Tu cum savurezi o reușită? Adică, știm cu toții, toți te felicită. Îți zic ce treabă bună ai făcut. Ești fericit că alții îți remarcă succesul… Și-apoi te gândești la alt target de atins.

Eu am un ritual de fiecare dată. L-ai putea cataloga ca narcisism în prima fază, dar eu îl văd că pe un simplu răsfăț! Ce? Eu nu am voie să mă răsfăț? În funcție de gradul de dificultate al “reuşitei” îmi aleg răsplata. Trebuie să fie pe măsură!

Ca exemple de auto-răsplată v-aș putea da următoarele: spaghete Carbonara, o rochiță drăgălaşă, o inimioară mare de pluş, o excursie. Sunt unele lucruri pe care le oferi din inimă către inimă.

Cum am mai spus şi în articole precum acesta, întotdeauna avem cel puţin două variante pentru care putem opta atunci când suntem puşi în situaţia de a face o alegere. Alegerea pe care o facem provoacă o reacţie în lanţ a acţiunilor viitoare pe care le întreprindem. Imaginaţi-vă un sistem piramidal: sunt două piramide cu vârful în jos, unde vârful fiecăreia dintre ele este una din cele doua opţiuni pe care le avem, iar baza se află undeva în infinit. De ce spun infinit? Pentru că independent de voinţa noastră, acţiunile pe care le întreprindem, având efect şi asupra celorlalţi, efectul este incomensurabil şi interminabil. Ca un fel de perpetuum mobile.

Am mai povestit cu diverse ocazii că am suferit mai multe şocuri la rând atunci când reuşeam să înţeleg mici fărâme din cum funcţionează Universul.

Legea Atracţiei a fost unul din primele şocuri aplicate paradigmelor mele latente şi spiritual letale. Legea Iubirii următorul (deşi e mai importantă decât prima, dar am descoperit-o mai târziu). Iar mai recent, fotocititul a avut darul de a-mi da peste cap alte paradigme cu care atât de confortabil şi de ignorant convieţuiam până mai deunăzi.

Că mi-am schimbat viaţa radical aplicând principii elementare nu este un secret pentru cei care mă citesc şi mă cunosc.

… trebuie să ne păstrăm optimismul şi să nu intrăm în panică. Ok, uşor de zis şi greu de făcut. Se pare că majoritatea oamenilor au tendinţa de a se demoraliza şi panica atunci când un lucru, cât de mic, nu le iese aşa cum au dorit. E ceva total greşit, şi o sa vedem în continuare de ce.

Câteva dintre motivele pentru care lucrurile nu ies mereu aşa cum ne aşteptăm

Am fost tare bucuroasă când Ariel m-a invitat să scriu despre fericire pe motivonti.ro, deoarece eram exact în momentul în care lucram la cartea mea “Fericirea are chipul TĂU”, deci ştia el ceva.

Ei bine, sunt cunoscută ca un simbol al entuziasmului desărvârşit, iar unul dintre atuu-rile mele cele mai mari este că sunt o persoană extrem de optimistă, care găseşte aspecte pozitive în absolut orice situaţie a vieţii.

Însă, haideţi să vă povestesc cum am ajuns până aici.

Am fost dintotdeauna o persoană veselă şi plină de imaginaţie, energică, iubitoare de lucruri frumoase, însă aveam bineînţeles şi eu fricile mele. Cream relaţii de dependenţă în jurul meu, aveam aşteptări de la alţii, crezând că numai prin ei pot găsi fericirea. Şi, cum era de aşteptat, întotdeauna rămâneam dezamăgită, pentru că aşa se întâmplă când îţi laşi propria ta viaţă şi fericire în mâinile altora.

Ne împărţim în pesimişti şi optimişti, negativişti şi pozitivişti, realişti şi supra-realişti toată ziua dar nici măcar nu ştim ce-i de fapt “optimismul”. Nu-i cam ciudat să folosim un cuvânt pe care nu ştim să-l explicăm?

Îmi amintesc că acum ceva timp am avut o mică “confruntare” cu cineva. Îi spuneam că-i cam pesimist şi asta nu-i bine deloc. I-am recomandat să vadă mai des partea plină a paharului. Răspunsul pe care mi l-a dat a fost unul destul de dur: “Deci tu spui că dacă mi-a murit mama şi sunt supărat ar trebui să zâmbesc?“. Pe moment voiam să-i zic că “Nu asta-i optimismul.” … dar de fapt, da, asta voiam să facă. Să zâmbească, să fie vesel, să-şi folosească timpul aşa cum trebuie, nu plângându-şi mama zi şi noapte. E greu, îmi închipui, dar tocmai de aia optimismul este un exerciţiu, un antrenament.

Vineri, pe 9 aprilie, am fost la Optimism 2010 – un eveniment ce are ca scop transformarea oamenilor din public în optimişti şi prezentarea unor proiecte optimiste. Am avut parte de mai multe prezentări – unele mai personale, altele mai puţin, unele mai optimiste, altele mai puţin… dar prezentarea lui Cristian Lupşa mi-a rămas prinsă în cap.

El a venit şi ne-a prezentat 25 de lucruri care-l motivează, sau altfel spus: “25 de surse de optimism“. Imaginaţi-vă că unul dintre aceste lucruri era chiar Batman. După ce a prezentat fiecare din cele 25 de surse ne-a rugat să scriem pe o foicică măcar 3 surse de optimism pe care le avem noi – un exerciţiu foarte simplu şi totodată foarte bun.