Archive

Category Archives for "Atitudine"
2

Iluzia meritului și mitul gândirii pozitive

Gândirea pozitivă!

Odată, demult, niște călători au dat peste un copac nemaivăzut, imens, vechi de când lumea. S-au apropiat de el și plini de curiozitate s-au apucat să-l studieze. Rădăcinile erau groase și întortocheate. Trunchiul, plin de noduri și scorburi. Crengile, strâmbe. Frunzele, amare. Fructele, mici și fără nici un gust. Într-un cuvânt, copacul n-avea nici o calitate, nici un merit. Călătorii au notat totul și au plecat mai departe. Iar copacul a mai trăit încă o mie de ani netulburat, până când a murit nu tăiat de oameni, ci de bătrânețe.

Spre deosebire de acel copac, noi trăim marcați de merit, într-o meritocrație chiar. „Este meritul meu!” îți spui atunci când ai succes. „Nu meritam asta!” oftezi când o dai în bară. „O să reușesc, fiindcă merit!” spui privind cu speranță în viitor. E omenește să fii tentat să-ți asumi succesul și să dai vina pe alții pentru eșecurile tale, e sănătos să privești încrezător înainte.

Și totuși, ce e meritul? Și mai ales, cum îl măsurăm?

În mentalul colectiv, meritul e o cauză a succesului. Așa că să ne oprim o clipă asupra succesului, mai înainte de a investiga noțiunea de „merit”.

Cum măsurăm succesul cuiva?

De obicei prin averea, puterea, plăcerea și prestigiul de care se bucură la nivel social. Sau mai simplu, prin bani. Așadar, coordonatele succesului sunt tangibile, relativ măsurabile. Asta ne duce la gândul că și meritul ar trebui să fie ceva la fel de măsurabil.

gândirea pozitivă

Oare așa să fie?

Suntem educați să credem, încă din leagăn, că meritul e o combinație de muncă și talent. Ambele măsurabile: munca în ore de efort, talentul de experți. Așa s-a născut mantra cultului muncii: „Cultivă-ți talentul prin muncă și vei avea succes!”. Nu, zău! Dacă ar fi așa, geniile și sclavii ar fi printre milionari. Guvernele ar fi pline de savanți, artiști și filozofi. Or, e suficient să faci apel la cunoștințele tale generale și la bunul simț, nu ai nevoie de statistici, ca să realizezi că lucrurile stau chiar pe dos.

În realitate, succesul are la bază în cea mai mare parte șansa, și în rest furtul. Succesul îl obții într-o mare tombolă a vieții la care participăm toți, iar unii dintre noi, puțini e drept, mai și trișează. Să nu uităm avertismentul al lui Socrate: căutarea exclusivă a succesului este principalul semn al unui suflet bolnav.

Succes prin jocul șansei.

  • Șansa de a te naște în societatea potrivită la timpul potrivit.
  • Șansa de a avea o familie care să-ți dea gene bune.
  • Șansa de a primi o educație pe măsură și de a întâlni oamenii care să te promoveze.
  • Șansa de a întâlni oportunitățile de tot felul, de la o moștenire la o afacere.

Iar acolo unde nu e șansa, e jaful. Să ne uităm în istorie: unde ar fi bogații lumii de azi fără piraterie, colonialism, sclavie, munca copiilor, practici comerciale neloiale și întotdeauna, munca cea prost-plătită. Cât despre îmbogățiții noștri post-revoluționari… citește și tu presa și să așteptăm justiția să-și spună cuvântul.

Aici îți simt revolta. Te aud spunând indignat: „Cum adică, toată munca și talentul meu nu contează deloc? Vrei să spui că tot ce am realizat în viață e rodul întâmplării???” Hai să vedem. Eu nu zic că munca și talentul nu au locul lor. Dar chiar și la loterie trebuie să muncești ca să-ți plătești biletul, iar de-a lungul vieții poți cheltui chiar o avere fără să câștigi nimic. Ba aș îndrăzni să spun că loteria e mai dreaptă decât viața, fiindcă la loterie nu se trezește nimeni cu câștigul în buzunar și nefăcând nimic, pe când în viață se mai întâmplă să moștenești averi. Și totuși, când cineva câștigă marele premiu la loto, nu este lăudat pentru investiția și inspirația lui, ci este invidiat pentru noroc.

Așa că tu de ce crezi că ar trebui să fii lăudat pentru munca și talentul tău? Prin ce diferă reușita ta de a lui? Amândoi ați investit efort și ați avut succes datorită șansei. Eu unul nu văd nici o diferență semnificativă.

Ideea că meritul este o combinație de calități și efort este cel puțin un mit, o împletire de puțin adevăr și multă ficțiune. Ba mai mult, este o iluzie, ba uneori chiar o minciună, un neadevăr afirmat cu bună-știință de persoane care știu foarte bine că nu e așa.

Cui prodest? Cine sunt aceștia?

Evident, cei care se bucură acum de succes. Este mult mai onorabil să afirmi că te-ai ridicat prin efort și calități personale, decât să recunoști că ai avut noroc și, poate, ai mai și trișat.

Și totuși, de ce ceilalți cred într-o minciună? Deoarece celor ce aspiră la succes, minciuna asta le alimentează iluzia controlului, că prin muncă și talent vor reuși și ei. La fel și cei care au dat-o în bară, se consolează cu ideea că eșecul lor e temporar și că poate fi depășit.

Toată lumea care caută succesul (și cine nu-l caută azi?) pare fericită să se mintă așa. Meritul secular a înlocuit azi virtutea religioasă, fiind mult mai atrăgător. Înainte, dacă erai virtuos, ajungeai în raiul ceresc după moarte. Azi, dacă ești merituos vei avea raiul pe pământ, înainte de a muri.

Nu sunt singurul care gândește așa.

Chiar și un rechin financiar ca Andrew Carnegie a recunoscut că bunăstarea se o datorează societății și nu unui „efort herculean al indivizilor”.

Warren Buffet, al doilea om ca bogăție din SUA, spune că dacă ar fi dus în Peru sau Bangladesh, s-ar vedea cât de puțin poate produce talentul într-un mediu ostil.

Herbert Simon, laureat al Premiului Nobel pentru economie, estimează că cel puțin 90% din câștigurile populației din SUA și nordul Europei se datorează „contribuției societale” – mai pe românește, norocului de a te naște în societatea potrivită la timpul potrivit.gândirea pozitivă

Revenind asupra meritului, vedem că acesta se încadrează în curentul mai larg al mitului gândirii pozitive, un alt non-sens drag tuturor ridicat la rang de dogmă. Îi spun mit și nu minciună, fiindcă nu am identificat până acum un beneficiar direct; gândirea pozitivă îmi pare mai degrabă o iluzie decât o manipulare, iluzia fiind aceea că-ți poți controla gândurile și emoțiile.

