Cum să îți găsești fericirea în lucruri simple

0
991

Atunci când îți complici prea mult viața, fericirea îți poate scăpa printre degete. În timp ce sarcinile zilnice se multiplică, începem să devenim condiționați să facem schimb rapid între lucrurile pe care le facem, creând liste lungi de sarcini și programe de lucru complicate. Când mai prindem un moment liber și nu suntem aglomerați, s-ar putea chiar să ne simțim mândri că putem facem față tuturor acestor lucruri. Toate acestea fac parte din viața de zi cu zi însă în cele din urmă ne pot împiedica să ne bucurăm de viață.

Așa că pune-ți următoarea întrebare: în urma programului pe care mi-l fac, îmi rămâne timp și pentru lucrurile care mă fac fericit?

Pentru cei mai mulți dintre noi, fericirea adevărată constă în a petrece timp cu cei care ne sunt dragi și făcând lucruri care scot la iveală frumusețea lumii din jurul nostru. Alții sunt fericiți în timp ce lucrează pentru o cauză care-i ajută pe alți oameni. Probabil că ți-ai dat seama până acum că pentru a reuși să faci foarte bine aceste activități, este important să le abordezi cu o minte liniștită și calmă.

O viață aglomerată îți poate da o satisfacție personală că faci multe lucruri însă te poate duce într-o stare în care ești prea obosit sau prins în gânduri ca să mai atingi acea liniște sau pace care-ți permite să te conectezi cu o stare de fericire autentică și să observi frumusețea subtilă a vieții. Desigur, nu poți să lași pur și simplu deoparte responsabilitățile care-ţi ocupă timpul însă îți poți simplifica viața pentru ca mintea ta să fie mai calmă și mai deschisă către acele momente frumoase din viață.

Uite câteva moduri prin care să începi să-ți simplifici viața și să lucrezi pas cu pas către a avea o stare mentală cât mai liniștită:

  1. Concentrează-ţi mintea asupra momentului prezent

Atunci când vrei să faci multe lucruri, poţi ajunge să te grăbeşti mereu să faci următorul lucru de pe listă fără să mai ajungi să te bucuri sau măcar să fii conştient de lumea din jurul tău. Undeva în spatele minţii există speranţa că atunci când lucrurile se vor mai domoli puţin, vei putea să te bucuri de viaţă. Poate că abia aştepţi weekend-ul sau acea vacanţă pe care o iei în fiecare an, gândindu-te că atunci vei putea să o iei mai uşor. În loc să-ţi îndrepţi mereu atenţia către viitor, învaţă să te bucuri de momentul prezent. Bucură-te de ceea ce faci aici şi acum. Poţi să ai o stare mentală liniştită când faci cel mai banal lucru, dacă alegi să-i acorzi toată atenţia şi să rămâi cu mintea în momentul prezent.

  1. Ia-o uşor cu dorinţa de a controla totul

Indiferent cât de mult planifici, nu poţi să prezici ceea ce se va întâmpla în viitor. Dacă tot încerci să controlezi evenimentele prin care treci, s-ar putea să aduci doar frustrare inutilă în viaţa ta şi mai ales în vieţile celor din jur. În loc să tot încerci să controlezi ceea ce se va întâmpla, învaţă să te relaxezi şi să te bucuri de călătorie. Lăsând deoparte nevoia de a controla, vei avea parte de acea libertate astfel încât să te bucuri de ceea ce se întâmplă aici şi acum. Planificând mai puţin, vei fi mai deschis la oportunităţi pe care nu le-ai prevăzut şi care îţi apar în cale. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să mai ai obiective, ci doar că îţi îndrepţi atenţia asupra călătoriei şi nu doar asupra destinaţiei.

