Memorarea, desigur, nu se face doar prin tehnici (despre care urmează să scriu). Memorarea ţine de mulţi factori.

Să ne imaginăm puţin memoria unui om. Cum arată? Ca o cameră imensă cu multe sertare? Ok. Aşa o să arate dacă aşa vrei. Şi cam câte lucruri încap într-un sertar nou? Cam cinci? Bine, cinci.

În general, da, cam cinci. Dar la oamenii cu “memorie de elefant” încap şi 7-8 lucruri într-un sertar. Cum aşa? Exerciţiu, concentrare şi, cheia succesului, le place subiectul de memorat (sau dacă nu le place, îl fac plăcut).

Să zicem că avem de memorat o listă de cumpărături de 15 lucruri. Cum o vom memora? Vom pune fiecare lucru de pe lista într-una din căsuţele din noul sertar. Ce facem când terminăm cele 5 căsuţe? Ce facem, pe bune? Ce-i de făcut? Există diverse răspunsuri…

Dar pentru început hai să vedem câte lucruri încap într-un sertar de-al tău. :)

Testul unu.
Hai să luăm următoarele 15 cuvinte:

Ai 30 de secunde 2 minute să le citeşti, să te uiţi la ele şi să încerci să le memorezi.

Mămăligă / Şobolan / Echilibristică / Casetofon / Lună / Crocodil / Şpagat / Minister / Şampanie / Asfalt / Cafea / Cer / Maimuţă / Albastru / Creangă

Acum fugi la baie, priveşte-te în oglindă şi zi cele 15 cuvinte. … Hai, hai, serios, du-te. … Te-ai dus?

Bun. Câte ai reuşit să memorezi? (lasă un comentariu cu “Testul unu = x cuvinte memorate”)

Tehnica poveştii

Metoda cu povestea o ştim de când suntem mici. Suntem tentaţi în mod natural s-o facem. Ideea este să creezi o poveste care-ţi va aminti toate cuvintele din listă.

Spre exemplu avem următoarele cuvinte: Şarpe, Camion, Baterie, Roz, Pălărie.

Povestea o să sune cam aşa: Într-un şarpe era un camion fără baterie, roz, cu pălărie.

Acum te gândeşti că povestea făcută de mine e absolutmente idioată şi n-are niciun sens, nu?

Tehnica cu povestea are câteva “reguli”, ca să zic aşa.

• Povestea trebuie să fie neobişnuită (camion în şarpe, nu invers, căci invers ar fi mai normal)
• Trebuie să vizualizezi povestea (cine nu-şi poate imagina un camion roz cu pălărie?)
• Trebuie să implice simţuri (auzi “sâsâitul” şarpelui din poveste?)

Explicatii: Cu metoda asta reuşeşti să reţii mai multe cuvinte pentru că nu mai pui un singur cuvânt / căsuţă. De data asta pui o propoziţie sau o frază din povestea ta în căsuţă… iar într-o propoziţie sau o frază poţi avea mai multe cuvinte “de reţinut”.

UPDATE: Tehnica PEGWORD

Am simţit nevoia (din cauza rezultatelor scăzute din comentarii) să updatez articolul. În primul rând consider că 30 de secunde pentru a memora 15 cuvinte e prea puţin (deci am modificat în 2 minute)… şi în al doilea rând o să mai prezint o tehnică în continuarea celei de mai sus.

Tehnica Pegword (peg = cârlig, word = cuvânt) merge pe aceaşi idee cu povestea, dar vine cumva în “ajutor”.

Ideea este să ai nişte cuvinte “cheie” (sau “cârlig”) care să-ţi pornească povestea din tehnica poveştii de mai sus. :) N-am fost destul de clar, nu? Hai să vă arăt cel mai simplu şi popular exemplu:

Avem următoarele cuvinte: Şarpe, Camion, Baterie, Roz, Pălărie, Dragoste, Asfalt, Dinte, Carte, Lustră.