Dacă ar fi așa, am fi permanent în extaz. Și cu toate astea, îndemnul de a gândi pozitiv e omniprezent, cu toate că gândurile așa-zis negative se manifestă independent de voința noastră. Faptul că noi încercăm să nu le dăm curs nu le neagă existența.

În fapt, gândirea pozitivă se rezumă la o cenzură, la o suprimare constantă a gândurilor negative, ceva de genul „Să fiu atent să NU cumva să am vreun gând negativ!” Prealăudata gândire pozitivă se bazează pe o negație permanentă, transformându-se într-un soi de algebră absurdă, inversată, în care plus cu plus dă minus.

În gândirea pozitivă, meritul e o valoare absolut… pozitivă. Dar reflectează puțin asupra copacului din primele rânduri. Dacă ar fi fost plin de merite, ar fi fost tăiat de mult, nu?

Oare cât „se merită” să fii merituos?:)

1

Firma animalelor

Muncim la birou peste program, muncim și acasă, muncim și în weekend.

Știm că stilul acesta de viață ne afectează calitatea vieții și cu toate acestea, nici măcar nu ne plângem. Dimpotrivă, ne facem un titlu de glorie din a fi „ocupați”; cei care nu „stau peste program” nu prea au șanse să câștige vreun concurs de popularitate printre colegi, necum vreo promovare. Dintr-o necesitate, munca a devenit, paradoxal, o virtute, transformându-ne în membrii unui cult ce ne face să ne ignorăm familia sau chiar sănătatea. Un caz tipic de disonanță cognitivă, pe care îl conștientizăm uneori abia pe patul de moarte. În cartea sa „The Top Five Regrets of the Dying”, Bronnie Ware, o asistentă medicală pentru pacienții terminali, descrie regretul muribunzilor de a fi muncit prea mult și a nu fi petrecut suficient timp cu familia și prietenii.

Muncim pentru Firma animalelor.

A trecut mai bine de jumătate de veac de când Orwell a publicat „Ferma animalelor”, o satiră la adresa socialismului sovietic și, în particular, a lui Stalin. M-a frapat aici mentalitatea legată de muncă similară celei de azi, ceea ce m-a făcut să aleg „firma” drept simbol al capitalismului. În alegoria lui Orwell, vietățile din gospodărie își alungă stăpânii umani și instaurează o ideologie conform căreia toate animalele sunt egale și muncesc pentru propria lor bunăstare.

FirmaLa fel ca și în societatea de azi, în fermă munca este declarată virtute.

Porcii preiau conducerea și încet-încet instaurează o dictatură, pe măsură ce copiază din comportamentul și atitudinea oamenilor. Celelalte animale ajung să trudească mai mult ca înainte, primind rații de mâncare din ce în ce mai mici. În cele din urmă, porcii se ridică în picioare, celelalte animale nemaifiind în stare să îi deosebească pe respectivii de foștii stăpâni. Un final previzibil pentru noi, cei ce am asistat la prăbușirea (temporară?) a visului sovietic. În mod paradoxal, se pare că evoluția capitalismului a produs în plan individual efecte similare celor imaginate de Orwell, chiar dacă acesta le gândise în contextul unei tranziții de la capitalism la comunism, și nu invers. Paradoxul începe să se limpezească atunci când stăm să ne gândim ce au în comun atât capitalismul cât și socialismul: democrația.

Dar cum a apărut democrația?

La fel cum în Evul Mediu conflictul între valorile creștine și cele militare a produs idealul – imposibil din punct de vedere logic – al cavalerului, așa și democrația este încercarea utopică de a media între două concepte care se bat cap în cap: libertatea și egalitatea. Libertatea duce în mod natural la inegalitate; egalitatea se poate obține doar trăgându-i în jos pe cei de sus, deci încălcându-le libertatea. Dincolo de toate definițiile posibile și privind într-o perspectivă psihologică, democrația nu este altceva decât o împletire de contradicții și deci sursa unei noi disonanțe cognitive. Dar nu e un accident. Istoria e plină de astfel de situații: în rând cu politica, nici teologia nu a stat deoparte – cum împaci logic existența unui Dumnezeu atotputernic și atotbun cu cea a unui diavol independent?

Cui prodest? Cine are interesul și mijloacele de a cultiva astfel de disonanțe la nivelul societății?

Evident, Puterea, sub orice formă s-ar manifesta. Unde și de când? Oriunde există o organizare socială, cel mai probabil din zorii civilizației. De ce? Pentru a obține maximum de profit de pe urma individului. Și pentru a-și legitima acțiunile. În fond, atât religia (vezi cruciadele, persecuțiile) cât și știința (nazismul, socialismul sovietic) pot justifica orice atrocitate. Cum? Ca orice cult, după cum îi spune și numele, prin cultivarea dogmei și a repetiției.

Să aruncăm o privire în istorie, să vedem de ce instrumente dispunea Puterea – cei puțini – pentru manevrarea celor mulți. Pentru sclavul obținut prin război, de altă limbă și credință, nu avea alt instrument decât forța. În cazul șerbului legat de glie, religia ia locul biciului, cu amenințarea iadului și răsplata în rai. Însă catolicismul, o soluție adaptată feudalismului, condamna acumularea de capital și considera munca drept o pedeapsă divină pentru păcatul originar.

Și în limba română, cuvântul „muncă” provine din slava veche, „monka”, care însemna „chin”, sens păstrat și azi. Cuvintele Bibliei, în special cele ale lui Iisus, s-au dovedit neconfortabile pentru viitorii capitaliști, care își doreau respectabilitate pentru ei și productivitate pentru angajați, nu smerenia și obediența de sorginte feudală. Așa s-a născut protestantismul, care scotea Biserica din ecuație și ridica munca la rang de virtute.

Firmă

Cămătarii anatemizați de ieri au devenit bancherii respectabili de azi, iar profitul a devenit noul idol. Mama păcatelor nu mai era trufia, care afecta statutul nobililor, ci lenevia, care scădea profitul capitaliștilor. Ce te deranjează mai mult: un bețiv și afemeiat sau un leneș? Înclin să cred că primul e tratat cu indulgență și chiar simpatie, așa cum ne arată politica recentă, blamul fiind rezervat leneșului.

Crucea s-a pierdut pe parcurs odată cu apariția fie a consumerismului, fie a socialismului de diverse nuanțe. Dar cultul muncii s-a generalizat.

Infamul slogan nazist „munca te eliberează” pare a se strecura sub cele mai diverse forme în gândirea de zi cu zi. Chiar te eliberează? E adevărat că progresul tehnologic a atras după sine creșterea productivității, lucru care a încântat Puterea.

Dar au azi muncitorii din construcții mai mult timp liber decât sclavii care au construit piramidele? Antropologii estimează că omul primitiv, vânător-culegător, se ostenea cam 5 ore pe zi pentru a-și asigura supraviețuirea sa și a familiei. Tu cât muncești azi în același scop?

De ce muncim?

