Mulţi dintre voi, printre care şi tu, te plângi că nu scrii suficient de rapid, suficient de frumos pe cât ai vrea. Toţi am avut impresia, la un moment dat, că stiloul este soluţia. Într-adevăr, stiloul este un instrument foarte elegant, dar care îmbunătăţeşte doar cu puţin caligrafia. Vor fi unii care vor învăţa mai uşor, iar unii mai greu. It just takes practice.

Nevoia de atenție e sigur în top 3 “Probleme cu care se confruntă lumea la ora actuală”.

Fie că recunoaștem sau nu, toți trăim sentimentul ăsta la un moment dat, de cele mai multe ori după o perioadă stresantă sau obositoare. Avem nevoie de energie, de un impuls pentru a ieși din starea respectivă și începem să căutăm soluții. Pentru unii, prietenii par a fi refugiul ideal: să socializeze iar, cât mai mult, cu cât mai multă lume, eventual să cunoască persoane noi, să afle cât mai multe despre ei, să uite de toate lucrurile ce i-au apăsat pe umeri în ultima vreme.

Cam ăsta e tiparul după care mulți, ca să nu zic toți, se ghidează atunci când simt nevoia să scape de rutină sau să se deconecteze de problemele zilnice. E trist că realitatea nu e de fiecare dată așa cum am vrea, moment în care încep să apară frustrările.

Se spune că imaginaţia e cea mai puternică “armă” pe care o deţinem şi tind să cred că aşa este!

Îmi amintesc că-n copilărie îmi imaginam foarte multe lucruri. De exemplu, dacă mă supăram foarte tare pe mama sau tata (adesea fiindcă mă certau) îmi imaginam cum încui uşa de la camera mea. Nu aveam o cheie, dar îmi imaginam că o încui astfel încât ei să nu poată să vină să mai vorbească cu mine. Eram cu adevărat supărat şi gândul că nu i-aş mai vedea o vreme mă calma.

Desigur că ei veneau la mine de fiecare dată şi, văzând că plâng, foarte afectat de faptul că m-au certat, încercau să mă împace, să mă calmeze – mereu terminau cu enervantul: “Hai să facem pace, vrei?”. Dar nu conta, eu tot “încercam” să îmi încui camera cu o cheie imaginară.

N-am în plan să vorbesc despre ”Vrei să fii miliardar?”, ci mai degrabă despre prietenie. Da, știu, e un subiect mult prea vast. Chiar de aia nici nu intenționez să-l acopăr pe tot. Zilele trecute am dat peste un CD cu poze din liceu, adica de acum vreo 6 ani.

Ce mi-am dat seama după alea două ore în care mi-am revăzut aproape toți colegii? Că n-am mai păstrat legătura cu nici jumătate din ei după terminarea liceului.

Ai crescut cu ideea că un învingător nu renunță niciodată. Opusul, cel care îndrăznește să renunțe e numit laș, incapabil, lipsit de ambiție, slab, fricos etc. Nimic mai greșit. Laș e cel care nu renunță pentru că nu e în stare să facă față unei noi provocări, slab e unul care nu găsește în el puterea să o ia de la capăt, incapabil e cel care nu știe să facă decât unul și același lucru toată viața și nu pentru că i-ar plăcea, cât mai degrabă pentru că nu a fost în stare să fie curajos atât cât să își urmeze visele.

Dacă ai încercat până acum să schimbi ceva la tine, probabil că știi de câte probleme te lovești încă de la început. Deși nu pare normal, prietenii sunt primii care încearcă să te convingă să te răzgândești. Dacă nu reușești? Dacă nu-ți prinde bine schimbarea? Dacă e prea greu? Dacă și iar dacă…

Sigur nu din răutate; poate așa consideră ei că e mai bine pentru tine (sau pentru ei), să rămâi același vechi tu. În general nu ne place schimbarea. Orice schimbare, oricât de mică, ne dă peste cap rutina cu care ne-am obișnuit, iar asta conduce de multe ori la stări de indispoziție și stres.

Atunci când ești în impas și nu te poți decide ce să alegi când ai mai multe opțiuni, părerea unui prieten e extrem de binevenită. Poate fi vorba de o bluză, de un nou laptop, de o destinație pentru vacanța, de o decizie importantă pe care trebuie să o iei; ideea e că tu te simți mai în siguranță dacă mai ai încă o părere, fapt care e foarte ok, măcar poți da vina pe cineva în caz ca lucrurile nu ies tocmai cum ai vrut tu.

Când nu auzi ce vrei

Nasol moment! Dacă prietenul solicitat să își dea cu părerea nu împarte aceleași convingeri ca și tine există toate șansele ca reacția ta să îl deranjeze; din moment ce ai vrut să afli încă o parere ar fi bine să ți cont de ea, măcar atunci când amicul e încă de fața. Ce vreau să zic e că mi se pare cam aiurea să te dai indecis la început dar peste fix 5 secunde să știi exact ce vrei să faci, cu toate că nu asta ți s-a recomandat să faci.

“E prea târziu să mai încep acum; nu mai am nici o şansă să îi ajung pe ceilalţi” … nu zău? Ai gândit vreodată aşa? Hai că se acceptă o dată, de două ori. Să zicem că nu citeai ce se scrie pe aici înainte şi ai avut motive să crezi ca tu ai dreptate. Ideea e că nu ai avut! Când vine vorba de învăţat nu e niciodată prea târziu.