Cum să iubești ceea ce nu îți place

3
781

Când eram mici, ne vedeam așa de ușor în viitor. Unii erau medici, alții profesori, eu mă vedeam  vânzătoare în piață, ba chiar îmi plăcea așa de mult încât mereu mă duceam pe balcon și vindeam cartofii maică-mii pentru bani făcuți din hârtie  și colorați de mine. Ne vedeam în toate profesiile despre care se vorbea pe la televizor sau pe care le aveau părinții ori mai știu eu ce rudă de gradul al patrulea, despre care se vorbea des în familie.

Răspundeam cu nicio reținere la întrebarea ”ce vrei să te faci când o să fii mare” și nimeni nu își punea probleme cum că piața muncii de fapt este cam inexistentă, că ăștia taie salariile continuu, iar unii oameni chiar au peste două facultăți și nu au (știu) ce să facă cu ele.

Când ajungi la liceu începi să conștientizezi puțin, și asta sub presiunea părinților, că trebuie să pui mâna pe carte, să ai facultate și să prinzi un loc de muncă la care să îți petreci tot restul vieții, să faci 3 copii și să te pensionezi liniștit într-o casa mai la marginea orașului și să îți vezi nepoții crescând și pășind pe acel drum pe care erai și tu acum câteva zeci de ani.

Dar, viața cere mai mult…

Ei bine, ce te faci când termini facultatea, cu un CV plin de internship-uri și școli de vară, cu o licență luată cu notă mare, cu ceva experiență în domeniu câștigata pe ici colo, și cu o poftă maximă de a fi și tu în stare să îți plătești ieșirile în oraș pe banii tăi, nu pe ai părinților. În această perioadă  începi să realizezi că realitatea nu e nicicum ca cea scrisă și publicată în cărți  și începi să  trimiți sute de mail-uri cu CV-ul tău ce rămân necitite în folderele companiilor, nimeni nu știe despre tine, despre experiențele și planurile tale, despre cât ești de entuziasmat și cât de mult chef ai de învățat lucruri noi și de a experimenta teritorii la care ai visat ani întregi.

Ei, dar ce te faci când deja ai un loc de muncă și ai primit un e-mail în care managerul companiei mai că varsă lacrimi, atunci când printre cuvinte se zărește o frază care începe cu “ne pare … dar … decizia … din păcate … convinși … viitorul … pentru ceea ce îți dorești tu … ne bucurăm … rezultatele tale … compania noastră.”

Wow! Acel moment în care îți cade tot cerul în cap, când știi cât de mult te-ai străduit să atingi cele mai bune performanțe și să ai cele mai bune rezultate. Același motiv stupid, nu sunt bani, combinat cu acceași scuză penibilă “ne pare rău, dar aceasta este singura soluție”, sau mai știu eu ce îi trece prin cap persoanei care a conceput prima dată mesajul, că se dă cu siguranță copy-paste mai departe.

Ce e, Doamne, de făcut?

În astfel de momente, mulți îl caută pe Dumnezeu. “Alo, e cineva acolo sus care mă aude și care vede ce se întâmplă în viața mea? Adică, serios, eu din ce trăiesc acum, ai de gând să faci ceva în privința asta?” Și unora chiar le iese. Apar rezultatele, iar la același Dumnezeu la care au apelat instant… renunță.

Dar ce facem cu cei care nu primesc rezultate? Ce facem cu cei cu facultate, cu diplome, cu ambiție, cu talent și dorință. Ce facem atunci când întreabă colegele mamei de serviciu, foștii colegi de facultate care au intrat pe pile la nu știu eu ce companie și care se bucură de un salariu decent și poze continuu de prin toate cluburile de fițe, ce facem atunci când le spui că pentru tine… nu e loc nicăieri.

 Până la urmă se va găsi ceva… problema e că s-ar putea să nu fie exact ce îți dorești tu

Și, în sfârșit, după o perioadă de stat non stop online pe toate site-urile de joburi, sună telefonul și primești o ofertă de la o companie care nu prea are nicio legătură cu ce faci tu. Dar, cel puțin acoperă chiria, cheltuielile de câte o cafea și cât să trăiești decent pentru o lună. Iar până găsești altceva, merge.