De nevoie, în primul rând, și apoi din condiționare. Repetarea dogmelor zilei începe de la vârste fragede. Ieri, religia îți cerea să fii smerit, astăzi școala seculară te condiționează să fii productiv, să iei note bune. Cultul muncii e atât de persistent încât unii ajung să se auto-convingă că muncesc „din plăcere” – îi las aici deoparte pe ipocriți, mă refer doar la cei care chiar cred asta – cu toate că e un non-sens din punct de vedere biochimic ce sfidează până și bunul-simț.

Firma

Nici eu nu scriu de plăcere, ci în speranța iconoclastă de a mă de-condiționa, afirmând lucruri pe care mulți le gândesc, măcar din când în când, dar nu au curajul să le exprime. Munca nu duce la vreo eliberare de dopamină, altfel ne-am înghesui să muncim pe degeaba până la epuizare. Dacă n-ar fi o corvoadă, munca n-ar mai trebui plătită. Ba chiar am plăti noi doar să fim lăsați să muncim. Poate că simțim uneori satisfacție, dar să nu confundăm asta cu plăcerea.

Dacă încă nu ți-e foarte clar ce e plăcerea, gândește-te la cei 4F: fight (lupta), flight (fuga), feed (hrănirea) și f…ck (pe asta o știi și singur). Dependența de muncă („workaholism”) nu e altceva decât expresia unui derapaj emoțional care trebuie tratat, nu glorificat.

Primul lucru pe care îl afli azi când faci cunoștință cu cineva este profesia, nu câți copii are. Scriam mai demult aici despre dezechilibrul dintre muncă și viața personală, în care familia a devenit o cursă contra cronometru, în timp ce biroul pare a fi un rai al socializării, competenței și libertății.

Ce urmează? Ca și până acum, viitorul va fi modelat de tehnologie, în particular de inteligența artificială și medicină. Poate că nu vom mai munci decât din vocație și vom beneficia de venitul universal garantat, spun optimiștii, inteligența artificială va lucra în locul nostru. Dar asta se întâmplă și azi, avem mașini care ne ajută, însă trecutul ne arată că există o relație de inversă proporționalitate între productivitate și timpul liber. Așa că ar putea fi la fel de posibil, grație medicinei, să muncim non-stop. Sau ambele variante la un loc. Sau cu totul altceva.

Celor care mă vor acuza că generalizez, că în firma lor nu e așa etc, le repet ce am spus și altădată: atunci când încerci să sintetizezi manifestările oamenilor, unici ca biologie și experiență de viață, e imposibil să nu atingi un oarecare nivel de generalizare. Altfel aș scrie doar despre atomi și molecule, nu? Că numai acolo există uniformitate. Teoretic.

Și dac-ar fi să iau în considerare și incertitudinea de la nivel cuantic… n-aș mai scrie despre nimic. Așadar, faptul că am generalizat nu înseamnă nimic altceva decât că aspectele despre care scriu se regăsesc într-o măsură mai mică sau mai mare, în fiecare companie.

Ce e de făcut?

Dilemă: dacă glorifici munca, pierzi mai întâi în plan personal, și apoi profesional. Dacă nu, e invers: pierzi în plan profesional și apoi personal. Așa că fă ce vrei, doar să poți dormi liniștit noaptea. Pentru că, până la urmă, tot o să regreți ceva.

1

Diferențele între generații

Zilele trecute am văzut în parc un baiețel cu o mașinuța (mare pentru vârsta lui). Mașinuța din aia care are telecomanda sau se poate urca în ea și conduce. Și am început să dezbatem cu Paul subiectul legat de jucăriile copiilor.

Bine, sunt total de acord că acum, noi ca și parinți ne permitem să cumpărăm mult mai multe jucării decât puteau să ne cumpere parinții noștri.

Dar totuși, personal consider că, cât de cât, ar trebui să ținem cont de vârsta copilului și de capacitățile lui din prezent, (nu de ceea ce ne-am dorit noi când am fost mici și nu am avut). Credem că un copil are nevoie de atenția și grija părinților, în primul rând, și mai apoi să fie ”alintat” cu multe lucruri.

Nuștiu cum sunt alți copii, dar Carina (are 1 an acum) chiar dacă are multe jucării, nu se prea joaca cu ele. Probabil să fie perioada în care nu este atrasă de ele… (îmi spun asta de pe la 6 luni :) ). Se joacă cu ele la început când i le cumpărăm, dar și atunci maxim 10/15 min și apoi ”mama, mama”, și ca un ursulet panda se ține de mine toată ziua, se agață de picioare și nu mă lasă să plec de lângă ea.

Da, am tot auzit că fiind alăptată la sân este mai ”mămoasă”, mai dependentă de mine, mai iubibilă cu mine, mai atașată de mine. Nu are o problemă să stea și cu alte persoane, fie tata sau bunicii, însă când mă vede, se transformă într-un ursuleț panda. :)

Jucăria preferată – desigur că este mama. 

Sau să fie oare și că nu avem televizor? Că stau cu ea toată ziua, că nu a fost pusă în fața unui ecran și eu să fac treburile casei?! Că nu se uită la desene și nu stă statică în fața lui?!  Chiar și atunci când mergem la bunici, nu stă decât cateva minute și gata, iși pierde interesul fatâ de tv.

Este și bine, este și mai putin bine (pentru mine, că pentru ea sigur este doar bine). :)

Așadar, revenind la jucării, sunt de parerea că dacă totuși avem posibilități financiare, să le cumpărăm copiilor jucării care într-adevăr îi ajută și îi stimulează să se dezvolte, care îi țin ocupați și care le sporește creativitatea, mișcările și îi ajută la o buna creștere și dezvoltare.

De curând, am aflat de cărțile senzoriale de la Didi Craft. Li se mai spun și „Quiet Book” sau „Busy Book”. Traducând mai pe românește o carticică care este facută manual și perfect gândită pentru a ține copilașii ocupați minute bune. Sunt perfecte pentru copii cu vârste între 1,5 ani și până se plictisesc de ea.

Vă pot spune că fetița mea chiar dacă are un an este super încantată de ea. 

Persoana care are răbdarea și talentul de a le face atât de bine și frumos este Andra Tudor care ne spune despre carte că – ”este realizată manual, atent lucrată și că are diferite activități logice sau matematice, activități de exersare a mișcărilor fine, învățarea culorilor, fructelor, legarea șireturilor și multe altele. Asa fel încat copilașii vor invața pas cu pas, ținând cont și de vârstă, ceea ce este necesar”.

Părinții care sunt fascinați de metoda Mariei Montessori o vor adora.

Este o carte educativă pentru copii (preferata lui Paul, că de, are ce învața copilul din ea).

Conține diferite personaje, copăcei, animale sălbatice cât și domestice, floricele, pomi fructiferi și altele. Copiii mai pot învața cu ajutorul ei și cum să-si lege șireturile sau dacă aveți fetiță – cum să-și împletească parul. :)

Carinei îi place mult… O luăm peste tot cu noi, la plimbare, în parc și în mașina unde o ține ocupată minute bune.


