Cum să scapi de frica vorbitului în public?

0
2111

Cercetările arată că frica de a vorbi în public este una dintre cele mai comune și mari frici pe care o persoană le deține, plasându-se chiar și peste frica de moarte.

Din experiența mea de-a lungul anilor legată de acest domeniu, după ce am ținut o serie de workshop-uri și am vorbit de nenumărate ori în fața unui public, am ajuns la o concluzie foarte simplă și o metodă prin care poți scăpa de frica vorbitului în public. Așadar, astăzi, vreau să împărtășesc cu tine ceea ce am învățat eu în toți acești 5 ani de vorbit în public.

1. De ce este important să vorbim în public?

Primul pas este conștientizarea. Din momentul în care conștientizezi importanța vorbitului în public, frica scade puțin.

Este foarte important să vorbim în public din nenumărate motive. Multe studii arată că o persoană care știe să se exprime cu lejeritate în fața unui public, este o persoană care câștigă în medie cu 20% mai mult decât o persoană care nu știe.

Însă în drumul meu am întâlnit un motiv foarte simplu: toți avem ceva de oferit, toți ne pricepem foarte bine la un anumit lucru, adevărul este că indiferent de cât de talentați, pricepuți, inteligenți, inovatori am fi, dacă nu știm să ne exprimăm în public, valoarea noastră scade cu 50%. Pentru că din afacerea socială pe care o conduc de peste 2 ani de zile, am învățat că modul în care te exprimi în fața oamenilor contează enorm, indiferent de cât de multe știi pe domeniul respectiv.

Cu alte cuvinte: vorbitul în public te ajută să arăți lumii adevărata ta valoare, acest lucru contează atunci când vrei să primești ceva înapoi de la lume: un salariu bine plătit, un public care să îți aprecieze creația, o afacere care să funcționeze mai mult de 2 luni.

2. Modul în care emoțiile ne afectează

Al doilea punct este conștientizarea modului în care emoțiile ne afectează. Nu știu dacă știai până acum, dar noi nu ne naștem cu frica de a vorbit în public, ci cu alte două frici: frica de a cădea în gol și frica de zgomote puternice.

Conștientizând acest lucru, ajungem la concluzia că frica de a vorbi în public este o frică construită în timp, de societate, de percepțiile noastre și de alte elemente pe care le-am experiementat de-a lungul vieții noastre.

Frica și emoțiile sunt ceva normal atunci când dorim să facem pentru prima dată ceva nou. Așa reacționează organismul nostru, sistemul de apărare, pentru a ne ține în viață. Sângele pompează mai tare prin vene datorită accelerării bătăilor inimii și avem senzația că inima ne iese din piept.

Este un lucru comun, nu special, așa că dacă te simți astfel când vorbești în fața unui public, vreau să te asigur că până și eu și Ariel, dar și cei mai mari vorbitori în public s-au simțit așa.

Adevărul este că există o cale. Despre calea respectivă o să-ți vorbesc în continuare.

3. Cum scăpăm de frica vorbitului în public?

Există două tabere: prima spune că frica nu dispare niciodată, o a doua spune că frica dispare. Nu contează în ce tabără ești, singurul mod prin care poți scăpa de frica vorbitului în public este următorul, și s-ar putea să ți se pară stupid de simplu, dar te asigur, din experiența mea și a sute de alte persoane, aceasta este singura cale.

Metoda este: Vorbești mai mult în public.

Probabil te așteptai la o pilulă magică, la un mod de evitare a acțiunii, dar adevărul este că problema este în același timp și calea. Dacă-ți este frică să vorbești în public, vorbește din ce în ce mai mult în public. Pentru tine am mai multe idei de locuri unde se poate vorbi în public și unde te poți duce, începând de mâine, să vorbești cât mai mult în public și să scapi de frica respectivă:

1. Prezentări la facultate, sesiuni de comunicări.

2. Interviuri de angajare. Chiar dacă nu vrei să te angajezi, merită să încerci să te duci la cât mai multe interviuri de angajare, de acolo începi să capeți experiență de comunicare și relaționare.

3. Toastmasters. Grup de vorbit în public, cu întâlniri săptămânale. Primele întâlniri sunt gratuite și o să fii nevoit să vorbești în public.

4. Open Connect. Un grup de business, pentru antreprenori sau viitori antreprenori. Intrarea este liberă și la început o să fie nevoie să te prezinți în fața unui public.

5. Cursuri de vorbit în public. La o simplă căutare pe internet există mai multe cursuri care se ocupă de acest domeniu, multe necesită o investiție, nu doar ce ține de timp, ceea ce consider că este normal și frumos.

6. 5MS. Un grup de vorbit în public unde poți ține prezentări ce nu trebuie să depășească 5 minute.

O propunere finală pentru tine…

Mă mândresc cu proiectul pe care l-am construit alături de o echipă minunată și vreau să te invit luna aceasta în programul Doisprezece, unde ne vom ocupa de arta vorbitului în public.

Dacă participi la modulul vorbitului în public, vei beneficia de următoarele avantaje:

1. Vei învăța de unde provine teama de a vorbi în public, care sunt implicațiile psihologice și ce poți face exact pentru a putea scăpa de această teamă.

2. Vei descoperi mai multe tehnici pe care le poți aplica pentru a comunica mult mai eficient atunci când prezinți în fața unui public.

3. Vei afla care sunt principalele greșeli pe care, cel mai probabil, le faci atunci când vorbești în public, dar și rezolvarea pentru acestea.

4. Vei trece printr-o serie de misiuni săptămânale menite să te scoată din zona de confort și să te ajute să scapi de teama vorbitului în public, să te obișnuiești în fața unei audiențe, să-ți construiești discursul pentru a putea să transmiți un mesaj cu impact și per total să poți comunica lejer, încrezător și carismatic în fața unui public larg.

5. Vei descoperi care este scheletul unui discurs de impact, care sunt elementele principale pe care acesta trebuie să le conțină și te voi provoca să-ți construiești un astfel de discurs, dar să nu uităm de partea cea mai interesantă: să-l și prezinți în fața unui public.

Prețul unui abonament este de 30 de lei (adică un leu pe zi) o investiție minimă pentru dezvoltarea ta personală. Prețul cursului este atât de mic pentru că este primul an în care-l facem și ne-am gândit ca primelor persoane care se bucură de acest curs să le oferim toate beneficiile premium la cel mai accesibil preț posibil.

Dacă vrei să citești mai multe despre acest program și accepți provocarea mea de 30 de zile, atunci apasă aici!

Te așteptăm înăuntru, suntem aproximativ 200 de persoane dornice de învățare și dezvoltare personală! Sperăm să te alături echipei frumoase.

Cu mult drag,
Cristi F. Ștefan

Fondatorul unuia dintre cele mai citite și apreciate website-uri de dezvoltare personală din România: www.crististefan.com

Autorul cărții Simplu. Un manual de viață de 222 de pagini despre simplitate, minimalism și despre cum putem obține mai mult de la viață, cu mai puțin.

Creatorul programului Doisprezece: o platformă online unde sute de persoane realizează schimbări cu viața lor în fiecare lună.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