Ce-i libertatea omului?

8
268

Când ai 20 de ani și te simți în casa părinților ca-n colivie, căsătoria ți se pare libertatea supremă. Vorbesc acum din punctul meu de vedere, de femeie, ca să fie clar din capul locului.

Și trăiești iluzia faptului că doar prezența părinților îți îngrădește libertatea. Începi să visezi Feți Frumoși care să te salveze din închisoarea confortabilă în care ai trăit o viață.

Te îndrăgostești, se îndrăgostește și el de tine și totul pare perfect. Speri din tot sufletul să te ceară… poate că nu te cere primul, hai, nici al doilea, dar al treilea tot o face. Ești la un pas de fericire, statutul de om căsătorit va schimba radical lucrurile, din momentul în care ai spus DA, vei fi în sfârșit liber, fără constrângerile copilăriei, adolescenței.

Hahahaha. Țeapă!

Cât a trecut? Un an? Doi? Nu mai este ce-a fost? Nu e nimic din ce-ai sperat? N-ai nicio libertate? Ești perfect dependent de partener?

Păi ia să vedem cum stau lucrurile de fapt.

Ce ai tu la 20 de ani? NIMIC, ăsta-i crudul adevăr. Nici măcar școala nu e terminată la mare parte dintre noi. Și chiar dacă, tot nu știi o meserie, nu ești pe picioarele tale, nu te bazezi pe nimic. Încă ai nevoie de protecție. Ai dat din mână protecția părinților sperând la protecție din partea partenerului, care ți-o oferă sau nu, depinde de ce are și el.

Trece îndrăgosteala și te trezești lângă un om pe care abia acum începi să îl cunoști, te trezești că ai deja rată la bancă pentru următorii 30 de ani, o casă care nu-i a ta, e a băncii, muuuuulte responsabilități, dintr-o dată nu mai spală mama chiloții tăi ci tu speli chiloții altuia, gătitul nu mai este activitatea ce-ți permitea să-ți exprimi creativitatea ci doar haleală, necesitate, fără strop de plăcere.

Cu chiu cu vai îți găsești un job, e musai, că doar ai rate de plătit. Program de măcar 10 ore pe zi, maxim 3 săptămâni de concediu pe an…și ajungi să te întrebi de ce ți-ai dorit să pleci din casa părinților? Aaaaaa, ca să poți să-ți trăiești marea iubire nestingherit. Care mare iubire? Cu cine? Cu partenerul, cum cu cine? Când să o trăiești? Când ajungeți acasă de la serviciu, după ce faceți piața, după ce gătiți, după ce faceți curat, după, după, după. Asta în cazul fericit în care împărțiți toate aceste activități, pentru că în majoritatea cuplurilor fiecare își vede de treaba lui. În acest al doilea caz, n-aveți decât să vă înfruptați din pasiunea relației voastre în cele două săptămâni de concediu, luate obligatoriu în luna august pentru că atunci vrea patronul, atunci ia toată lumea. Hm, nu-ți place august, e prea cald? Asta e, ghinion, poate la pensie să fie mai bine! Sau lasă că o să fie mai plăcut în săptămâna pe care cu atâta generozitate ți-o oferă patronul între Crăciun și Anul Nou. Da, știu că-i cea mai scumpă perioadă din an, dar n-ai încotro, trebuie să pleci și tu undeva cu iubitul, că doar de-asta te-ai măritat. Și după ce faci rezervare, după ce achiți, chiar cu o zi înainte să pleci, face copilul varicelă. Asta e, ghinion, acceptă, până la urmă ești un om liber, ești ceea ce ți-ai dorit.

Bun, și-acum decurge întrebarea logică: și ce faci, nu te mai îndrăgostești, nu te mai măriți, nu-ți mai cauți job?

Ba da, dar măcar cu căsătoria e bine să aștepți până când te simți deja liber. Încurajator, nu-i așa?