Sunt sigură că, cartea îi va fi pe plac și când va mai crește, ținând cont că o va ajuta să învețe activitățile mai sus menționate.

Jucării din astea ne plac nouă ca și părinți.

Poate că suntem „old style” și vrem ca copilul nostru să se joace și să învețe cum am fost noi, copiii anilor 90…

Dar sunt sigură că mai bine acum este un mic ursuleț panda 100% dependent de mine, decât să stea în fața televizorului care are produse și desene animate pur comerciale.

O fi bine, o fi rău… vom vedea și ne vom adapta pe parcurs. :)

Totuși, cred că ar fi necesar să nu încercăm să ne ”luptăm” cu prezentul digital și cu avantajele lui, chiar dacă refuzăm să recunoastem că ”face viața mai ușoară mamicilor”.

Dar, noi personal, vom încerca să introducem cât mai multe jocuri educative pentru copiii noștri, cât de des vom reuși bucurându-ne, totodată și de posibilitățile prezentului.

Considerăm că ar fi bine să fie o combinație dintre aceste două. Cu masură și televizor și cărți/jucării… :)

Mi-ar fi de mare folos, dragi părinti, voi ce parere aveți?

Sunt EU…

Sunt EU…..

Cunoaşterea de sine reprezintă o datorie a omului…. el este dator înainte de toate, să se cunoască pe sine….. Cunoaşterea celorlalţi şi a lumii începe doar cu…. această cunoaşterea de sine….

A fost odată o fată pentru care fericirea era jumătate din sufletul ei. În fiecare zi era bucuroasă şi nu rată nici o clipă din viaţă ei. Până când…. într-o zi, a fost invitată să ţină un discurs în faţă unui public numeros şi şi-a dat seama că nu are inspiraţie pentru a crea prezentări. Era din ce în ce mai supărată, vroia să treacă timpul mai repede, plângea…

În primul rând, a te cunoaşte pe ţine însuţi înseamnă a capătă încredere în forţele proprii…., acceptarea defectelor, nu doar a calităţilor şi a fi conştient că perechea bine-rău existenta în fiecare. Astfel, dacă te cunoşti pe tine, îţi cunoşti limitele, eşti capabil să interacţionezi armonios cu cei din jurul tău, şi îţi poţi învinge temerile.

Dacă ţi-e teamă să vorbeşti în public… ţine discursuri!

Prin cunoaşterea propriei persoane vei găsi cumva forţa de a trece peste asta şi vei reuşi…..

Aşa s-a întâmplat şi cu fata din povestea noastră… Trebuia să facă prezentarea într-o săptămâna şi nu ştia cum să o construiască mai bine. A început să o creeze, dar a lăsat-o baltă. Nu i-a plăcut. În ultima zi, mama ei a vrut să o ajute şi i-a făcut prezentarea în timp ce fata dormea. Când s-a trezit, fetei nu i-a plăcut, a zis că nu putea să o înveţe, nu era genul ei.

Cunoaşterea de sine merge mâna în mâna cu încrederea în forţele proprii. Nu poţi avea încredere în tine dacă nu te cunoşti. Dar, că să ajungi să te cunoşti, trebuie să fii sincer cu tine….

Noi, oamenii, avem plăcerea de a minţi şi de a fi minţiţi. De fiecare dată când ieşim din casă, ne punem o mască….

De multe ori m-am întrebat oare cum ar fi lumea, dacă fiecare şi-ar arata adevărata faţă? Şi aşa sunt puţini cei care îţi aruncă un zâmbet, fie el sincer sau fals…..

Că să ajungi să te cunoşti, trebuie să ajungi să-ţi vezi şi să-ţi accepţi şi defectele, nu doar calităţile. Fiecare dintre noi avem părţi bune şi rele. Trăim cu ele, fie că vrem, fie că nu. Iar părţile rele nu le putem ascunde sau masca la nesfârşit, pentru că dacă încercăm să facem asta, la un moment dat, vor… exploda….

După aceea seară, a vorbit cu mama ei despre toate frustrările şi s-a liniştit. Dintr-o dată, inspiraţia i-a revenit, a construit o altă prezentare şi bucuria s-a întors pe chipul ei..

Numai după ce ajungem să ne cunoaştem vom putea reuşi să credem în noi. Să credem că vom reuşi orice ne propunem şi că orice se poate realiza. Iar asta se va întâmplă numai după ce ne alungăm gândurile negative. Pentru că dacă mereu ne gândim că “nu se poate” sau “e prea târziu să…”, cu siguranţă că aşa va fi.

Întotdeauna când îţi stabileşti o ţintă, priveşte deja dincolo de ea, că şi cum ai fi depăşit-o!

Apoi, cu încredere în tine, ştiind cât de puternic eşti, vei reuşi să o atingi.

Sunt Daria Zamfir (si am 9 ani), iar personajul din poveste sunt eu unică şi plină de încredere că voi reuşi, pentru că acum mă cunosc cu adevărat şi ştiu că cea mai mare super putere este aceea de a FII TU! 

Cum să fii sexy?

Cum să fii sexy este o întrebare dificilă, precară, mai ales că nu există o formulă care să definească acest lucru, iar sex-appeal-ul, la fel ca frumuseţea, este o chestiune extrem de subiectivă.

Unora le place Giselle, înaltă şi maiestuoasă; altora le place Kim Kardashian, mică, rotundă, rubensiană, ca o bombă pe cale să explodeze sex, iar altora le place Kate Moss, androgină, cu acel ceva al ei şi doar al ei. Bineînţeles că există studii cu privire la cum să fii mai atrăgătoare în ochii celorlalţi, dar adevărul este că acest sex-appeal este un atribut mai mult decât relativ. Dacă mă întrebaţi pe mine, să fii sexy înseamnă:

  1. Să îţi foloseşti creierul

O minte sclipitoare este sexy. Inseamnă să fii capabilă să te autoprovoci în a avea conversaţii provocatoare, să fii interesată de lucruri noi, să citeşti cărţi nu doar reviste sau chiar să te uiţi la documentare despre …cutremure, să spunem. Ca să poţi să cutremuri tu interlocutorul. Cu cât ştii mai multe, cu atât poţi să vorbeşti într-o manieră informată şi nu sclifosită şi lălăită. Asta înseamnă sex-appeal.

  1. Să ai umor

Mda… ştiu că o inteligenţă ascuţită nu este ceva care poate fi învăţat si nu suntem toţi capabili să fim haioşi şi simpatici tot timpul, dar , eu cred, că dacă nu ne luăm în serios pe noi şi pe ceilalţi tot timpul este o componentă cheie în a fi sexy. Aţi citit vreodată în Cosmopolitan chestionare despre ambele sexe în care simţul umorului este considerat numărul unu în preferinţe? Ei bine, toţi ne dorim să găsim “simţul” şi “sensul” umorului!

