Când a doua șansă nu mai există

9
328

Imaginează-ți  că acum 7 ani erai cu familia ta în mașină și vă îndreptați către casă. Veneați de la mare, excursie pe care ai cerut-o de când a început anul și pentru care părinții tăi s-au străduit  să strângă bani, în condițiile în care ratele la bancă erau din ce în ce mai mari, locurile de muncă nesigure, iar tu, la capitală, cereai în fiecare săptămână bani de cluburi și de haine cu trei etichete în partea stângă.

Pe bancheta din spate erai tu și prietenul tău, care părea mult mai tăcut decât de obicei. Mereu își dorea ce era cel mai bine pentru tine și, în încăpățânarea ta, atunci când s-a alăturat opiniei părinților cum că ar trebui să te maturizezi puțin și să iei viața in serios, te-ai enervat și ai spus unele cuvinte fără nici măcar să le gândești.

Uneori cuvintele dor cel mai tare și atunci ai lovit exact unde trebuia, iar efectul a fost da, dureros, pentru că tăcerea doare atunci când lovești.

În bezna nopții, luminată de multitudinea stelelor de pe cer, s-a lăsat o tăcere pe care tu nu ai înțeles-o. Dar ai acceptat-o.

Te gândeai la ce ai greșit, dar nici mintea ta nu putea să accepte cum că tu nu ai dreptate, cum că tu nu știi ce e cel mai bine pentru tine și că de ce trebuie să îți spună ceilalți cum să fii și ce să faci. Te-ai simțit singură, și tot ce îți mai rămăsese erai tu însăți. În inocența vârstei tale de 22 de ani, ți-ai pus  precum un copil pe un site de socializare cum că ți-ai dori să mori, că nimeni nu are încredere în tine și că lumea este foarte rea.

Cum atmosfera din mașină era tensionată și fiecare se gândea la ce ar fi bine să se spună, gândurile l-au dus departe pe tatăl tău și a omis un semafor care se făcuse deja de mult roșu. Nimeni n-a fost atent și impactul nu a mai avut timp să ia în considerare părerea nimănui. Din sens opus, o mașină cu o familie proaspăt înmulțită venea fericită de la spital.

Când te-ai trezit era beznă. În liniștea nopții, nu se auzeau decât sirenele poliției și ambulanței. În afară de sirene era liniște, nu se auzea niciun cuvânt. Ai început să te îneci cu sângele care îți curgea de pe față și nici măcar n-ai avut puterea să îl scuipi. Nu îți simțeai niciun picior, iar mâna ta era blocata sub ușa mașinii. În fața ochilor tăi era negru și nu știai dacă ești în viață sau așa arată moartea după viață. Fără să vrei, viața a început să te bombardeze cu momente din ce ai lăsat în urmă. Durerea era prea mare, deși îți venea să urli, dar nici glasul nu îți mai dădea voie să îl folosești.

Era o luptă între viață și moarte, și-atunci ai realizat că niciun om nu are vreo putere în fața morții. Că ești gol, că ești doar un trup care se va duce în necunoscut, iar necunoscutul doare și sperie cel mai tare. Te-ai luptat pentru viață și ai început să faci cele mai mari promisiuni. Ai promis că te vei schimba, că o vei lua de la capăt și că, dacă viața îți mai acordă o șansă, o vei face mândră.

După câteva zile, când în sfârșit ai început să conștientizezi că exiști și după ce toate intervențiile chirurgicale au fost parțial terminate, ai deschis ochii. Te-ai uitat în jur și ai văzut doi oameni în fața ta cu ochii roșii și câteva pahare de cafea luate to go de la automatul din spital. Privirea lor îți spunea un singur lucru. Că doar tu ai supraviețuit.

Ai 22 de ani și știi că e prea devreme ca să mori, deși în acel moment nu îți mai dorești nimic. Moartea doare cel mai tare, și asta pentru că nu există nimic pe care să îl poți face. Niciun ban, nicio avere, nicio dorință nu îi poate spună ce sa facă.

Când viața îți oferă o a doua șansă îi promiți că vei face altfel. Că vei fi altfel și că vei gândi diferit. Realizezi ce contează cu adevărat pentru tine. Că banii îi poți face din nou, dar în goana după ei uităm de cele mai importante lucruri din viața noastră. Uităm de cei care cred în noi, de cei care ne iubesc cel mai mult.

