Ce faci când prietenii te ţin pe loc?

6
94

Ce faci când prietenii te ţin pe loc? Nu e o întrebare retorică. E foarte greu să faci ceva şi uneori nici nu avem curajul să cerem sfaturi în legătură cu o asemenea problemă.

Se pare că prietenii vechi au o influenţă foarte mare asupra noastră. Relaţia cu ei presupune amintiri cu întâmplări ce ne fac nostalgici, avem impresia că a renunţa la ei înseamnă să renunţăm la o parte importantă din noi şi e dureros.

În momentul în care o luăm pe un alt drum decât ei, simţim nevoia să-i cărăm şi să-i acomodăm cu noua noastră viaţă, cu descoperirile noastre şi cu noii noştri prieteni. Ei nu se lasă duşi, drumul lor nu se mai intersectează cu al nostru. Unii au rămas undeva în trecut şi se simt confortabil acolo, alţii se îndreaptă spre alte ţinte, şi-au descoperit alte interese.

Şi, în loc să spunem ce simţim şi să facem ceva, resuscităm relaţia mumificată. Ne pierdem timp chinuindu-ne să ne prefacem că ne face plăcere să ne vedem, uneori ne planificăm cu încăpăţânare întâlniri în care toată lumea se plictiseşte.

De ce ne pedepsim atât? E simplu, ne pedepsim fiindcă ne simţim vinovaţi. De ce ne simim vinovaţi? Fiindcă suntem atât de orgolioşi încât ne simţim indispensabili şi atunci ne închipuim că nu se poate fără noi. Şi mai e ceva – nu putem face diferenţa dintre relaţie şi persoanele aflate în relaţie. Dacă relaţia nu mai merge, concluzionăm că suntem lipsiţi de valoare.

Ştiu, vi se pare că nu am nicio logică. Ego-ul ne păcăleşte că suntem îngrijoraţi pentu celălalt când de fapt ne e frică de ce ni se poate întâmpla nouă, de ce putem simţi noi în momentul în care facem pasul.

Până la urmă, toate aceste lucruri care ne umblă prin minte, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama de ele sau de motivaţia lor, ne împiedică să tranşăm clar situaţia sau nu?

Dacă ai fost chiar şi 5 minute prieten adevărat cu un om şi acum nu mai eşti, trebuie să fii conştient că nici el nu mai e prieten cu tine. Nu are cum să fie altfel. Relaţia e ca un fir ce ne uneşte. În momentul în care i-ai dat drumul firului, nu mai există relaţie.

De dragul prieteniei, ar trebui s-o închei într-un mod frumos. Datorezi respect celui din faţa ta. Se poate încheia şi urât? Da. Poţi descoperi că de fapt prietenul nu e atât de prieten? Da. Ţi-era frică să nu afli că ai trăit ceva fals? Sigur că da! Cu atât mai mult îţi datorezi reglarea situaţiei.

Şi atunci, tu ce faci cu prietenii care te ţin pe loc?

6 COMENTARII

  1. În primul rând ţin să-ţi spun că am citit articolul cap-coadă fără să clipesc … şi undeva spre sfârşit mi s-ă făcut toată pielea de găină. :)

    E foarte ciudat că prietenii care mă ţin pe loc – sau care m-au ţinut vreodată pe loc – au fost foarte “de treabă” şi au dispărut singurei din peisaj destul de rapid. De puţine ori am avut “confruntări” care s-au terminat rău şi care m-au tinut “în loc” cu gândul… (nu şi fizic deci…). :)

    În fine, articolul scris de tine e doar un alt motiv pentru care eu nu “prea” am prieteni… am doar “cunoştinţe”, amici… oricum niciodată prieteni. Foarte-foarte-foarte rar consider că cineva îmi e prieten.

