Deşi ne-am pornit cu avânt revoluţionar la drum, adică s-au înscris 8 participanţi în primele zile de la postarea anunţului şi am avut încă 5 promisiuni de la prieteni care nu au avut cum să se înscrie, am reuşit să ne întâlnim cu doar 8 doritori de brăţărit.
Am început prin a arăta care sunt tipurile de noduri şi cum se începe o brăţară, s-au ales culorile dorite şi am trecut la muncă. Ca şi la seara de origami, prăjiturelele au avut succes la participanţi. :) Dacă nu ar fi fost duminică, majoritatea ar fi plecat de la sesiune direct la magazinul de unde le-am zis că îmi cumpăr eu aţă…
Cei mai mici au deja ocupaţie pentru întreaga vară. Pentru cei mai mari a fost o ocazie bună de relaxare.
Mulţumim pe aceasta cale gazdelor primitoare – JCC Iaşi – care ne-au pus la dispoziţie locul de întâlnire şi pentru ajutorul acordat.
Facem o sesiune de brăţărit şi în Bucureşti?
Câteva poze aici… iar restul pe Facebook:

A trecut şi prima seară de origami se pare. Am fost aproape 20 de oameni ce ne-am cunoscut la faţa locului (eu personal cunoşteam doar vreo 4-5 oameni), am băut limonadă, am mâncat prăjituri (cât au fost, că s-au dus repede) şi am făcut cu draga de Corina origami.
Eu sper că ne-am simţit bine cu toţii la mica noastră evadare din rutină. Aici sunt câteva poze pentru cei ce nu au venit şi pentru cei ce nu le-au văzut pe Facebook. Mai facem astfel de seri?


De ceva timp mă tot gândeam la cum ar fi să vedem împreună nişte filme pe care apoi să le discutăm într-un loc călduros, cu un ceai şi nişte prăjiturele în faţă. Apoi m-am gândit că aproape fiecare om are un film favorit, un film care i-a schimbat viaţa.
A doua seară de film a lui Motivonti este cu Marie Jeanne şi are loc marţi, pe 18 mai la ora 19:00. Cine-i Marie Jeanne? E o tipă super!
Modul în care ne trezim şi petrecem primele ore ale dimineţii ne influenţează masiv dispoziţia, entuziasmul, resursele, pe scurt moralul şi eficienţa. Toţi ştim cum e să te trezeşti fără chef, ziua devine ternă, ştearsă. La celălalt capăt avem dimineţile pline de energie în care suntem convinşi că putem schimba lumea în bine şi pe noi odată cu ea.
Propunerea e simplă dar eficientă: exerciţiile de dimineaţă. Îţi trezesc corpul, mintea şi spiritul. Te pregătesc pentru o nouă zi de provocări cărora le vei face faţă cu succes.

Pentru că tot am vorbit despre rutină acum ceva vreme, astăzi vă recomand un workshop ce sigur vă va scoate din rutină. Sâmbătă, pe 8 mai, de la ora 14:00 are loc “Funny TShirts Workshop”.
Ideea e destul de simplă: ai un tricou şi-l personalizezi aşa cum vrei. Pentru mai multe detalii despre workshop intraţi aici.
Cine mai ascultă şi ideile tinerilor? La şcoală/facultate profesorii vor ca toţi elevii lor să tacă din gură şi să asculte la ei. Chiar dacă cumva ai ceva interesant de zis este mai bine să îţi ţi ideea doar pentru tine. Acasă părinţii parcă sunt din ce în ce mai ocupaţi şi nu au timp să mai asculte ce idei mai are copilul lor. De multe ori simţim că nici cu prietenii nu putem discuta alte lucruri în afara de “ce a făcut ăla” şi “ce mi s-a întâmplat azi”. Atunci, cine mai ascultă ideile tinerilor?
De foarte multe ori cele mai bune idei vin din partea celor “mici”. Din acest motiv noi, “Scopul meu” împreună cu Motivonti am decis să pornim întâlnirile “La un pahar de vorbă bună”.
De ceva timp mă tot gândeam la cum ar fi să vedem împreună nişte filme pe care apoi să le discutăm într-un loc călduros, cu un ceai şi nişte prăjiturele în faţă. Apoi m-am gândit că aproape fiecare om are un film favorit, un film care i-a schimbat viaţa.
Aşa că am onoarea să vă invit la prima seară de film. Vom viziona împreună unul din filmele preferate ale lui Alexandru Negrea. Apoi vom sta la un ceai cald şi ceva papa bun din partea casei pentru a “discuta” oleacă ce-am vizionat.
“Sense – Beauty Inside” este un program dedicat celebrării feminităţii pe care Motivonti îl susţine. Află mai multe aici.
