divinitate din propria fiinţă este profund înrădăcinat în fiecare dintre noi, dar numai anumiţi oameni sunt suficient de mult motivaţi de acest impuls divin transformator.

Iubirea e o cale, e o alegere grea, dar una care ne poate duce la un nivel de conștiință, înțelegere, toleranță, răbdare și înțelepciune pe care nu le putem imagina în afara practicii. Noi vorbim cu toții despre iubire, pare că știm multe despre ea, dar – a o cunoaște în expresia ei de câmp al conștiinței, de prezență puternică și trăire – e ceva ce există, practicând-o ca motivație pentru toate acțiunile, gândurile și experiențele noastre, fără excepție.

Un text de Maria Ciobanu

Atâtea variante de adevăr câţi suntem pe planetă

Ai observat vreodată că ceea ce consideri a fi adevăr sau minciună este relativ şi se schimbă de multe ori odată cu trecerea timpului? Ţi s-a întâmplat ca anumite lucruri să reprezinte pentru tine un adevăr de necontestat cu ani în urmă iar acum să realizezi că de fapt sunt pline de falsitate, sau invers, ca ceea ce tu considerai a fi fals cu ceva timp în urmă să devină astăzi adevăr pentru tine? Şi privind în jur, ai observat că există cam tot atâtea variante de adevăr câţi suntem pe planetă? Care este de fapt adevărul şi cum poţi ajunge la el?

Ca adult, fiind provocat în permanenţă de către experienţele ce apar în calea ta, în adâncul inimii de multe ori ajungi să îţi doreşti cu intensitate să cunoşti adevărul însă în interiorul şi în exteriorul tău s-ar putea să fie atât de multă minciună încât descoperirea acestuia devine o adevărată provocare. Poate că ai tendinţa de a căuta cu disperare adevărul în mintea ta uitând faptul că de cele mai multe ori aceasta te minte, la fel cum îl cauţi în afara ta ignorând faptul că acesta e de asemenea trecut prin filtrul minţii celorlalţi. Şi dacă ghidul pe care îl cauţi este dintotdeauna în tine şi doar ai uitat cum să îl accesezi? Îţi mai aminteşti că atunci când erai foarte mic erai condus de ceea ce simţeai şi mai puţin de ceea ce gândeai? Ei bine, fără să îţi dai seama, prin intermediul simţirii accesai ghidul tău interior, sufletul, sau cu alte cuvinte erai în contact cu realitatea. Ştiai intuitiv adevărul şi îl exprimai într-un mod autentic. De îndată ce ai fost învăţat să gândeşti, lucrurile au început să se complice şi uşor, uşor, ai ajuns să cauţi adevărul în mintea ta şi a celorlalţi, ignorând de cele mai multe ori propriile tale sentimente. Mai mult decât atât, mintea ta a început să genereze emoţii, din ce în ce mai multe şi mai puternice astfel încât adevăratele tale sentimente au ajuns să fie greu de accesat şi identificat. Pe scurt, pe masură ce ai început să creşti, legătura cu ghidul tău interior a fost din ce în ce mai mult bruiată şi scurtcircuitată. Cum a fost cu putinţă asta? Iată un exemplu care te poate ajuta să înţelegi mai bine ceea ce spun:

Cu puţin timp în urmă, mă odihneam pe o bancă în parc când în faţa mea a apărut brusc o fetiţă de vreo cinci-şase ani care a decis să mă salute într-un mod original: a întins mâna şi mi-a arătat că doreşte să batem palma. Era toată numai un zâmbet şi m-a molipsit instantaneu. N-a scos o vorbă, doar mi-a zâmbit şi am bătut palma într-un mod amical după care a dispărut la fel de repede cum a apărut în faţa mea.

Mama sa o însoţea şi, dornică fiind să o educe şi să o înveţe ce înseamnă bunul simţ, a demararat instantaneu procesul de convingere a fetiţei că nu e în regulă ce simte şi ce face. Mai mult decât atât, într-un mod inconştient a început să-i implementeze acesteia propria sa concepţie despre cum ar trebui să fie şi să se comporte ea în această situaţie. Am spus propria sa concepţie? Măcar de-ar fi fost aşa! Aş putea paria că prin ea vorbeau mama, tata, bunica sa sau oricine altcineva cu excepţia ei! Oricum, n-am putut să nu mă întreb ce-o fi văzut ea în neregulă referitor la comportamentul fetiţei.