Îmi amintesc că m-am dus la câteva ședințe de terapie într-o perioadă agitată a vieții mele, când făceam atacuri de panică și nici jobul ce-l aveam nu mă mai coafa. Mi-am dat demisia și am simțit că pot să respir din nou. M-am dus la terapie și i-am spus psihoterapeutului că în sfârșit mă simt liberă… iar el mi-a spus că exact așa se simte un deținut când evadează din închisoare, doar că ăla a stat în închisoare ca să ispășească o pedeapsă, bașca nu a fost eliberat la timp ci a evadat, încălcând practic regulile. Eu ce am făcut rău, pentru ce m-am pedepsit cu acel job și mai ales de ce am evadat? Din nou am simțit că mă sufoc, din nou cerul meu s-a întunecat, nu aia era libertatea mea…

Acela a fost momentul în care am hotărât să nu mai ispășesc pedepse. Mi-am luat timp să-mi găsesc drumul, să aflu ce îmi place, terminasem deja facultatea dar abia atunci m-am apucat să învăț o meserie care să-mi ofere libertate, o meserie care să-mi permită să trăiesc indiferent dacă sunt sau nu sunt angajată. Mi-am luat un job nou care să-mi lase timp și să-mi dea resurse să merg pe drumul meu. A fost un compromis dar nu în sensul de renunțare, ci în sensul de finanțare a propriului meu proiect. A durat câțiva ani, apoi mi-am dat din nou demisia. De data asta nu am mai simțit că evadez, ci am simțit că sunt pe drumul meu și că mi-e bine.

Zilele trecute un prieten mi-a spus că el crede că toată familia ar trebui să tragă în același sens ca să meargă lucrurile bine, practic ca cei doi să aibă o afacere de care să se ocupe cu drag… am fost ușor sceptică, primul gând a fost că nu-ți mai rămâne spațiu personal. Mi-am dat seama însă că dacă îți știi pasiunea, dacă apuci pe drumul tău, ai șanse mari să întâlnești un om cu care să mergi alături, să te însoțești cum ar veni, pe-același drum pe care tu deja te simțeai liber. Abia atunci când ai ceva ce poți să împarți cu celălalt poți construi, ai ce da și poți primi, ești deja puternic, nu-ți mai pierzi timp și energie căutând protecție, cerând socoteală partenerului pentru timpul pe care-l petrece altundeva decât cu tine. Când ai deja libertatea ta și te însoțești cu un partener pe-același drum, știi să-l respecți, știi să-i dai timpul lui și mai ales știi să-ți iei timpul tău. Nu-i musai să aibă amândoi aceeași pasiune, nu-i neapărat ca ei doi să fie identici… e suficient ca amândoi să-și știe pasiunea și să găsească ceva de construit împreună, fără ca vreunul să piardă libertatea lui. În felul ăsta libertatea poate dura mai mult de un orgasm departe de casa părintească, poate dura o viață.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCorpul îți vorbește – Vindecă-ți rănile trecutului - Workshop
Articolul următorViața de cuplu înainte și după apariția copiilor
De când am aflat că primul pas pentru a-mi fi bine este să fac ceea ce-mi place, cu entuziasm și pasiune, călătoresc, fac lucrurile de care mi-a fost teamă până acum, depășindu-mi constant limitele, cunosc oameni noi, le ascult poveștile de viață și scriu pentru Motivonti și pentru www.studio-olandezulzburator.ro. În timpul liber sunt psiholog.

8 COMENTARII

  1. Vă invităm să vizualizați prima platformă de donatii online in scop caritabil din Romania cu recompense pentru donator. Fiecare persoana care doneaza online direct de pe http://www.salveazaoinima.ro Donatorul va primi pe e-mail voucherul care il va intrebuinta pentru a obtine reduceri pe magazinele partenere platformei. În primul rand doresc sa mentionez ca platforma realizeaza in mod automat: timpul campaniei, nr. donatori, persoane care au donat si suma realizata din donatii online. Prin acest lucru dorim sa oferim transparenta totala pentru:donator, cauza si companiile partenere si nu in ultimul rand pentru fiecare vizitator care intra pe site.
    Vin cu rugamintea daca doriti sa puneti un banner (de aici preluati bannerele http://salveazaoinima.ro/promoveaza-ne/) sau link in blogroll de pe blogul d-voastra.Astept un raspuns din partea d-voastra pe adresa de e-mail:salveazaoinima@gmail.com.
    Va multumim!

LĂSAȚI UN MESAJ