Dacă vrei să fii productiv, este necesar să îți exersezi creierul. Cu cât îți folosești mintea mai des, cu atât ea se dezvoltă mai mult și cresc șansele de a performa și de a avea succes pe toate planurile vieții. Există numeroase informații despre cum ne putem menține sănătoși din punct de vedere fizic, dar este necesar să ne concentrăm atenția și asupra bunăstării mentale.
Creierul nostru continuă să se extindă și să se adapteze stimulilor pe care îi primește pe parcursul vieții. Cu cât avem mai multă grijă de el, cu atât vom reuși să facem mai ușor față provocărilor.
Există diverse moduri prin care îți poți antrena creierul, iar astăzi o să îți prezint zece dintre ele:
Publicat de
Stând la o discuţie cu un
Publicat de 

Csíkszentmihályi Mihály, un doctor în filosofie, a descoperit că atunci când un om este pus să facă ceva provocator într-un domeniu pe care-l stăpâneşte, el automat intră într-o stare numită “flow” – adică o stare de concentrare supremă, o stare de productivitate supremă, o stare a cărui rezultat este fericirea, o stare în care dacă te afli, nici măcar nu mai simţi nevoia de somn sau hrană.

Pentru că începutul zilei este important pentru fiecare dintre noi, pentru că atunci când te trezeşti binedispus ai parte de o zi productivă şi pentru că este datoria noastră să ne facem viaţa cât mai frumoasă, am notat câteva sfaturi care să te motiveze să te trezeşti dimineaţa binedispus:
Publicat de 

Comentarii recente