Cea mai uşoară cale pentru a reuşi ceea ce îţi propui

3
298

Cunoşti pe cineva care te-a inspirat prin comportamentul lui/ei? Cum te-ai simţit atunci când ai văzut că acea persoană acţiona atunci când multora le era frică, sau că îşi respecta principiile şi îşi asuma responsabilitatea acolo unde toţi aruncau vina pe altcineva? Cu toţii avem o influenţă asupra celor din jurul nostru şi de multe ori când ne aflăm în dificultate, căutăm modele de urmat – şi cel mai des le găsim în mediul în care trăim: printre prieteni, colegi şi cei cu care ne petrecem majoritatea timpului.

Am un prieten bun pe care am vrut mereu să-l ajut cu sfaturi atunci când avea diverse probleme – mai ales în relaţii. Uneori era foarte pesimist şi nu putea să vadă partea bună a lucrurilor (întotdeauna există, spre exemplu faptul că din greşeli putem învăţa cel mai mult). Iar eu încercam mereu să-i spun să gândească pozitiv, să fie recunoscător pentru tot ce are în viaţa lui, să îşi urmeze principiile. Fără nici un rezultat! Cu timpul, m-am resemnat cu faptul că vorbele mele sunt inutile, l-am catalogat pe amicul meu ca fiind “foarte încăpăţânat”, şi i-am dat din ce în ce mai puţine sfaturi. Pe lângă asta, am început să pun eu mai mult în practică lucrurile pe care i le spuneam. Mai bine zis, am început să fac în loc să dau din gură.

Ce crezi că s-a întâmplat? El a văzut şi a simţit schimbarea în atitudinea şi comportamentul meu, şi doar aşa a început să aplice şi el unele lucruri pe care i le spuneam în trecut. Pentru că puterea exemplului este întotdeauna mai puternică decât simplele sfaturi!

Am şi eu modele care să mă inspire – unii sunt oameni celebri pe care nici nu i-am întâlnit dar le-am citit cărţile, biografiile sau i-am urmărit la televizor. Alţii sunt cunoscuţi sau prieteni buni, care nici măcar nu e nevoie să exceleze în toate privinţele: de la unii pot lua ca exemplu dorinţa de a învăţa lucruri noi, de la alţii vitalitatea şi pasiunea pentru viaţă. Iar atunci când mă găsesc în situaţii dificile, când îmi pierd încrederea sau răbdarea, mă gândesc la un prieten care este foarte bun în aceste privinţe, şi mă întreb: “Oare ce ar face el dacă ar fi în locul meu acum? S-ar enerva, sau ar fi relaxat şi ar rezolva problema cu tact?”.

Atunci când ai un model, începi să crezi că toate lucrurile sunt posibile. Pentru că vezi că cineva a ajuns déjà acolo, a reuşit să facă anumite lucruri pe care le credeai dificile sau imposibile. Şi nu mă refer doar la performanţe extreme, ci şi la lucruri aparent uşoare, din viaţa de zi cu zi. Cum ar fi să nu te enervezi pe cei la care ţii când eşti obosit(ă), sau să nu uiţi să le arăţi constant cât de mult îi apreciezi.

Iar cel mai puternic avantaj în a fi un exemplu pentru ceilalţi este cel din titlu. Când vrei să realizezi ceva şi nu reuşeşti să te ţii de acea activitate, gândeşte-te că o faci pentru a-i inspira pe alţii!

Ţi-e greu să ţii de un regim sănătos sau să faci mişcare zilnic? Sau poate nu reuşeşti uneori să scapi de griji pentru a te bucuri de viaţă. Imaginează-ţi că nu faci aceste lucruri pentru tine, le faci pentru a influenţa în bine un prieten, o rudă sau pe partener(ă). În acel moment îţi vei muta atenţia de la persoana ta, de la cât de greu îţi este, şi vei încerca să fii cât mai bun(ă) pentru ca celălalt să vadă cât de mult va avea de câştigat dacă te va urma.

În final, îţi propun să-ţi pui următoarele întrebări: “Ce vreau să îndeplinesc cu succes?” şi “Pe cine vreau să inspir?”. Crede-mă, satisfacţia va fi imensă ştiind că ai contribuit prin exemplul personal la binele unei persoane apropiate!

Cine a scris acest articol?

Dragoş Stoian
Dragoş Stoian
Acest articol este un “guest post”. Uneori invităm oameni cu experienţă să scrie articole special pentru cititorii noştri. Acest articol este scris de Dragoş Stoian.

Dragoş Stoian este trainer şi co-organizator al grupului de suport Public Speaking Support Group din Bucureşti. Ţine un workshop de dezvoltare personală despre încrederea în sine împreună cu Alina Buzatu – trainer şi life Coach. Debutul cu acest workshop a avut loc la Empower Live.

Pe Dragoş îl mai găseşti pe blogul său personal la adresa DragosStoian.ro sau pe Facebook aici.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