  2. Mă bucur că ce-am scris a atins o coardă sensibilă. Aş fi vrut să ştiu ce anume te-a impresionat, să spunem.
    Dacă aş fi scris cu câţiva ani în urmă, aş fi preferat să mă adresez exclusiv intelectului eventualului cititor. Acum ştiu că nu e genul de cititor pe care l-aş căuta.
    În legătură cu prietenii care s-au estompat din viaţa ta, se poate ca sentimentele care vă legau să nu vă lase să stricaţi totul la sfârşit :). E probabil genul de relaţie la a cărei amintire zâmbeşti nostalgic.
    Cât despre prieteni, am citit post-ul în care ţi-ai exprimat părerea despre prieteni şi cunoştinţe, şi cred că e o chestie de interpretare. Sunt prieteni de toate felurile. Şi eu cred că şi cunoştinţele tale sunt tot un fel de prieteni (poate chiar mai buni decât cei pe care-i consideri prieteni), altfel nu ţi-ar pune “pile”.
    Dar evident că prieteni cu care simţi că ai o comunicare aproape simbiotică, nu ai cum să ai prea mulţi, fiindcă presupun afinităţi în multe domenii, lucru destul de rar. O prietenie din asta e poate la fel de rară ca o iubire de-o viaţa. Astfel de prietenii trebui cinstite în fiecare zi, dar cred că şi prietenii cu care ne intersectăm chiar şi pe domenii înguste şi pentru scurt timp merită să fie numiţi prieteni, deşi înţeleg nevoia de a face o diferenţiere.

  3. Chinezii au o vorba: singura constanta este schimbarea. Asa se face ca ar fi intelept din partea noastra daca am constientiza ca toti ne schimbam, inclusiv prietenii nostri. Ei ne raman prieteni, chiar de peste noi au trecut casatorii, botezuri, rupturi virulente, boli, iubiri patimase… chiar de si peste ei si-a lasat timpul o dara in obrazul sufletului… Ceea ce vreau totusi sa subliniez e ca nimeni, dar chiar nimeni, nu ne poate “tine in loc” decat daca noi nu consimtim la aceasta. Doresc sa-i povestesc prietenei mele despre noii colegi, o fac! Nu doresc, nu simt ca ar vibra la cele noi ce mi se intampla, liberul arbitru isi face lectiile si ma pune sa aleg :). Nu e obligatoriu sa “taram” vechile relatii in cele noi, in timp se va decide daca oamenii si relatiile doresc a evolua impreuna sau separat. Apoi, ei ne dezamagesc in aceeasi masura in care si noi dezamagim, poate nu pe ei, poate am inselat si noi asteptarile cuiva candva… e doar vorba de o echilibrare si un echilibru, pana la urma…

  4. @Ioana
    Înţelepte cuvinte! Cam asta era ideea din post, dar spusă de o persoană mai puţin echilibrată, adică eu.
    Nu pot spune decât ai dreptate, scurt şi răspicat.
    Mulţumesc!

  5. Citind articolul acesta, ma intrebam care sunt prietenii care ma tin in loc. De fapt mi-am dat seama ca in prezent nu am astfel de prieteni. Si nu pentru ca eu nu m-am schimbat ci pentru ca odata cu schimbarea mea si poate a lor, cei cu care rezonam inca au ramas, iar ceilalti, pentru ca nu mai aveam lucruri in comun s-au retras si nici eu nu am tinut sa ii aduc inapoi. Cred ca am avut o singura prietena din copilarie care s-a schimbat atat de mult incat m-a socat si pe mine si de dragul vremurilor bune incercam sa o regasesc pe ea. Pana intr-o zi cand am obosit si am renuntat. Mi-am dat seama ca oamenii vin si pleaca. Cei de care ai nevoie la momentul actual raman. Si mai e ceva: cred foarte mult ca oamenii care nu te mai pot ajuta sa cresti, intr-un mod natural, dispar din viata ta. Poate iti pare rau dar cel mai intelept lucru este sa accepti asta si sa primesti cu inima deschisa pe cei noi care pot sa te ajute sa faci urmatorus salt pe propriul drum catre evolutie.

  6. Eu cred ca faptul ca nu mai ai prieteni nu inseamna ca acei prieteni nu au fost prieteni adevarati. Cand s-a produs “ruptura” a fost o situatie reciproca, mai mult sau mai putin intentionata. Eu de exemplu am ajuns fortat sa ma rup de prietenii mei, pentru ca ajunsesera pur si simplu doar sa se foloseasca de mine. Imi doream sa ii ajut, dar la un moment dat am ramas fara resurse, ba mai mult am inceput sa ma confrunt eu cu prea multe probleme, iar atunci i-am privit neputincioasa cum imi intorc spatele.

LĂSAȚI UN MESAJ