Şi acum împărţim cuvintele în serii astfel încât să încapă în cele 5 “spaţii” din sertarul nostru nou:

1. Şarpe, Camion, Baterie.
2. Pălărie, Dragoste, Asfalt.
3. Roz, Dinte, Carte, Lustră.

Pentru fiecare serie acum trebuie să-ţi creezi un pegword. Deci pentru cifra “1″, adică pentru prima serie, vei face un pegword. Este recomandat ca pegword-ul să arate precum cifra… deci 1 = lumânare, 2 = lebădă, 3 = trident … 7 = steag şi tot aşa.

Şi deci poveştile noastre o să sune cam aşa:

1. O lumânare şi un şarpe locuiau într-un camion fără baterie.
2. O lebădă cu pălărie făcea dragoste pe asfalt.
3. Un trident roz avea un dinte înfipt în cartea de pe lustră.

Explicaţii: Pegwordurile le vei ţine minte mereu (pentru că le înveţi o singură dată şi nu le uiti…). Cu ajutorul lor te forţezi să îndeşi mai multe cuvinte de reţinut într-o căsuţă din memoria ta.

Hai să repetăm testul folosind tehnica asta.

Testul doi.

Ai 30 de secunde 2 minute să le citeşti, să te uiţi la ele şi să încerci să le memorezi.

Zambilă / Căţel / Lustră / Casetofon / Lună / Şampanie / Mister/ Dragoste / Asfalt / Dinte / Carte / Bibelou / Avocado / Munte / Pasăre

Fugi la oglindă şi zi cuvintele. Povestea o zici doar în gând. Tu ai nevoie doar de cuvinte!

Te-ai dus? Câte cuvinte ai memorat de data asta?

Uneori oricât de mult ne-am dori să stăm concentraţi şi să ne facem treaba nu reuşim. Şi problema este că dacă nu te concentrezi azi, mâine-ţi va fi şi mai greu să te concentrezi. Iar dacă săptămâna asta productivitatea ta a scăzut cu 50%, săptămâna viitoare va scade şi mai mult. Productivitatea scăzută devine M.O. (mod de operare).

Dar există soluţii!

The Pomodoro Technique este o carte scrisă de Francesco Cirillo. Tehnica Pomodoro este pe cât de simplă, pe atât de complexă.

Pe scurt povestea-i cam aşa: Trebuie să-ţi împarţi munca în sesiuni de 25 de minute după care faci pauze de 5 minute. Dupa 4 pauze de acest fel vine o pauză mare (de 15-30 minute) … “Pomodoro”.

În Pomodoro nu trebuie să faci nimic complex. Trebuie să faci nimicuri: să-ţi citeşti mailurile, să faci curat pe birou, să mănânci… Pe româneşte: lasă creierul să se relaxeze.

Uneori spunem că pierdem timpul de parcă am pierde trenul.


- Ariel Constantinof

Cu ajutorul programului “focus booster” poţi să te ţii cum trebuie de Pomodoro. Dacă la început pare greu… cu timpul te vei învăţa să nu-ţi mai furi singur căciula.

Vă recomand să citiţi cartea şi să încercaţi măcar o zi sau două tehnica aceasta. Cartea poate fi citită gratuit (în engleză) aici.

Dacă încercaţi, vreau să ştiu ce păreri aveţi. :)

Răspunsul ar trebui să fie foarte prompt: BANII.

Dar acum gândeşte-te strict la persoana ta (şi zic asta în speranţa că eşti angajat sau faci ceva prin care ai câştiguri materiale): Pe tine ce te face să lucrezi?

Banii ca rezultat? Banii ca nevoie? Banii şi lucrurile ce le poţi procura cu ei după programul de lucru? Experienţa câştigată? :)

Încă de când suntem mici suntem educaţi într-un fel foarte haios fără să ne dăm seama. Ni se întipăreşte-n cap că:

1. Dacă suntem recompensaţi înseamnă că facem o treabă bună, şi deci ar trebui să continuăm aşa…
2. Dacă suntem pedepsiţi înseamnă că nu facem ce trebuie, şi deci ar trebui să încetăm…

Când ne angajăm ni se spune că dacă facem o treabă bună primim bani în plus, iar dacă lipsim o zi de la serviciu ni se taie o zi de salariu.