  1. Să nu presupui că a arăta totul este mai sexy

A arăta tone de piele nu se traduce mereu prin sexy. Hainele extrem de strâmte, pantalonii scurţi prea scurţi, sutienele push-up prea push-up te pot face să arăţi mai puţin sexy sau să dea impresia că încerci prea tare. Iţi iubeşti corpul şi vrei să îl arăţi? Foarte bine! Poţi să o faci într-un fel cu adevărat sexy. Investeşte în lenjerie de calitate, lasă lucrurile să se întrezărească, poartă cămaşa sau tricoul lui alb, simplu cu un sutien din dantelă, dar nu purta niciodată lucruri în care nu poţi să mergi, să respiri, să mănânci sau să vorbeşti! Si poartă multă dantelă ca să te simţi “girly” şi romantică. Oricât de bătăioasă ai fi, la urma urmei eşti femeie şi nu o alpaca care vrea cu orice preţ sa fie angajată de ursul care şi-a deschis terasă în Las Vegas!

  1. Să foloseşti femeile sexy în avantajul tău şi să nu te mai compari cu ele

In loc să te compari cu alte femei pe care tu le consideri sexy, învaţă de la ele! Nu te mai plânge că nu eşti înaltă, slabă, rotundă, cu sâni ca ai unui model de la Victoria’s Secret, ci foloseşte ce ai tu sexy. Asta înseamnă să petreci mai mult timp dimineaţa cu tine şi pentru tine pentru că nu există nicio dovadă că femeile pe care le invidiezi s-au născut mai sexy decât tine. Ele doar depun mai multe eforturi.

  1. Să porţi un pic de roşu

Nu aş fi crezut acest lucru, dar studiile spun că atunci când poartă roşu femeile par mai atrăgătoare în ochii bărbaţilor, iar aceştia par mai dominanţi sau mai agesivi. De gustibus non est disputandum! Aşa că, purtaţi ceva roşu!

  1. Să fii politicoasă şi drăguţă

Nu contează cum  arăţi! Dacă eşti nepoliticoasă cu oamenii, vorbeşti urât şi ridici tonul, sex-appeal-ul tău va dispărea fără ajutorul niciunui truc magic. Asta nu înseamnă că trebuie să fii linguşitoare , ci, pur şi simplu, fii drăguţă cu oamenii în vârstă, cei care te servesc sau cei cu care lucrezi. Atât!

  1. Să ai încredere în tine

Te-ai întrebat vreodată de ce suntem interesaţi/atraşi de celebrităţi? După cum am spus, frumuseţea este o noţiune subiectivă, dar ceea ce îi face atrăgători pe cei sus menţionaţi este acel ceva unic: talentul. Descoperă-ţi talentele, cultivă-le pentru că sigur le ai. Nu lăsa impresia că ai reuşit în viaţă doar datorită unui sistem complex de pile!

  1. Să investeşti în tine

Acest lucru nu înseamnă neapărat să cheltui un munte de bani pe o geantă fabuloasă sau o pereche de pantofi lunari. Pur şi simplu, cumpără-ţi ceva mic şi care crezi tu că e sexy, un ruj, un buchet de lalele albe, rupe-ţi o oră din programul încărcat şi citeşte o carte la o cană de ceai, în librăria ta preferată, du-te la un masaj, cumpără-ţi o bicicletă sau înscrie-te la un curs…de pilates, aşa, doar pentru tine.

  1. Să nu fii obsedată de propria imagine

Incearcă să depui toate eforturile de a arăta bine înainte să ieşi în oraş! Când eşti în preajma oamenilor, concentrează-te pe ceea ce se întâmplă şi se discută şi nu fugi la baie din 5 în 5 minute să îţi verifici rujul, să te pudrezi sau să te uiţi în oglindă. Să fii prea vanitoasă nu e sexy deloc!

  1. Să uiţi că ai telefon pentru vreo două ore

Aceasta este chiar o provocare: acţiunea de a verifica telefonul obsesiv la fiecare două minute poate distruge tot ce ţine de sex-appeal. Adică, presupun că nu eşti vreo tipesă care încheie contracte doar la ceas de noapte, nu? Mi se pare ca nu există nimic mai nepoliticos decât a încerca să porţi o conversaţie cu o persoană care stă cu ochii lipiţi de ecranul telefonului. Adică persoana este mai interesată de acel ecran decât de tine. A fi prezentă este sexy. A fi exagerat de ocupată/preocupată nu este!

Dar cel mai mult contează să fiţi voi înşivă, să zâmbiţi chiar să râdeţi cu gura până la urechi, să fiţi interesante şi nu fade, să fiţi altfel, diferite, să fiţi ceea ce vreti voi să fiţi: femei, soţii, mămici, fiice, iubite, amante, prietene!

Nu ştiu cum să închei…să vă pupicesc? Ok! Poftim! Un pupic roşu!

Mirabela Pop

3

Cum să faci față stresului și anxietății din perioada examenelor

Stres, anxietate, nopți petrecute învățând, toate acestea sunt familiare studenților și elevilor care se pregătesc pentru perioada examenelor. Fie pentru admitere, bacalaureat, sesiune, licență sau disertație, timpul petrecut învățând este crucial pentru un rezultat cât mai bun la examene. Nici emoțiile nu au cum să lipsească din peisaj. Ele sunt specifice acestei perioade în care studenții stau față în față cu proprii lor demoni, încercări și așteptările proprii, dar și cu ale celorlalți (părinți, colegi, prieteni).

Emoțiile din această perioadă sunt normale, însă atunci când intensitatea lor devine foarte mare, pot cauza o serie de probleme și pot împiedica studenții să învețe sau să funcționeze normal. Sesiunile de examene reprezintă o perioadă de o importanță colosală în viața fiecărui om care a trecut prin sistemul educațional, iar rezultatul acestora dictează următorii pași în viața studenților.

Dacă nu am avea emoții înainte de examene nu am fi umani. Frecvent aud că studenții vor să ”scape de emoții„ și chiar și eu mi-am dorit să scap de ele când aveam examene… Eliminarea emoțiilor nu este un scop în sine și nici nu este posibil deoarece este uman să simțim emoții, agitație, nervozitate. Dacă nu le-am simți ar fi de bun augur să ne punem niște întrebări…

Cel mai important este să cunoaștem faptul că putem trăi cu emoțiile acestea și că ele, chiar dacă nu pot fi controlate în totalitate, pot fi integrate în experiența noastră și utilizate pentru a ne atinge scopurile.

În perioada de studiu intens stresul este inevitabil. Studenții au de învățat atât de mult încât ajung să creadă că vor ajunge la liman cu greu. Chiar și cu câteva luni înainte (5-6) sau mai mult la elevii/studenții mai conștiincioși, materia poate să pară interminabilă și să îi copleșească.