Cât doare acum când știi că ești singur. Doamne, cât doare singurătatea. Mai rău decât toate perfuziile și intervențiile chirurgicale. Cât doare când știi că mama ta, singura persoană care a crezut cu adevărat de la început în tine, nu mai e, că nu mai ai la cine să suni atunci când arzi ciorba sau când ți-a căzut cafea pe pantalonii albi.

Când ești tânăr nu îți pasă de nimeni și de nimic. Îți pasă de tine și de cum să îți fie bine, de cum să ajungi unde ți-ai promis.

Ți-ai pierdut persoana la care țineai cel mai mult, ți-ai pierdut părinții care erau singurii oameni care ar fi făcut totul pentru tine, singura ta sursă autentică de încredere.

Dar, uneori, viața ne învață că  va trebui să îi pierdem pe ceilalți pentru a putea să ne regăsim pe noi înșine, pentru a putea găsi rostul nostru cu adevărat pe acest pământ. Suntem așa de prinși în treburile zilnice încât uităm de ceea ce e cel mai important pentru noi.

Viața e dură și va lovi întotdeauna cu ce îi oferi. S-ar putea să nu mai primești niciodată o a doua șansă, pentru că, până la urmă, este un dar pe care nimeni nu îl merită.

În fiecare zi 3200 de oameni mor în accidente rutiere, îmi vine să cred uneori că e cea mai la îndemână moarte. S-ar putea să te trezești într-o zi cu un telefon care îți va schimba viața și ai să râzi acum căci crezi că ție nu ți se va întâmpla niciodată.

Oh, viața când lovește, lovește din plin.

Prețuiește oamenii pe care îi ai lângă tine, nimeni nu îți garantează că îi vei vedea mâine. Învață să ierți, s-ar putea ca niciodată să nu mai existe a doua șansă, iar o viață trăită cu regret este una extrem de groaznică.

Fiecare început de zi înseamnă pentru unii o nouă șansă, iar pentru alții  înseamnă final, înseamnă niciodată. Se termină, se pune punct. Sunt oameni care ar da orice pentru a doua șansă, iar pe cealaltă parte majoritatea o irosește în fiecare zi. Concentrează-te pe ceea ce contează cel mai mult, regretul, din păcate, nu pare să aibă niciun leac.

Acum 7 ani probabil că ai vrut și tu acea șansă. Ai primit-o de peste 2500 de ori. Ia gândește-te, a meritat? 

Fără final pinky. Fără clișee de-astea cum că, vai, ce frumoasă e viața și oițele zboară frumos pe cer. Vreau să fim realiști. Vreau să învățăm ce contează cu adevărat în viața noastră și să începem să prețuim până nu pierdem. Regretul, așa cum am spus, doar cel mai tare, iar eu îl trăiesc din plin de o perioadă. Singurătatea din vina ta doare și mai tare. V-am scris o poveste inspirată din viața reală cu repercursiuni care nu se vor șterge niciodată. E bine să învățăm din experiențele noastre, dar cel mai înțelept este să învățăm din experiențele celorlalți.

9 COMENTARII

  1. cel mai greu e sa intelegi ca trecutul este doar un timp din care poti invata, dar ca nu il poti schimba in niciun fel. doare sa inveti si sa intelegi. doare si cand realizezi ca tu esti cel care greseste cel mai tare.la fel de greu e sa faci cu adevarat o schimbare. nu traim toti adevarate traume care sa ne arate adevaratul nostru scop in viata, dar daca am reusi cat mai multi sa ne desprindem de trecut poate ca nici nu ar fi nevoie de astfel de traume coplesitoare. ma regasesc in ceea ce ai scris si ma gandesc ca fata de altii am tot si exact ce imi trebuie. va multumesc pentru tot ceea ce faceti. cu stima, Aminah

  2. Este “usor” din exterior..insa atunci cand te aflii in miezul problemei…te intrebi : DE CE EU ?, DE CE MIE ?….trebui sa ai putere , sa speri, sa fii optimist…Frumos articol !!!

LĂSAȚI UN MESAJ