Cum îţi organizezi sarcinile?

5
199

Mă simt aşa… ”rătăcită” …se învălmăşesc gândurile în mintea mea şi nu reuşesc să mă adun.

Parcă am în cap urnă plină cu bile de la LOTO, unde fiecare bilă reprezintă o sarcină. Se amestecă, se amestecă, dar niciuna nu e destul de „norocoasă” încât să cadă prin gaură. Partea proastă e că mă dor pereţii urnei de la atâta amestecat, iar bilele se deteriorează. Când mai cade câte una, uneori este prea târziu. Este „expirată”!

În felul acesta rezolvarea problemelor este anevoioasă şi necesită foarte mult timp, drept pentru care mă simt neproductivă şi asta mă nemulţumeşte. Îmi place ca seara, la culcare, să pot spune: „Azi am avut o zi plină! Sunt obosită, dar am satisfacţia realizarilor!”. Acest lucru nu se poate întâmpla în perioadele acelea despre care vorbeam.

Soluţia!

Însă am găsit o soluţie foarte la îndemână, pe care sunt sigură că mulţi dintre voi o ştiţi, dar nu o aplicaţi. Este ridicol de simplă şi poate de aceea foarte mulţi nu îi acordă suficientă atenţie.

Pentru a evita omiterea unor lucruri importante, am început să-mi fac „liste” pe care le prind pe frigider cu magneţi. Îmi împart sarcinile în categorii şi fac bileţele. Urmează doar să mă uit pe ele şi să mă organizez în cel mai eficient mod.

Am listă cu produsele care se consumă – la cumpărături merg întotdeauna cu listă; cu diverse probleme gospodăreşti: de înlocuit prelungitorul de la frigider, de stropit pomii cu substanţe împotriva dăunătorilor, de lipit gresia desfacută de pe treaptă; lista cu „drumuri”: şedinţă la şcoală, de mers la Fisc, de achitat facturi, de vaccinat căţeii etc.

Optând pentru bileţele, am posibilitatea să „combin” listele şi să fiu mai eficientă.

Metoda asta este valabilă pentru orice fel de sarcini: în gospodărie, la birou, la şcoală. Orice şi oricât ai avea de făcut, fie că e pe termen lung sau scurt, e mult mai simplu să te organizezi având liste.

Simplu, sigur, rapid! Chiar dă rezultate! Scrie azi ce vei face mâine! Spor la „bileţit”!

5 COMENTARII

  1. “Îmi împart sarcinile în categorii” la aceeasi concluzie a ajuns si imperiul roman cand conducea aproape intreaga Europa:
    -Divide et impera (dezbina si cucereste) – :))

LĂSAȚI UN MESAJ