Vă amintiţi de copilărie? Recompensare/pedeapsă… Aşa cum ne educă mama, aşa-i tot restul vieţii. Dar oare-i chiar aşa? Se pare că nu.

Un studiu de la M.I.T. (Massachusetts Institute of Technology) spune că recompensarea cu bani funcţionează DOAR ATUNCI când angajatul are de făcut ceva fizic. Cu cât zugravul e plătit mai bine, cu atât va zugrăvi mai repede şi mai frumos. Şi cel puţin la noi în ţară… asta-i foarte adevărat. Nu?

Dar când angajatul trebuie să facă mai complicat (deci ceva cognitiv, nu fizic), oamenii iniţial recompensaţi cel mai mult dau cel mai mic randament. Ciudat, nu?

Şi am pus o întrebare pe Facebook (aici):

“Dacă ţi-aş da bani să stai degeaba toată ziua (să ai voie doar să te uiţi la TV toată ziua şi să te joci jocuri video), ai face-o? Să nu ai voie să citeşti, să ieşi din casă în oraş… să faci NIMIC altceva. Să fie ca un “job” în care trebuie să priveşti la TV şi să te joci. OPT ore pe zi. Cu un salariu de 15 milioane pe lună.”

Răspunsul corect este NU! Şi în caz că ai răspuns “DA” sunt absolutmente convins că ori ai o nevoie urgentă de bani, ori îţi vei da demisia în prima lună. De ce? Pentru că vei tâmpi.

Pentru că pe noi ne motivează ceva zi de zi. Şi anume pasiunile. Zugravul de mai sus va lucra cu spor la tine acasă când îl vei plăti mai bine pentru că va avea cu ce să-şi cumpere undiţa sau chitara pe care şi-o doreşte deja de doi ani de zile!

Las mai jos un video (în engleză) foarte-foarte drăgut pe tema motivării angajaţilor şi a pasiunilor şi vă sugerez să faceţi asemeni lui Octav Ungureanu, Ştefan Murgeanu, Liana Buzea, Andrei Roşca, Viorel Copolovici şi restul din lista de aici. Urmaţi-vă pasiunile.

Dacă toată clasa întâi am purtat ochelarii, undeva prin a 2-a sau a 3-a au apărut “glumele” între colegi. Nu mai eram “Ariel”, ci eram “Aragaz cu 4 ochi”. Am crescut şi am început să iau în calcul tot mai des ce ziceau cei din jur. Undeva în clasa a 6-a îmi minţeam mama că port ochelarii la şcoală şi de fapt nu o făceam.

Mi-a fost foarte greu (undeva printr-a 10-a) să reîncep să port ochelarii 24/24 la şcoală sau printre orice fel de străini.

Să-ţi pese sau nu de părerile celor din jur?

Ţi se spune de când eşti mic să nu îţi pese de părerile celor din jur… dar de ce? În fond, există vorba aceea: “Dacă doi îţi zic că eşti beat te duci şi te culci.”. Deci să asculţi sau nu de cei din jur? Dacă faptul că cei din jur râd de tine este de fapt un semnal de alarmă pe care trebui să-l iei în considerare?

Autoevaluează-te…

Există un mod de a te autoevalua. Richard Wiseman a inventat “testul cu desenatul Q-ului pe frunte”. Sună amuzant, nu?

Ideea este să îţi desenezi în frunte cu degetul arătător litera Q… … … Ai desenat? … Bun. Acum verifica în ce parte ai pus codiţa Q-ului. Există două variante, desigur. Tu eşti (a) sau (b)?

În varianta (a) – adică spre ochiul tău stâng – oamenii din afară pot citi Q-ul, dar în varianta (b) – adică spre ochiul tău drept – doar tu poţi citi litera. Corect?