Ei bine, mai devreme sau mai târziu, dacă situaţia se repetă (şi de obicei se repetă până când conduita copilului este “corectată”), copilul începe să devină confuz şi aşa începe războiul interior între ceea ce simte şi ceea ce este învăţat să gândească precum şi procesul de renunţare la adevărul său atât de mult, încât după un timp va reacţiona precum un roboţel perfect programat când apar situaţii asemănătoare. De ce se întâmplă acest lucru? Orice copil se naşte cu nevoia de a fi iubit, acceptat, de a fi în siguranţă, de a nu fi singur, de a avea tot felul de lucruri necesare supravieţuirii. Când cei din jur încep să îi arate din plin că dacă nu se supune şi nu se comportă precum un copil bine educat  ei îşi vor retrage iubirea, îl vor marginaliza, îl vor pedepsi şamd,  copilul constată rapid că înafara grupului nu va putea supravieţui şi nu va putea să mai aibă ceea ce îşi doreşte şi ca să nu sufere acceptă să le facă celorlalţi pe plac. După un timp, în subconştientul său se formează nişte condiţionări precise care îi vor dirija comportamentul şi gândirea într-o asemenea măsură încât mai devreme sau mai târziu, copilul va ajunge să nu mai ţină cont de ceea ce simte cu adevărat. Mai mult decât atât, dacă ceea ce este el  în realitate este în contradicţie cu ceea ce i s-a spus că ar fi just să fie, copilul va ajunge să se simtă ruşinat, vinovat, cumva în neregulă dacă acţionează conform adevărului său. Şi ca să nu cumva să ajungă să mai trăiască şi acest război interior, în mod inconştient un copil bine educat va acţiona conform conceptelor mentale care i-au fost implementate. Nu în ultimul rând, în timp, la toate acestea se adaugă propriile experienţe neplăcute rezultate din interacţiunea cu ceilalţi  precum şi acceptarea experienţei altora care îi confirmă şi mai mult faptul că toţi ceilalţi au dreptate.

Iată deci foarte pe scurt cum, condiţionat fiind de ideile implementate în mintea sa şi în egală măsură de temerile sale, mai devreme sau mai târziu, copilul va începe să renunţe la simţire în favoarea gândirii şi se va îndepărta de adevărul său.

Şi dacă tot am atins acest subiect, ce zici de volumul uriaş de informaţii care sunt inserate de-a lungul anilor în mintea unui copil la şcoală, informaţii pe care acesta le preia ca atare fără să le pună sub semnul îndoielii, la fel ca şi mulţi dintre profesorii săi de altfel. Care dintre ei poate spune pe baza propriei experienţe cât de adevărate sunt? Care copil este învăţat la şcoală să fie creativ, să pună sub semnul întrebării ceea ce i se predă şi să exprime ceea ce simte? Dacă s-ar întâmpla asta, copilul ar putea păstra şi dezvolta contactul cu sufletul său şi ar fi original şi creativ, însă din păcate totul e planificat minuţios astfel încât acesta să rămână blocat în mintea sa şi să devină un roboţel care repetă şi reproduce la nesfârşit ceea ce i s-a inoculat. La rândul lor, părinţii au fost învăţaţi să procedeze în acelaşi mod astfel încât de obicei transmit şi ei copilului acelaşi gen de educaţie. Cum să te mai mire faptul că vei ajunge să cauţi în permanenţă adevărul în mintea ta şi a altora?

Iată deci în linii mari modul prin care ai fost învăţat să consideri drept adevăr ceea ce alţii ţi-au spus şi iată cum din momentul în care ai preluat totul în mod inconştient acesta a devenit adevărul care ţi-a condus viaţa. În ce măsură a fost şi este de fapt adevăr? În ce măsură acesta este adevărul tău? Experienţele de viaţă prin care ai trecut te-au făcut uneori să pui sub semnul întrebării ceea ce ai preluat în mod inconştient din mediul tău exterior şi iată cum odată cu ridicarea nivelului tău de conştienţă ceea ce era adevăr devine minciună. În acelaşi mod, ceea ce considerai a fi fals din cauza “adevărului” inoculat în mintea ta poate deveni adevăr  dacă începi să îţi pui întrebări, să fii atent la ceea ce simţi şi să ţii cont de datele pe care ţi le aduce propria experienţă.