  1. Regândește-ți lucrurile care sunt importante pentru tine

În viață întâlnești multe oportunități prin care să câștigi bani, să ajuți pe cineva, să înveți lucruri noi și să-ți faci noi prieteni. Unii dintre noi vrem să facem de toate și ne umplem calendarele cu tot felul de activități și obligații. Când îți iei mai multe angajamente decât poți duce, poți să fii sigur că nu vei avea partea de prea multe momente de calm și liniște. Alergând mereu de la o activitate la alta, nu vei avea niciun moment în care să poți să o iei mai ușor și doar să observi ceea ce se întâmplă, lăsând fluxul evenimentelor să curgă natural. Indiferent cât de mult crezi că toate activitățile pe care ți le-ai planificat merită din plin atenția ta, regândește-te și prioritizează-le. Păstrează-le doar pe cele care sunt cele mai importante și elimină-le pe cele care doar contribuie la un stil haotic de a face lucrurile, fără să-ți aducă niciun rezultat care contează cu adevărat.

  1. Creează-ți mai mult timp liber

După ce ai regândit și echilibrat lucrurile care sunt importante pentru tine, caută modalități prin care să ai mai mult timp liber. Elimină obiceiurile care-ți consumă timpul degeaba. De exemplu, dacă petreci multe ore în fiecare săptămână ca să faci curățenie, vezi dacă poți să faci asta într-un timp mai scurt și să ai mai mult timp liber. Dacă elimini dezordinea din casă, acest lucru te va ajuta să faci mai ușor curat.

După ce începi să ai mai mult timp, umple-l cu activități care te ajută să te dezvolți personal. Petrece timp cu tine însuți sau cu oamenii de la care ai cel mai mult de învățat.

  1. Taie legăturile de dependență față de lucrurile materiale.

Caută să recunoști diferența dintre lucrurile de care ai nevoie și cele pe care le dorești. Trăim într-o cultură care ne bombardează cu mesaje în legătură cu lucruri materiale care ne vor face viața mai bună. Dacă stai să te gândești bine, aceste lucruri nu vor face nimic altceva decât să se adune grămadă fără să-ți ofere niciun strop de fericire autentică. Eliberează-te de această cultură a excesului și învață să-ți cultivi o stare de mulțumire care să nu depindă de lucruri materiale.

  1. Bucură-te de lucrurile simple

Cât de des îți pregătești o mâncare sănătoasă și delicioasă și după ce-i totul gata, o savurezi cu plăcere? În loc să te grăbeşti să termini cât mai repede, abia simţind gustul mâncării, ia-ţi timp să te bucuri de această experienţă.

Investeşte timp şi în alte plăceri simple precum: lucru în grădină sau îngrijirea plantelor, o baie relaxantă, mersul cu bicicleta, o plimbare prin natură sau meditaţie. Probabil că nu poţi să faci asta în fiecare zi, doar dacă ai ieşit deja la pensie. Caută să integrezi aceste obiceiuri în programul tău de două ori pe săptămână şi acest lucru va avea cu siguranţă un efect de calmare în viaţa ta.

  1. Fii tu însuți

Dacă alegi să-ți petreci timpul jucând un rol definit de societate sau de o altă persoană, îți ratezi șansa de a pune în practică ceea ce-ți dorești tu să faci. De ce să renunți la libertatea ta și să lași ca deciziile pe care le iei să fie definite de ceea ce crezi ca “ar trebui” să faci, dacă nu ești în acord cu această decizie? Devino o persoană nonconformistă și gândește pentru tine, lăsând pasiunile tale să te ghideze.

Simplitatea este un proces continuu şi nu este o destinaţie la care ajungi. Pentru cei mai mulţi dintre noi, este foarte dificil să scăpăm de complexitatea lucrurilor prin care trecem. Totuşi, dacă alegi în mod conştient să-ţi simplifici viaţa şi să petreci mai mult în căutarea lucrurilor care te fac cu adevărat fericit, ai pornit pe un drum care te poate conduce către o serie de schimbări importante.

Pentru că singurul lucru care-i constant în viaţă este schimbarea, fiecare dintre noi se schimbă împreună cu aceasta şi cel mai probabil că nu va exista un punct în care atingi simplitatea perfectă şi fericirea absolută. Însă fiecare moment pe care ţi-l petreci pe drumul către simplitate, are capacitatea de a aduce mai multă pace şi fericire în viaţa ta.

Vlad Negrilă – NLP Trainer

http://calatoriiprinsunet.ro/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