Richard Wiseman spune că testul dezvăluie mai multe lucruri despre fiecare om: dacă eşti în căutare de atenţie, dacă eşti bun la minţit, dacă-ţi pasă sau nu de părerile celor din jur…

Rezultatele…

Dacă eşti varianta (a) înseamnă că eşti “îngrijorat” de cum te văd cei din jur. Eşti unul din oamenii ce caută mereu atenţie. De fapt… îţi place să fii în centrul atenţiei. Eşti un bun manipulator şi probabil pe alocuri mincinos. Eşti ceea ce unii oameni consideră “un om puternic”, un lider, dar alţi oameni consideră un “infractor”, un “pungaş”.

Dacă eşti varianta (b) eşti doar un “om de rând” ce nu iese niciodată în evidenţă într-un grup. Nu-ţi schimbi niciodată atitudinea, indiferent de situaţiile în care eşti. Comportamentul tău se bazează pe credinţa ta. Nu-ţi pasă de părerile celor din jur. De obicei nu minţi pentru că nu ai motive s-o faci.

Tu cum ai desenat Q-ul? :)

[sursă de ajutor]

Pentru noi restul în schimb, am impresia că am găsit soluția supraviețuirii pe timp de zi. Și, incredibil sau nu, ea nu vine din dușuri reci, ceaiuri calde sau aer condiționat, ci din pasiune. Am descoperit, printr-o întâmplare, că dacă faci ceva ce te pasionează cu adevărat, mentalul trece automat pe acel lucru, ignorând factorii de mediu. De ce sunt sigur de aceast lucru? Pentru că am descoperit că pot ignora căldura stând în fața aragazului. Cu flacăra aprinsă. Un lucru ciudat ai spune. Așa m-am gândit și eu, până când am realizat că de fapt mă simt foarte bine și nici nu mă mai interesează că afară pot găti şi fără flacără deschisă.

Pasiunea mea este gătitul. Fac asta ca să mă relaxez, ca să mănânc ceva deosebit din când în când și ca să-i fac fericiți pe alții (în condițiile în care am în jurul meu o mulțime de gurmanzi). Așa că revelația m-a găsit făcând o tură de clătite, în timp ce în căști mă țineau relaxat The Cat Empire, Janis Joplin, Cas Haley, Alternosfera etc. Pornind de la acest fapt, m-am gândit că oricine poate scăpa de stres și, mai ales, căldură făcând ce-l pasionează.

Pe scurt, gândește-te la ce-ți place să faci, atât de tare încât mintea ta să se concentreze doar pe acel lucru și vei scăpa ușor și ieftin de alte probleme. Cred că funcționează și la stres, nervi, oboseală, mahmureală sau alte stări fizice/psihice care ne țin într-o priză negativă.

Recunosc, acesta este un articol experimental, dar cine nu riscă, nu are cum să câștige, nu-i așa?

Te roade rău de capra vecinului? Sau capra vecinului îţi roade gardul? Oricum ar fi, Doctor Mental, gelozia asta necondiţionată şi irevocabilă înseamnă, de fapt, comparaţie. Ion are casa mai mare. Maria are sânii mai mari. Andrei are maşina mai scumpă. Johnny Depp le are pe toate.
 
Ce fac? Îmi rod unghiile, eventual şi pe acelea de la picioare. Cu ce scop? Sentimentele negative nu fac decât să dăuneze atât psihicului cât şi fizicului. Da, unii oameni sunt mai geloşi decât alţii. Nu înseamnă că “monstruleţul” din tine nu are şi punctele lui slabe. Haide să lovim gelozia unde o doare până nu ne loveşte ea!
 
De ce doare gelozia? De ar durea prostia la fel de tare! Dar, să nu facem pe Sherlock Holmes şi să revenim la oaia neagră din mintea noastră. Turma deja a plecat şi a lăsat-o în urmă. Când eşti copil părinţii te compară cu cel mai tocilar coleg din clasă. 
 
De câte ori nu ai auzit: “De ce nu poţi fii şi tu olimpic la matematică precum Vicenţiu?”
 
Gelozia, o comparaţie inutilă care, la rândul ei, dă naştere frustrării. Şi uite aşa, apare depresia. 
 
