Tu cum te trezești, singur, sau ai nevoie de un deșteptător?

Te trezești imediat ce sună alarma sau adormi la loc?

Te trezești cu zâmbetul pe buze că începe o nouă zi, te întinzi un pic și apoi te dai jos din pat, sau înjuri printre dinți ceva de genul “Ah, la naiba, e deja 6!”, îți pui perna în cap și îți spui că n-are nimic dacă mai dormi încă vreo 15 minute. Apoi te trezești disperat că în 10-20 de minute trebuie să fii gata. Ce ai timp să mai faci acum? Duș? Nici vorba. Mic-dejun? Trebuie și azi să sari peste apă? Cum să bei, că n-ai după ce, zici tu. Te îmbraci repede cu hainele de ieri (și alaltăieri) și ieși în fugă pe ușă. Dar probabil trebuie să te întorci că ți-ai uitat cheile sau mobilul. Și astfel pierzi autobuzul, dai o grămadă de bani pe taxi. Și uite așa începe o zi “grozavă”. Mai târziu te roade stomacul și dai fuga să cumperi o shaorma/plăcintă de la colț. Lichide bei? Cel mult jumătate de litru, nu? Și-apoi te miri de ce ai probleme cu rinichii, de ce te trezești cu o gastrită de toată frumusețea. Și migrenele, tu crezi că sunt ceva normal, poate de la atâta lucru te doare capul, nu realizezi că e de foame sau mai ales de sete.

Se spune că adesea ne displace la oamenii din jurul nostru ceva ceea ce displacem sau obişnuiam să displacem chiar la noi. Nu mi-e teamă să recunosc: Displac oamenii care ajung târziu. Fie că-i vorba de o întâlnire între patru ochi sau un eveniment mare, de sute de persoane, nu pot să înţeleg întârziaţii.

Dar conştientizez că nu de mult eram la fel: doar un alt om întârziat.

Până mi-am dat seama că nu-i în regulă să ajung tâziu: nu-i în regulă faţă de mine, dar nici faţă de oamenii ce mă aşteaptă. E o dublă lipsă de respect – atât faţă de mine, cât şi faţă de cei din jur.

Punctualitatea contează? Se spune ca da.

Eu una, m-am dovedit a fi foarte nepunctuală de-a lungul timpului. La şcoală, la servici, la întâlniri de orice fel, când am meres în vizită, tot timpul am întârziat de cele mai multe ori. Uneori, făcând eforturi, am reuşit să fiu punctuală, deşi asta s-a întâmplat destul de rar.

La rândul meu, am fost pusă în situaţia să aştept. “Pe vremuri” se vorbea despre “sfertul academic”.

Se spune că timpul este inamicul nostru numărul unu indiferent că suntem bogaţi, săraci, din America sau Africa, creştini sau budişti, blonzi sau bruneţi, răi sau buni ş.a.m.d. Timpul ne afectează pe toţi – exceptând acei câţiva asiatici care au vârste de peste 120 de ani acum şi spun că au găsit “Cheia succesului”.

Dar oare chiar este timpul un inamic pentru noi? Nu cumva suntem noi propriul nostru inamic? Timpul ne controlează pe noi, sau noi ne controlăm timpul? Tind să cred că noi controlăm timpul… căci altfel expresia “nu mai pierde vremea” nu mai are niciun sens.

O problemă de care m-am lovit eu în acest oraş mare şi aglomerat (şi anume Bucureştiul) este traficul. Niciodată nu ştii ce-i mai bine să iei: tramvaiul, metroul, taxiul, bicicleta, picioarele la purtător, rolele sau mai ştiu eu ce.

Dar într-una din zile am avut o revelaţie amintindu-mi ca banii-s timp – sau cum zic americanii: “Time is money“. Ştiu că-i invers tradus, dar oricum o pui, tot e corect: Banii-s timp şi timpu-i bani.

Eu sunt genul de om care nu suportă traficul pentru ca am impresia că pierd timpul. Totodată sunt genul de om care şi-ar da cele trei mese regulate pe zi şi somnul în schimbul lucrului efectiv. Aş prefera să pot să nu dorm – sau să pot să dorm doar 2-3 ore pe noapte – ca să pot să lucrez cât mai mult. Mereu am impresia că timpul nu îmi ajunge.

A întârzia la o întâlnire (mai ales dacă-i de afaceri, sau ceva asemănător – adică nu o simplă întâlnire cu nişte prieteni) este imoral şi spune foarte-foarte multe despre un om. Cel puţin asta-i părerea mea.

Astăzi spre exemplu aveam la ora 14:00 o întâlnire în centrul oraşului. Cel aşteptat m-a anunţat pe la 13:45 că ajunge la 14:20, cu o mică întârziere de 20 de minute… Ajuns l-am întrebat: “Se circulă greu, sau ce?” şi mi-a înşirat întreaga sa zi drept explicaţie: Pe la 10 dimineaţa avea o întâlnire la care cealaltă persoană a întârziat 30 de minute. Asta l-a făcut să întârzie la întâlnirea de la 11:30 cam 15 minute. La a treia întâlnire iar a întârziat (deşi plecase mai devreme de la cea de a doua).

Oamenii, în general, au un talent incredibil de a pierde timpul – mai ales atunci când au de făcut ceva ce nu au chef să facă. Totuşi, se spune că avem doar o viaţă… deci fiecare secundă din viaţa nostră trebuie valorificată – nu? Cel puţin eu aşa gândesc. Fiecare lucru cu care-mi “consum” timp trebuie să merite.

Timpul este cel mai bun profesor. Din păcate, el îşi omoară toţi elevii.

- Hector Berlioz

Ăsta-i adevărul. Timpul clar nu-i un prieten prea bun – ba trece prea repede, ba trece prea încet… şi la urmă oricum ne omoară. În situaţia asta întrebarea este: Cum să valorificăm timpul cât mai bine?

Am vrea noi să fie posibil! Adevărul este că nu noi controlăm timpul, ci el ne controlează pe noi. Timpul trece orice am face. Degeaba stăm şi aşteptăm timpul potrivit să ne facem o meserie, să construim o casă, să facem un copil pentru că este o aberaţie. Dacă vrei să faci ceva trebuie să faci acum, în momentul prezent, pentru că altfel timpul trece fără să-ţi dai seama şi tu nu ai apucat să realizezi nimic. Probabil că niciodată nu te-ai gândit serios să realizezi ceva, tot mereu ai amânat.