Fă ceea ce contează cu adevărat şi nu-ţi mai permite plictiseala…

4
978

“M-am plictisit…” De câte ori nu spui asta într-o săptămână? Dacă nu ştii îţi zic eu. De foarte multe ori! Un lucru şi un obicei foarte prost.

Nu te-ai gândit oare că viaţa asta e şi aşa mult prea scurtă pentru a ne mai permite luxul să ne plictisim?

Nu spunem noi mereu că nu avem timp de noi, de prieteni, de familie, nu avem timp să citim, să ne plimbăm, să vedem câte lucruri frumoase putem descoperi în întreaga lume?

Ne plângem că nu avem timp să cunoaştem oameni noi, să mergem la un concerte, să ieşim la o cafea, să ne plimbăm în parcuri. Nu avem timp să mergem la coafor, la cumpărături, la un film, să facem modificări în casă… dar totuşi îndrăznim să spunem că ne plictisim?

De ce?

Pentru că ne e teamă să facem cu adevărat lucrurile care contează. Pentru că ne e teamă de reacţia celor din jur. Pentru că ne e frică. Pentru că alegem să fim slabi în loc să fim puternici!

Preferăm să facem lucrurile care chiar contează în ultimul moment sau să le tot amânăm.

Ia-mă pe mine ca un exemplu de “Aşa NU” care am fost şi unul de “Aşa DA” care sunt:

  1. În şcoala generală, liceu, facultate lăsam întotdeauna temele şi proiectele pe ultimele ore din ultima zi. Licenţa mi-am făcut-o cu 2-3 săptămâni înainte de predare.
  2. Înainte plecam mereu de acasă în ultima clipă cât să ajung la o întâlnire exact la fix, pe muchie de cuţit.
  3. De scris m-am reapucat serios după mulţi ani datorită unui om extraordinar. Singură nu aş fi avut curaj.
  4. De grafică m-am reapucat după 4 ani sub impuls pentru că îmi era dor, pentru că îmi lipseau momentele în care mă simţeam bine creând ceva deşi mi-a fost foarte frică de un eşec.

Acum îmi încep toate proiectele atunci când trebuie, cât să am timp să le termin, să las o scurtă perioadă de timp să treacă peste ele ca apoi să am timp să le corectez. Acum plec de acasă cu cel puţin 20 de minute mai devreme faţă de cum plecam în mod normal. Şi e mult mai bine. Merg mult mai relaxat. Nu mă mai enervează toţi oamenii pe care îi întâlnesc şi automat nu îi mai enervez şi eu cu mersul haotic pe care îl am atunci când mă grăbesc.

Acum scriu de fiecare dată când simt, nu îmi mai pun restricţii, nu îmi mai e teamă că poate lui X nu o să îi placă iar Y va strâmba din nas. Nicidecum! Acum am tot timpul un carneţel la mine în care scriu zilnic. Acum zi de zi trebuie să creez şi zi de zi fac asta cu brio. Pentru că inspiraţia nu vine, inspiraţia e mereu în mine, trebuie doar să simt şi să vreau să creez ceva.

A fost o perioadă de haos total în viaţa mea, în care deşi spuneam că nu am timp de nimic nu făceam nimic. Până când am realizat că zilele trec una după alta, şi trec pe lângă mine şi nu prin mine, nu odată cu mine, nu de mână cu mine. Şi mi-am luat inima în dinţi şi mi-am făcut ordine în viaţă. Şi mi-am luat inima în dinţi şi mi-am stabilit priorităţile. Şi mi-am redescoperit calităţile.

Acum am timp să îmi văd prietenii, să lucrez, să citesc, să scriu, să mă duc la antrenamente, să ies în oraş, să mă plimb… am timp să fac tot ce vreau pentru că nu irosesc nicio secundă din timpul şi aşa scurt pe care îl avem! Am timp pentru că fac tot ce simt şi tot ce îmi place iar în modul ăsta, calitatea timpului este alta!

E timpul să începi să trăieşti viaţa pe care ţi-o imaginezi în fiecare zi şi pe care o visezi în fiecare noapte!

4 COMENTARII

  1. La anii mei nu stiu ce e aia…nici inainte nu stiam….am trait mereu in viteza…si azi,in momentul de meditatie,mi se pare ca abia am apucat sa intru in starea de veghe…prietena mea canina ma scoate de 3 ori la plimbare,abia apuc sa-mi citesc mesajele,s-au adunat multe carti la citit,un serial tv si e noapte…..unde e timpul ? ce-ati facut cu el ?ofofof !!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