De fiecare dată când eşti gelos pe cineva/ceva ţine minte următoarele lucruri: 
 

2. comparaţia trebuie făcute între persoane de acelaşi statut social şi – poate cine ştie – IQ.

3. poate Ion e bun la cibernetică dar, nu ştie să socializeze sau să danseze.

4. nimeni nu a fost vreodată ca tine şi nici nu va fi.
  

“Bine că nu va comparaţi cu copacii, căci în caz contrar aţi deveni foarte gelos: de ce nu sunteţi şi dumneavoastră verde? Bine că nu va comparaţi cu păsările, cu râurile, cu munţii căci în caz contrar aţi suferi imens. Voi nu va comparaţi decât cu semenii voştrii, pentru că aşa aţi fost condiţionaţi; nu vă comparaţi cu păunii şi cu papagalii. Într-un fel, sunteţi norocoşi; dacă v-aţi fi comparat şi cu alte fiinţe şi obiecte din natură, gelozia dumneavoastră ar creşte până la cote insuportabile şi nu aţi mai putea trăi deloc.” (OSHO – “Emoţiile”)

Gelozia este unul dintre sutele de gunoaie sufleteşti pe care trebuie să le sortăm în containerele colorate ale psihicului nostru. Reciclezi cu mine?

Nu, nu m-am dus să-i trag de urechi, nu m-am dus să zbier la ei sau să-i grăbesc… Nu-mi place să “trag” de oameni. Dacă ai convenit cu cineva că la o anumită oră trebuie să fii într-un anumit loc, atunci mi se pare de bun simţ să te prezinţi acolo la ora care trebuie.

Mie nu-mi plac oamenii care întârzie.

Nu, nu mă refer la câteva minute, desigur… E vorba de o întârziere ce trece peste sfertul academic sau o întârziere ce decalează restul activităţilor mele din ziua aceea. Dacă prima întâlnire a zilei o am cu tine şi tu ajungi cu jumătate de oră mai târziu, probabil toate întâlnirile mele din ziua aceea se vor decala. În acest caz pentru mine-i clar că nu vreau să mă mai întâlnesc cu tine niciodată.

Dar eu mereu plec târziu de acasă.

După ce m-am supărat puţin pe cei 18 copilaşi care au întârziat mi-am dat seama că şi eu am acest minunat defect de a ajunge uneori mai târziu la întâlniri. Mai ales când sunt în Bucureşti, acel oraş mare, aglomerat, cu un trafic îngrozitor. Ca să ajung în centru la timp trebuie să plec cu 60 de minute mai devreme de acasă. Cum nu-mi place să plec prea devreme, plec cu vreo 20 de minute înainte de întâlnire de acasă. Ajung târziu? În 70% din cazuri da. Dar am grijă să îmi anunţ întârzierea. Măcar atât!

Să întârzie el, sau să întârzii eu?

Am stat şi m-am gândit: ce mă deranjează mai tare? Întârzierea mea sau întârzierea celuilalt personaj din poveste? Şi mi-am dat seama că atunci când ajung eu mai târziu la întâlniri mă simt absolut oribil. Îmi e ruşine de fapta mea.

De ce? Pentru că ştiu că eu bag toţi întârziaţii în aceaşi oală. Oamenii care întârzie sunt nepăsători, neorganizaţi, uneori chiar nesimţiţi.

Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!

Concluziile ar fi următoarele:

• Este “sănătos” din toate punctele de vedere să ajungi cu 10 minute mai devreme la toate întâlnirile.
• Mai bine întârzie el decât să întârzii tu.
• Dacă eşti în întârziere fă bine şi anunţă acest fapt. E un gest de bun simţ.

Altfel zis: “The past is a ghost, the future a dream. All we ever have is now“. Să le luam însă pe rand şi să vedem de ce e bine să le evitam.

