Creează lucruri simple

0
203

Crează-ţi viaţa! Ţine-i piept, stai drept în faţa ei şi priveşte-o cu mult curaj. Ia o foaie şi un creion şi deseneaz-o aşa cum vrei, aşa cum o vezi tu…. Fă-o strâmbă, fă-o perfectă, fă-o roz, fă-o albastră… Nu contează aparenţele, contează numai să fie aşa cum îţi doreşti TU cu adevărat.

Opreşte-te din activităţile tale zilnice, ia o pauză de la acea monotonie şi de la acel program respectat cu stricteţe şi creează! Fă ceva creativ pentru tine şi implicit pentru cei de lângă tine! Fă ceva relaxant, fă ceva interesant, fă ceva motivant!

Trezeşte-te mâine dimineaţă, aşează-te în faţa oglinzii, vorbeşte cu tine şi convinge-te că poţi face ceva creativ – lucru ce te ajută să capeţi încredere în tine şi în forţele tale, lucru ce te ajută să te redescoperi – convinge-te că meriţi din plin acel ceva. Scrie pe oglindă – cu un ruj, cu un marker, cu un creion de ochi – primul cuvânt care îţi vine în minte. Dă-te 2 paşi în spate şi priveşte! Zâmbind, vei vedea că ai creat ceva… printr-un singur cuvânt ţi-ai creat o stare de bine. De ce să nu faci asta mai des? De ce să fii zgârcit cu momentele tale de bucurie?

Te hotărăşti să te îmbraci să pleci la muncă. Mai lasă hainele monotone şi unicolore şi ieşi din tipar. Pune o eşarfă galbenă sau nişte pantofi roşii… sau chiar o geantă albastră. Vezi? Iarăşi poţi crea ceva frumos.

În drum spre muncă, în timp ce treci grabit/ă printre zecile, poate sutele de oameni şi feţe necunoscute, încearcă să te opreşti o secundă şi să zâmbeşti cuiva. Dacă nu îţi va zâmbi înapoi nu înseamnă că nu ţi-a apreciat gestul, ci înseamnă că sunt mult prea puţini cei care mai fac aşa ceva iar el/ea nu mai ştie cum să reacţioneze în astfel de situaţii. Fă-o mai des şi vei primit zâmbete înzecit.

Ajungi la birou şi, ca de obicei, nici nu te aşezi pe scaun că începi să îţi pregăteşti cafeaua ce îţi dă energie pentru întreaga zi. Fă mâine dimineaţă ceva diferit. Pune în cana de cafea o picatură de rom. Pe cât de micuţă e, pe atât e de puternică. O să te surprindă plăcut.

Şeful doreşte o schimbare. Îţi spune ca în 2 minute să fii la el în birou pentru că trebuie să îţi comunice ceva extrem de important. Intri în birou, dar cunoscându-l atât de bine, îl iei prin surprindere spunându-i că deja ai demarat acea schimbare. Pentru că tu eşti cel creativ. De ce? Pentru că a schimba lucrurile înseamnă a conduce, însă a le schimba înaintea tuturor înseamnă a fi creativ!

Lasă pe biroul colegei un bileţel pe care să îi scrii un gând frumos, pe care să creezi tu ceva, pe care să îţi laşi tu amprenta personală. O să îi facă ziua minunată.

Apelează mai des la lucrurile simple. Nu ai nevoie de bani, nu ai nevoie de prea mult timp, ai nevoie doar de voinţă şi idei creative. Schimbă-le oamenilor dimineţile, zilele, serile cu lucruri simple şi vei vedea cum ţi se va schimba şi ţie starea…

Savurează din plin momentele astea şi molipseşte-ne pe toţi cu seninătate şi bună dispoziţie!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