Trist este faptul că tocmai atunci când ai în faţă adevărul, mintea este cea care te împiedică să-l percepi. Mintea e expertă în a-ţi servi tone de justificări şi concluzii logice şi atunci când intri în jocul său, mai devreme sau mai târziu eşti pierdut pentru că te va convinge de propriul ei adevăr. Şi care este de fapt acest adevăr al ei? Tot ceea ce ai preluat cu sau fără discernământ de la părinţi, fraţi, surori, rude, profesori, prieteni, cărţi, media, şamd, precum şi concluziile extrase din propriile experienţe care de fapt sunt afectate puternic de educaţia pe care ai primit-o. Prin urmare, cât din ceea ce există în mintea ta îţi aparţine cu adevărat? Extrem de puţin şi gândeşte-te că ăsta este “adevărul” pe care ţi-l serveşte mintea ta. Unde este adevărul tău? În ceea ce simţi. Presupunând că ai reuşit să discerni între emoţiile create de către mintea ta şi sentimentele generate de către sufletul tău, problema este aceea că deseori adevărul a ceea ce simţi este total diferit de adevărul minţii tale. Motivul pentru care lucrurile stau astfel este acela că ceea ce simţi este adevărul sufletului tău care crează întotdeauna fără să reproducă în timp ce adevărul minţii tale se bazează pe formule, reţete, repetiţie şi reproducere. Uneori adevărul este atât de greu de crezut de către minte încât devine puţin probabil să iei în considerare ceea ce simţi. Alteori ceea ce simţi intră într-un conflict atât de puternic cu ceea ce îţi spune mintea încât te simţi sfâşiat în bucăţi şi rămâi timp îndelungat blocat în îndoială şi confuzie, incapabil să iei o decizie.

Ce se întâmplă când intuieşti adevărul însă pare atât de greu de crezut sau îţi provoacă atât de multă teamă şi îndoială încât nu te poţi hotărî nicidecum să-l urmezi? Ce se întâmplă dacă permiţi ca mintea ta şi lumea din jur să te convingă să nu-l onorezi? Urmează experienţe de viaţă pline de suferinţă în care lucrurile nu curg armonios (indiferent cât te-ai strădui în acest sens) care te ghidează şi te conduc pas cu pas, indiferent dacă vrei sau nu, înapoi către adevărul tău. Poţi să-l negi în continuare şi să trăieşti o viaţă de coşmar sau atunci când ţi-a ajuns atâta suferinţă poţi să decizi în sfârşit să îl urmezi în ciuda tuturor temerilor, credinţelor şi îndoielilor tale. Cine dirijează acest proces? Există în tine o parte care cunoaşte întotdeauna adevărul, sufletul tău, a cărui raţiune de a fi este aceea de a ghida evoluţia ta, de a te împinge dincolo de ceea ce cunoşti şi de a te conduce pas cu pas către experimentarea a ceea ce eşti cu adevărat. El este cel care te poate ghida fără greş prin noianul de minciuni în care înoţi în fiecare clipă şi cel care aduce în calea ta experienţele care te ajută să evoluezi. Poţi merge în direcţia pe care ţi-o indică sau poţi alege contrariul şi să te agăţi de ceea ce cunoşti, însă mai devreme sau mai târziu suferinţa te va determina să repui în discuţie alegerea ta.

Ce faci atunci când nu reuşeşti să îţi dai seama care este adevărul tău, atunci când mintea ta te ţine în confuzie şi bruiază puternic ceea ce simţi? Ia acea decizie pe care o simţi oportună şi pentru care eşti dispus să-ţi asumi consecinţele şi acţionează. Ceea ce va urma îţi va indica cu precizie dacă eşti în adevăr sau în minciună. Când eşti în adevăr lucrurile curg de la sine fără efort în timp ce minciuna e însoţită întotdeauna de suferinţă şi compromisuri. Aşadar, dacă constaţi că lucrurile se înrăutăţesc, fii recunoscător pentru indiciile primite şi acordă-ţi şansa de a alege din nou.

Are importanţă dacă accesezi şi onorezi sau nu adevărul? Fiecare este liber să dea orice răspuns doreşte acestei întrebări. Mie viaţa mi-a demonstrat faptul că alegerea şi onorarea adevărului înclină întotdeauna balanţa către evoluţie, bucurie şi împlinire în timp ce neonorarea sa înclină balanţa către stagnare, suferinţa şi sclavie.

Un text de Raveica Atodirese

3

Cine cunoaște temeinic o disciplină este specialist

Să pornim de la definiția cuvântului specialist. După DEX înseamnă o persoană care cunoaște temeinic o disciplină, care excelează într-un domeniu sau într-o problemă.