Efectele stresului pot fi distinse la nivel fizic, psihic și comportamental astfel:

❖ apar îngrijorări, gânduri și scenarii catastrofale: dacă nu voi putea să învăț tot? cu ce să încep? dacă nu reușesc să învăț toată algebra azi nu voi avea timp să termin și voi pica examenul

❖ aceste scenarii catastrofale care se cuibăresc în mintea fragedă a studenților produc inevitabil anxietate, o stare de tensiune și agitație constantă dominată de temeri multiple și de simptome fiziologice

❖ apare tensiune în corp, mușchi încordați, dureri de cap, de spate, de mâini

❖ apare o stare de oboseală prezentă mai tot timpul

❖ capacitatea de concentrare se diminuează, mintea fuge și parcă nu poți înțelege ce citești

❖ memorarea informației este mai greoaie, fiind necesar să citești de mai multe ori un text pentru a-l reține

❖ starea emoțională este instabilă, treci de la o emoție la alta foarte ușor, ești ușor iritabil(ă)

❖ pofta de mâncare scade, iar ca și consecință poate apărea pierderea în greutate

❖ calitatea somnului scade și ea

Ce putem face singuri pentru a ne îmbunătăți starea emoțională înainte de examene?

Stresul și anxietatea legată de examene sunt strâns conectate între ele și cu câteva tehnici de reducere a stresului și anxietatea se va regla. Avem câteva lucruri principale pe care le putem face: în primul rând trebuie să avem grijă de noi, apoi să dormim îndeajuns, să ne relaxăm, și să ne planificăm eficient materiile de studiu și timpul. Să le luăm pe rând.

1. Grija pentru sine

Având atât de mult de învățat este foarte ușor să uităm de noi și de nevoile noastre. Apa este foarte importantă pentru funcționarea optimă a organismului, de aceea este esențial să bem suficientă apă atunci când învățăm. O alimentație consistentă bogată în nutrienți ne va ajuta creierul să funcționeze le cel mai înalt nivel. Fructele și legumele nu ar trebui să lipsească niciodată din dietă.

”Dieta bogată în acizi grași, omega 3, care se găsesc în pește și nuci ajută la îmbuntățirea funcției cognitive. Cantitatea recomandată – de două – 3 ori pe săptămână (…) Pe de altă parte, există și substanțe alimentare care inhibă activitatea cerebrală. Alcoolul și alimentele cu indice glicemic foarte mare sunt astfel de exemple, care pot cauza modificări ale nivelului glicemiei, cu impact major asupra comportamentului (agitație, anxietate) Alimente care stimulează activitatea cerebrală – avocado, banana, drojdia de bere, broccoli, pepenele galben, ouăle, carnea de pui, pește (ton, somon), semințele de in, germenii de grâu, portocala, orezul brun, legumele cu frunze verzi, soia, kefirul.” sugerează nutriționistul Lygia Alexandrescu pentru cotidianul EVZ.

2. Somnul

Studiile din Neuroștiințe arată că somnul este foarte important în această perioadă, dar și când știm că trebuie să depunem un efort intelectual mare. Când dormim creierul nostru încă prelucrează informația și o așează adecvat în memoria de lungă durată. Somnul este pentru creier și un mijloc de a curăța de toxinele care s-au acumulat peste zi și care ne încețoșează gândirea. Un somn odihnitor de 6-8 ore pe noapte este foarte eficient pentru ca informația să se sedimenteze și creierul să se relaxeze pentru o nouă zi de învățare.

3. Relaxarea

Emoțiile au impact asupra modului în care noi învățăm și redăm informația memorată. Acestea, atunci când sunt foarte puternice, alterează abilitatea de achiziție a noii informații și de a o reda experimentând chiar un moment în care nu ne mai amintim nimic. De aceea și procesul învățării este foarte greoi când există emoții puternice.

Relaxarea ajută în momentele când ne simțim emoționați sau avem anxietate. Când suntem calmi memorarea este mai eficientă pentru că memoria de lucru nu este blocată sau încurcată în vreun fel.

O tehnică eficientă pentru relaxare, detensionare și reducere a stresului este respirația conștientă: inhalarea de aer adânc care umple plămânii cu aer, și expirația completă, și repetarea acestui ciclu pentru câteva minute. Pare foarte simplu, și așa și este. Este ușor să te relaxezi cu un simplu exercițiu de respirație.

Stresul joacă un rol determinant și asupra sănătății noastre. Dacă este prezent o perioadă îndelungată poate afecta sistemul imunitar. Cu un sistem imunitar deficitar corpul este vulnerabil, se poate produce inflamație în corp și crește șansele să ne îmbolnăvim. E important să fi sănătoși când învățăm.

4. Planificarea materiilor de studiu și a timpului

Când există multă materie de învățat și timpul trece văzând cu ochii, este important să facem puțină curățenie în programul nostru. Putem începe de exemplu cu a ne face un orar al disciplinelor la care să învățăm într-o zi, la ce ore și care sunt orele de pauză, de masă, de dormit, de relaxare. Aceasta planificare aduce mai multă structură și vom simți că avem mai mult control asupra timpului nostru și că nu pierdem niciun minut. Să nu uităm să includem în programul nostru și activități plăcute de recreere.

Prioritizarea materiilor la care să învățăm și a informației din fiecare materie este de asemenea importantă. Cu cât învățăm mai mult și stăpânim mai bine informația necesară la examene, cu atât mai mult ne vom simți mai încrezători, chiar dacă emoțiile pot persista.

Ca un scurt rezumat, ține minte: mănâncă bine, bea destulă apă, dormi suficient (propune-ți 8 ore pe noapte), fă pauze când înveți și acordă-ți timp să te relaxezi așa cum îți place. 

Pentru mai multe informații despre anxietate și reducerea stresului îți recomand aceste trei articole care sunt foarte faine: Anxietatea și atacul de panică – simptome și tratamentScapă de anxietate rapid cu doar trei metode simple și Scapă de stres cu cinci acțiuni simple

Dacă dorești poți face și testul online pentru anxietate.

Fericirea are chipul tău: 10 lecții de viață ale stoicilor

— Ce lume minunată! zise albina. Unde te uiți, doar flori!

— Ce ciudat! Eu văd în jur numai gunoaie, răspunse musca.

Și albina și musca trăiesc în aceeași lume, o lume ce conține atât flori cât și gunoaie, totul într-o permanentă transformare. Florile se transformă în gunoi care la rândul lui hrănește alte flori și ciclul continuă. Și totuși fiecare vede în același moment altceva.

Viziunea ta despre lume este mai mult un autoportret, propria-ți reflecție în oglinda realității obiective. La fel ca o pată de cerneală pe care fiecare o interpretează altfel, lumea nu are nici un sens sau semnificație în afară de cele pe care le dăm noi, funcție de dorințele și nevoile noastre, și de circumstanțe. În definitiv, ce sens au valurile? Ce sens are vântul sau mișcarea planetelor? Obiectiv vorbind, nici unul. Și totuși nu putem funcționa fără un sens, chiar dacă acesta poate părea de neînțeles altcuiva.