Pentru unii, banii sunt principalul scop în viață. Să facă și să aibă cât mai mulți, indiferent de modalitatea prin care îi vor obține. Însă, pentru unii, scopul principal este să facă ceea ce le place în viață. Și s-ar putea să fie și pentru salariul minim de economie atâta timp cât le place ce fac.

De ce ne pasă ce zic ceilalți?

De multe ori ne concentrăm pe ce zic ceilalți despre noi. Ne temem că ne vor pune etichete și că ne vor judeca. Ne temem că părerile  lor nu se aseamănă cu ale noastre și am dori să le dăm cât mai multe explicații cu putință. Trăim în societatea în care doar prezentul te reprezintă, în care un moment poate fi al tău pentru todeauna sau îl poți pierde pe vecie. Nimeni nu mai are timp pentru rezoluții, nimeni nu mai are timp să aibă timp pentru ei înșiși, dar toți au timp pentru ceilalți.

Ai un job ce nu îți place? Îl detești și urăști ora în care știi că trebuie să te pregătești să pleci la lucru? Crezi că poți face mult mai mult, dar nu este nimeni disponibil să te închirieze barem pentru o scurtă perioadă de vreme? Nu știi ce să mai faci cu calitățile tale și bagajul tău destul de plin de experiență? Știi că poți mai mult și că îți dorești altceva?

Bine ai venit în lumea mea!

Acum câteva luni îmi căutam un job. Voiam și simțeam că trebuie să fac ceva, să ies din acel vis naiv în care eram convinsă că jobul perfect mă va contacta sau că, prin minune, cineva mă suna entuziasmat că are nevoie de mine. Și, după sute de aplicații, mail-uri trimise și interviuri ratate, ghiciți ce, nu m-a vrut nimeni.

Țin și acum minte ziua în care eram în piață, cărând trei pâini în sacoșă și înfulecând dintr-o gogoașă cu ciocolată, enervată după o conversație cu o doamnă care s-a pus în fața mea la magazin crezând că sunt un simplu cerșetor, sau cerșetoare, din cauza hainelor mele care veneau cu 3 numere mai mari și a  căciulii pe cap combinate cu  ochelarii mei de vedere  pe care colegii îi numesc ”de hipsteriță”, și mi-a spus să mă dau de acolo.

Și a sunat telefonul. Au spus că mă vor nu știu unde și m-au chemat la interviu. Și iată-mă după trei luni încă acolo așteptând cu nerăbdare ziua să îmi pun demisia pe masă, căci nu-mi mai poate sufletul să se mulțumească cu mine, că știe că pot mai mult și că această lecție a fost de-ajuns.

Și am urât, l-am urât de la început.Probabil știți sentimentul. Știam că nu fac ce-mi place și că pot mai mult. Însă, am acceptat  fiecare zi ca pe o provocare, să o las să mă modeleze, să mă enerveze ca sa mă facă puternică, să mă scoată din minți ca să devin rezistentă, să mă ajute să conștientizez că în viață lucrurile nu sunt așa cum îmi doresc eu și că cel mai frumos câștig vine după un război câștigat, nu după o victorie primită din partea celorlalți.

Când faci ceva ce nu îți place, secretul stă în modul în care te percepi și îl percepi. Ia fiecare parte bună și aplic-o acolo unde lipsește din tine. În fiecare lucru există ceva bun. Ia fiecare trăire ca pe o experiență, fiecare ceartă ca pe un motiv de împăcare, un motiv de vindecare. Atunci când greșești mergi mai departe și fii mulțumit când ceva nu merge bine, înseamnă că mai există posibilitatea de a schimba.

Nu mă interesează câți ani ai, câte diplome ai și cât ești tu de șmecher acum. Vreau doar să știu că ești fericit, că te motivezi și că iei fiecare experiență din viață ca pe o lecție. Vreau să știu că atunci când greșești nu o să începi să urli, să te urăști, și că o să fii mulțumitor pentru că îl poți schimba. Dacă nu îți place job-ul pe care îl ai, nu-i nimic, toți trecem în viață prin asta. Dar dacă accepți mediocritatea și nu încerci să dai ce este mai bun din tine, nu vei reuși niciodată.