Nu știu exact cum dar cred că dacă ai o problemă și întrebi o persoană cu pregătire în domeniul respectiv și te lămurește atunci poate fi considerată un specialist. Dacă omul e „tătic” pe bucățica lui, atunci este un specialist. Noi românii ne pricepem la toate. Dăm sfaturi cerute sau nu, din cele mai diverse domenii, la toată lumea indiferent dacă posedăm cunoștințe temeinice sau nu. Așa ca aspirina, un panaceu universal, bună la toate. Te doare capul, burta, un picior nu contează, iei o aspirină.

Vrei o rețetă de ciorbă, prețurile din piață sau cum se scoate o pată de vin, o întrebi pe vecina din colț care s-ar putea să îți dea și câteva remedii pentru durerea din gât sau de spate, așa bonus.

Un specialist va răspunde întotdeauna punctual, va analiza problema, o va detalia și va căuta cele mai bune opțiuni de rezolvare a ei.

Poate e mai greu să debutezi pentru că atunci nu te cunoaște nimeni și nu se știe de ce ești în stare. Însă cei motivați găsesc o cale. Dacă ai calitate umană e imposibil să nu te faci remarcat. Pregătirea unui om performant costă. Specialiștii investesc în pregătirea lor. Raportul calitate-preț e la egalitate. Specialiștii își fac reclamă singuri prin munca prestată cu dăruire și pasiune. Oamenii îi recunosc după referințele și aprecierile pe care le primesc. Dacă excelezi în ceva, se duce vestea repede și cei care au nevoie vin singuri.

În general specialiștii au și rol de mentori.

Aruncă semințele mai departe, nu păstrează pentru ei. Dau comunității măcar puțin din cunoștințele acumulate. Nu le este teamă de eșec, își înving fricile și angoasele, merg mai departe depășind obstacolele.

Specialiștilor le plac provocările, nu vor alege niciodată partea comodă a vieții. Ies mereu din zona de confort și tocmai de aceea excelează.

Se pregătesc continuu în domeniul lor de activitate, sunt la curent cu cele mai noi informații, nu consideră că le știu pe toate și nu mai au ce învăța. Experții se consultă și cu alți colegi din specialitatea lor, fac schimb de idei. Au realizări, fapte – nu vorbe în vânt.

Și mai este un aspect, specialiștii sunt puțini.

Nu toată lumea poate excela. Problema noastră acum este că avem mare nevoie de specialiști în toate domeniile de activitate. Mulți oameni cu pregătire superficială și-au pus eticheta de experți și sunt așezați în funcții cheie, pentru țara noastră și de acolo bulversează pe toată lumea, anulând de cele mai multe ori munca unora care chiar știu ce fac. De aici și exodul masiv de creiere în alte țări unde le este apreciată prestația și unde sunt răsplătiți pe măsură. Instituțiile statului suferă cumplit la acest capitol. S-au umplut până la refuz de nepoți, nepoate, cuscri, fini și nași care sunt „buni la toate și la nimic” în același timp. Incompetența și pregătirea slabă se vede peste tot. Cred că de aceea nu investesc prea mult în educație, ca să aibă o masă de manevră, din patru în patru ani. Se irosește banul public pe servicii de calitate îndoielnică la fel ca cei care conduc aceste instituții.

Dacă ar avea un popor educat nu ar mai fi votați în veci. ar pierde puterea cât ai clipi din ochi.

Un popor educat ar scoate mai multe elite. Politicieni nu au nevoie de elite. Elitele deranjează pentru că gândesc, nu merg pe spiritul de turmă. De cele mai multe ori vorbesc, incită și pe alții să gândească, sunt lideri.

Elitele sunt cei care aduc progresul, inovarea, împing lucrurile înainte, schimbă lumea. Oamenii competenți nu își irosesc viața în medii ostile își caută destinul acolo unde pot progresa. Ar trebui să îi apreciem mai mult și să îi păstrăm în societatea noastră. Noi nu progresăm din cauză că ne alungăm elitele și nici nu investim în pregătirea lor. Paradoxal este că cea mai bună investiție pe care o poți face este cea în educația ta și a copiilor tăi. O educație bună înseamnă o viață mai bună și mai prosperă, înseamnă civilizație, înseamnă siguranță.

Pentru că, așa cum mi-a spus tata când eram adolescentă, e plină lumea de proști și nu trebuie să fii și tu una dintre ei.

Un text de Elisabeta Neagu

CLOSE
CLOSE