Mediul virtual exploatează cu succes setea noastră metafizică de sens prezentându-ți lumea decupată conform preferințelor și comportamentului nostru: într-un fel arată „news feed”-ul meu Facebook, cu totul altfel al tău, deși au aceeași bază de date. Retelele sociale ne închid într-un joc de oglinzi paralele, în care ceea ce percepem noi ca fiind „realitate” nu e altceva decât propria reflecție întoarsă la infinit și transformată într-o iluzorie obiectivitate.

Și ce convenabilă „realitate”! Ca niște harnici dumnezei digitali ne creionăm micuța lume virtuală după chipul și asemănarea noastră, în care construim și dărâmăm idoli și mituri și ne proiectăm apostolic propria evanghelie. În care mântuim și anatemizăm cu zel, în care suntem atotputernici și atotbuni, și postăm zilnic fie fericirea, fie catastrofa, în chip demiurgic. Condamnăm viței de aur și decretăm decaloguri ale fericirii către membrii tribului virtual de „followers” ignorând voit faptul că și ei sunt dumnezeii propriei lumi virtuale.

Așa că vă propun o ieșire din bula digitală, o întoarcere într-un trecut fără rețele sociale, într-o epocă în care oamenii căutau, ca și acum, rețeta fericirii. Sigur că n-au găsit-o, altfel am fi știut-o deja. Dar poate că unii dintre ei au fost mai aproape de echilibru decât suntem noi astăzi. Mă gândesc la stoici. Stoicismul a fost o școală a filozofiei elenistice, care a înflorit în lumea greacă și romană timp de 6 secole până în secolul III d.H. când a fost asimilat de creștinism. În viziunea stoicilor, calea spre fericire constă în a accepta ceea ce viața ne oferă, în a nu ne lăsa conduși de dorința de plăcere sau teama de suferință, și în a ne folosi mintea pentru a ne înțelege locul în natură și societate.

Iată 10 din învățăturile lui Epictet și Seneca:

1 „Fii stăpân pe pasiunile tale ca ele să nu ajungă stăpâne pe făptura ta.” (Epictet)

  1. „Alungă-ți dorințele și temerile și nu va mai exista niciun tiran pentru tine.” (Epictet)
  2. „Nu cere să se întâmple lucrurile după cum vrei, ci voiește-le așa cu se întâmplă; și-ți va merge bine.” (Epictet)
  3. „Ține minte că trebuie să te comporți în viața de zi cu zi la fel cum o faci și la un ospăț.” (Epictet)
  4. „Obișnuiește-te să-ți dorești numai ceea ce se poate.” (Epictet)
  5. „Socotește fiecare zi o viață.” (Seneca)
  6. „Orice virtute se bazează pe măsură.” (Seneca)
  7. „Fii îngăduitor, căci toți avem nevoie de iertare.” (Seneca)
  8. „Trebuie să învățăm cât timp trăim.” (Seneca)
  9. „Dacă vrei să fii iubit, iubește!” (Seneca)

Iată că anticii erau conștienți de limitările naturii umane și de faptul că trăim permanent cu iluzia controlului. Știau că avem mult mai puțin control asupra vieții decât suntem dispuși să acceptăm.

Îți controlezi tu creșterea unghiilor sau a părului? Nu, fiindcă altfel nu ar mai fi nevoit să ți le tai. Ți-ai ales tu societatea în care trăiești, familia în care te-ai născut, copiii, bolile? Nu, fiindcă altfel ai fi ales să fii bogat, frumos și sănătos la un loc. Ai tu contract cu moartea privind fatidica dată? Nu, fiindcă altfel ai fi nemuritor. Îți poți controla emoțiile și gândurile? Nu, fiindcă altfel ai fi într-o stare de permanent extaz.

În realitate te poți considera privilegiat dacă ai posibilitatea să alegi în fiecare zi ce mănânci sau cu ce să te îmbraci. Și cu toate astea noi tot croim și croim la planuri, chiar dacă ele nu fac nimic altceva decât să-l amuze pe Dumnezeu.

Așa cum nu poți recepta radiația în infraroșu sau ultraviolet, la fel și percepția ta asupra societății este limitată de experiența pe care ai acumulat-o și de interesele tale. Dacă ești albină, te interesează florile. Dacă ești muscă, gunoiul. Ca om ai posibilitatea să optezi, îți poți controla acțiunile. Poți alege să fii o albină, nu o muscă. Dar dacă alegi să te hrănești din gunoaie, nu te aștepta să faci miere.

1

3 motive importante de ce să devii freelancer

Freelancer in Romania? Da, este posibil.

Cunosc puțini oameni care nu și-ar dori să-și părăsească joburile de oficiu, mai mult ca atât, urmăresc cum pe parcursul câtorva ani, să ai job la birou e ca și cum ar fi să ai un viciu de care trebuie să te lași.

Lucrurile importante pe care trebuie să le realizăm despre acest stil de viață e că acesta crează o aură de libertate, odată ce începe să-ți iasă bine ce faci, deci e de obicei o investiție de timp pe care este necesar s-o faci.

Însă în momentul în care, de exemplu, urci într-un autocar sau avion și mergi într-o călătorie undeva, îți nimicești plictiseala cu niște lucruri plătite și poate chiar îți recuperezi jumătate din banii plătiți pe bilet de avion cât lucrezi.

Motivul 1: Ești propriul tău șef

Asta nu înseamnă că toată ziua o vei petrece „cu divanul în spate” lenevind, ci este o oportunitate de a-ți fi propriul critic. Asta te poate ajuta să devii cu adevărat mai bun în domeniu. Nu devii mai bun pentru șeful tău, precum o făceai mai devreme, devii mai bun pentru că vrei să progresezi.

Motivul 2: E romantic 

Precum am menționat mai devreme, poți călători lucrând și lucra călători lucrând. Există o vastă întreagă de freelanceri care se mută cu traiul în țările calde și petrec acolo câte șase luni sau mai mult, trecând peste lunile reci ale anului undeva prin Tailanda, India sau Nepal.

Motivul 3: Nu vrei, nu lucra

De fiecare dată când te trezești într-o zi urâtă, nu ești nevoit să ieși grăbit din casă. Ai tot dreptul să te trezești în ritmul care-ți convine și să începi să lucrezi la ora care îți convine.   Puteți găsi oferte de lucru freelancer pe o multime de site-uri pe internet. Le puteți încerca pe cele internațional cum ar fi Upwork.com, Fiverr.com, Freelancer.co.ro și altele, însă exista multe site-uri care se concentrează pe ofertele din anumite țări.

În România puteți găsi oferte pe ro.jooble.org sau pe ro.indeed.com.