Viitorul

• gândindu-te prea mult la el şi facând planuri, uiţi de existenţa timpului prezent şi nu îl valorifici suficient. Deşi e bine să fii un om organizat, uneori e de preferat să laşi planurile de-o parte şi să te bucuri de ceea ce ai aici şi acum.
• visând prea mult cu ochii deschişi te cuprind gândurile nu tocmai favorabile şi devii pesimist. Un om pesimist are mai multe şanse de eşua într-o activitate decât unul optimist
• niciodata nu ştii ce se va întampla (au romanii o vorba: „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”) şi nu poţi plănui cum sa reacţionezi într-o viitoare situaţie. Aşadar, îţi creezi doar o imagine falsa asupra viitorului şi cel mai probabil vei fii dezamăgit atunci când te confrunţi cu el.

Trecutul

• fiecare om are amintiri neplăcute pe care ar vrea să le uite, însă de cele mai multe ori acestea sunt imposibil de ignorat. Ele nu mai pot fi schimbate oricum, iar gândindu-te la ele vei face mereu asocieri cu prezentul şi din nou nu vei putea sa de bucuri îndeajuns de el.
• lumea e într-o continuă mişcare. Nu poţi să raportezi chiar tot ceea ce faci la trecut. Trebuie sa fii conştient că te maturizezi si te schimbi constant, la fel şi lumea ce te înconjoară.

Ce trebuie să faci pentru a trăi în prezent

Ne-am lamurit aşadar că prezentul e singurul timp în care poţi face ceva concret. Timpul trece repede, prezentul se transformă în trecut cât ai clipi, rămâne doar să trăieşti fiecare moment la intensitate maximă şi să te bucuri de el. Sa vedem însa cum poţi face asta efectiv:

• Găseseşte frumuseţea în fiecare activitate pe care o desfăşori şi bucură-te de ea
• “Nu lăsa pe maine ce poţi face azi”. Desfăşoară fiecare activitate la momentul potrivit. Nu o amâna inutil.
• Începe-ţi fiecare zi sau săptămână în modul cel mai optimist posibil. Nu te gândi la după-masa sau weekendul ce urmează după, ci încearca să valorifici fiecare clipa.

Life is available only in the present moment. If you abandon the present moment you cannot live the moments of your daily life deeply. (Thich Nhat Hanh)

Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici.

O compilaţie de 2 minute de “discursuri” motivaţionale. Pentru mine a fost “hipnotizantă”. Video primit de la Brânduşa.

Și totuși se poate! Am întâlnit și oameni care pot să mă inspire prin câteva cuvinte. I-am analizat puțin și am ajuns la câteva concluzii despre cum trebuie să vorbești ca să obții un discurs motivațional.

Ai încredere în ceea ce spui!

Dacă tu nu crezi în ceea ce spui, nu te aștepta ca alții să o facă. Fără încredere în propriile cuvinte, discursul este slab și apare, cu puțin noroc, ca o poezie bine învățată. Nimeni nu va fi inspirat de acest lucru.

Cunoaște-ți audiența!

Este extrem de important să-ți adaptezi discursul în funcție de publicul pe care îl ai. O grupă de elevi de clasa a 6-a nu vor înțelege cuvintele greoaie, specializate, cum un public matur nu va fi inspirat prin cuvinte copilărești și propoziții de școală generală. Cu cât îți cunoști publicul mai bine, cu atât mai eficient îți va fi speech-ul.

Fii scurt și la obiect!

Un public plictisit nu va fi niciodată motivat. Păstrează-ți ideile scurte și nu abera în jurul subiectului. O propoziție care conține doar o idee va fi mult mai ușor receptată și analizată decât o frază care îmbină o întreagă poveste.

Fii succesiv!

Dacă vrei să te faci înțeles fă ordine în discurs. Fă-l să curgă, să fie ușor de urmărit și perceput. Nu sări de la o idee la alta ca mai apoi să te întorci. Dacă nu te poate urmări publicul te va abandona și te vei întoarce la vorbitul în oglindă.

Acestea sunt doar câteva observații pe care le-am făcut. Hai să facem împreună o listă completă! Ce credeți că lipsește? La ce trebuie să fim atenți atunci când motivăm pe cineva vorbind?