Au început să se îngrijoreze pentru mine. Toată lumea știe cum îmi este mie bine, nimeni nu știe ei ce trebuie să facă. Îți spun eu, singurul monstru de care să te temi în viață să fie persoana pe care o vezi în oglindă dimineața, restul nu au nicio importanță.

p.s. Și-ai să iubești, îți garantez, ce urăști, pentru că te face, dacă accepți, pentru că scoate, dacă vrei, din tine ceea ce nu ți-ai imaginat vreodată că poți fi și poți deveni

3 COMENTARII

  1. “Dacă nu îți place job-ul pe care îl ai, nu-i nimic, toți trecem în viață prin asta. Dar dacă accepți mediocritatea și nu încerci să dai ce este mai bun din tine, nu vei reuși niciodată.” – Am pus citatul pentru ca incerc doar sa ma leg de ceva din ce ai spus, oricare ar fi acel ceva si asta doar ca sa imi dau si eu cu parerea :) – In situatia in care ceilalti iti resping mereu ideile sau ce ai tu de oferit, iar daca locul de munca este de fapt un loc de chin, sfatul meu este – da-ti demisia fraticule! Asa le arati ca nu glumesti! Nu poti sa te lupti si sa tot pierzi, caci asta te transforma intr-o problema. Daca esti bun si potrivit pentru postul tau, demisia ta nu o sa fie acceptata. Asa a procedat colegul meu de la locul actual de munca (zic actual caci sapte “meserii” am schimbat intr-un interval de un an si ceva si nu imi pare rau pentru nici una din hartiile pe care am scris cu litere mari:DEMISIE )… stiti ce s-a intamplat?? Pe langa faptul ca a ramas in continuare colegul meu… salariile noastre au crescut, atitudinea nepotrivita a sefului s-a transformat in bine, iar stabilirea conditiilor a ajuns in bratele noastre :). Daca ii accepta demisia, insemna ca nu era la locul potrivit si ca era mai bine pentru el sa se indrepte spre altceva. E nevoie de curaj, si eu cred ca asa trebuie actionat. Un destept din timpuri de mult apuse zicea cam asa ” Cand se toceste fierul, si ramane neascutit, trebuie sa-ti indoiesti puterile; de aceea la izbanda ajungi prin intelepciune “(eclesiastul 10:10).Intelepciunea schimbarii, a reorganizarii! Cu alte cuvinte, cand securea nu mai taie si s-a tocit, pune frate mana pe drujba… e mai eficienta.. fi destept. :)) Daca de alta parte esti concediat, zic ca e cel mai bun lucru care ti se poate intampla! In situatia data e bine ca in acel moment sa iti imaginezi ca ai fost concediat acum zece zile. Nu aveai altceva de facut decat sa accepti, asa ca poate ar trebui sa privesti situatia asta ca pe un lucru bun. Ai ocazia sa iti organizezi viata altfel, sa o iei de la capat, deci e o ocazie minunata pentru tine! Literalmente ti-au dat drumul! Nu cred ca merita sa iti strici zilele pe un post de munca care nu te merita! Intradevar, formeaza in tine rabdare, rezistenta fizica, caci psihica in nici un caz, etc… dar ia gandeste ca poti pierde o sumedenie de alte beneficii cu mult mai mari.

  2. mi-am dat deja demisia :)) dar eu cred ca a fost un pas din viata ce m-a ajutat sa merg mai departe. si stii, pana la urma nu era problema la mine. scriam pentru toti cei care fac ceea ce nu le place si care sunt obligati pentru o perioada de timp sa ramana acolo, voiam doar sa ii motivez si sa ii fac sa constientizeze ca este doar un pas, atat. conteaza ca ei sa fie motivati si s amearga mai departe, sa nu se multumeasca doar cu atat…pentru ca multora le este frica sa faca ceea ce le place doar pentru ca piata de munca este limitata in domeniul lor.

  3. Buna,

    Am terminat o facultate destul de grea: Chimie si Inginerie chimica sectia chimie alimentara si simt ca nu imi mai place domeniu. Nu imi gasesc un job ca si inginer in industria alimentara. Mi-am gasit un job ca si agent de vanzari de aparatura de laborator si reactivi dar nu imi place domeniu si nici jobul. Am acceptat fiindca nu am bani, nu am experiente la CV si nici bani sa traiesc. Ce as putea sa fac?!!

LĂSAȚI UN MESAJ