Stefirta Adrian

E ciudat cât de rară a devenit liniștea

Tăcerea este un cuvânt încărcat cu multiple semnificații: pentru mulți e o amenințare, pentru alții e o evocare nostalgică a unui timp apus din cauza tehnologiei. Pentru unii e o plictiseală și pentru alții, adepți ai artelor antice ale contemplației, e un cuvânt de profundă importanță, chiar sacru.

Dar tăcerea, la fel ca multe alte lucruri din lumea prezentă, este pe lista speciilor pe cale de dispariție. Prezența zgomotului și a stresului poluează mai mult decât credem noi capacitatea noastră de a gândi.

E ciudat cât de rară a devenit liniștea. Zgomotul și treburile au devenit elementele primordiale ale vieții noastre. Anxietatea domină pretutindeni. Fie că întrebăm tineri, oameni de vârstă mijlocie sau pensionari, toți acuză stresul și lipsa de timp.

E clar că există forțe puternice care profită de pe urma stresului și a agitației, însă puțini dintre noi ne dăm seama de toată această regizare a modului de viață consumerist. Pentru că nu mai avem timp. Timp ca să gândim și timp ca să nu gândim. Nu mai vrem să avem timp, deoarece alergăm tot timpul după ceva (bani, satisfacții materiale, plăceri de moment etc.). Acel ceva e atât de alunecos însă, încât atunci când credem că l-am prins, ne scapă printre degete și o luăm din nou la goană.

tacere

Există două tipuri de zgomot:

unul obiectiv să spunem, de care nu putem scăpa și care e creat, după cum spuneam, de tipul de civilizație consumerist pe care îl trăim cu toții. E clar că nu putem evita zgomotul mașinilor, al traficului, al sirenelor ambulanței, al camioanelor care compun viața citadină, doar dacă alegem sau avem posibilitatea să trăim la țară.

altul subiectiv, pe care îl alegem mai mult sau mai puțin conștient. Ne petrecem majoritatea timpului la televizor,  pe telefon, computer sau tabletă. Avalanșa de informații vine și trece pe lângă noi cu viteza fulgerului, fără să fi reținut mare lucru din ceea ce am recepționat. Mintea noastră se împrăștie în mii de direcții, ajungând la un moment dat să își piardă capacitatea de concentrare. Cu toții am auzit de sindromul deficitului de atenție. Trăim din ce în ce mai mult într-un ambient pe care unii l-au numit zgomotul tehnologiei. Suntem informați, cunoaștem totul, mai puțin sufletele noastre. Planificăm, organizăm tot felul de activități. Sau vorbim despre vreme, cumpărături sau ultimele bârfe din show-biz.

De ce facem toate astea, de ce ne înconjurăm de toate aceste lucruri mai mult sau mai puțin necesare?

Pentru că ne e frică să ne cunoaștem sufletele. Alegem să ne umplem viețile goale cu zgomotul care ne distrage, ca să  evităm liniștea ce ne poate forța să ne confruntăm cu diverse aspecte ale cunoașterii de sine cum ar fi, cărțile bune, arta adevărată, muzica, adică o viață umană reală. Evităm autocunoașterea care ne-ar ajuta să captăm sursele anxietății și ale disperării care se manifestă din ce în ce mai frecvent în viețile noastre. Civilizația modernă e una a fricii. Ne învață să ne fie frică de ziua de mâine, de pierderea confortului pe care ni-l dă pentru ca apoi să muncim stresați ca să ni-l păstrăm. Am putea oare să ne luăm o pauză din toată nebunia asta, 5 minute, 10 poate pe zi, ca să purtem asculta liniștea și ceea ce ne revelează ea?

O societate care suferă de tulburarea deficitului de atenție indus social este o societate într-o stare de dezintegrare. Axați pe prim-planul zgomotos al gândirii convenționale alimentată de mass-media, care împrăștie mijloace de distragere nesfârșite și pseudo-evenimente, cei mai mulți oameni se pierd într-un haos mental bulversant.

Cineva a spus odată că vom plăti și picăturile de ploaie care cad din cer, asta însemnând că orice aspect frumos și esențial al vieții noastre va fi distrus de o societate axată pe distrugere prin intermediul consumerismului și al conflictelor. Acum că ni s-a vândut zgomotul și viteza ca să fie eliminată treptat liniștea, avem probleme mari. Dacă nu avem liniște, nu putem gândi clar. Și claritatea mentală nu a fost nicicând mai importantă ca acum.

Spunea Gandhi în mod inspirat:

„În atitudinea tăcerii sufletul găsește calea către lumină și ceea ce este evaziv și înșelător se rezolvă cu claritate. Viața noastră este o căutare lungă și dificilă după adevăr. ”

Valentin Dumitru

Momentele dificile unesc oamenii

Aseara am ajuns acasa foarte tarziu, iar cand am ajuns am vrut sa mai trimit un mesaj pe Facebook.

Cum am intrat am vazut „marea veste”.

Nu am mai reusit sa dorm de la momentul respectiv …

Toata ziua de astazi imi rulau doar imagine negative despre lumea politica, despre ce „lucruri frumoase” le-as face eu, despre modul in care au reusit sa faca lucrurile …

Totusi, pe masura ce mi-am adunat gandurile am realizat de fapt ca ceea ce se intampla este un lucru bun.

De ce-ti spun asta?

Pentru ca o criza majora uneste oamenii.

In momentele in care lucrurile devin problematice, oamenii se unesc, devin mai apropiati unii de altii.

Atunci cand ai o cauza pentru care sa lupti, puterea si taria cu care mergem inainte este de neoprit.

Poate ca asta aveam nevoie pentru ca noi ca romani sa fim mai uniti ca niciodata.

Este momentul in care noi ca romani sa ne spunem parerea, sa luam atitudine si sa aratam ca suntem uniti.

Nimeni nu a reusit invinga vocea poporului, daca aceasta este suficient de puternica.

Eu cred ca zilele acestea, ieri, astazi si maine aratam cat de puternica este vocea poporului.

De noi depinde daca suntem un popor slab sau unul puternic.

Noi ne scriem soarta chiar zilele acestea.

Intotdeauna le spun participantilor mei ca pentru a progresa si a te dezvolta este nevoie sa iesi din zona de confort.

Este nevoie sa parasesti acel loc caldut si sa iti asumi riscuri pentru a progresa.

Acum este momentul sa iesim din zona noastra de confort si evoluam ca popor.

Spune-ti parerea!

Nu lasa acest moment sa treaca!

Nu fi un cetatean pasiv ci fii unul dintre cei care scriu soarta acestei tari… pentru ca in realitate, depinde doar de tine si de mine soarta pe care o vom avea.

Ia atitudine!

P.S.: Da… nu ma ocup cu politica, dar mai presus de trainer sau antreprenor sunt om, sunt tata si sunt Roman!

1 2 3 37
CLOSE
CLOSE