Cum să îți schimbi starea emoțională?

4
633

Ai pățit să ai câte o zi în care te trezești și te împiedici de un cablu, înjuri bine, nu-ți găsești agenda, până te învârți prin casă și-ți bei cafeaua realizezi că ai întârziat la servici, iar traficul este infernal, desigur. Șeful fix în acea zi urlă la tine, colegii zici că s-au înțeles să te enerveze și când totul pare să meargă mai prost ca niciodată, îți amintești că ai uitat de rata la bancă, unde vei sta iar la coadă, bineînțeles. Si pe drum spre casă te mai mușcă și un câine.

Apoi există câte o zi, în care te trezești binedispus, mirosul cafelei din bucătăre e de vis, pornești cântând spre muncă și culmea… nu prinzi niciun semafor pe roșu. Șeful pare mai simpatic ca niciodată , iar colegii au glume în program. După câteva ore de lucru, încă ești energic și în acea zi ești lovit din toate părțile, cu vești bune.

Care e diferența între cele două situații? Doar tu ești același om.

Diferența o face starea pe care o ai.

Cele două situații sunt duse la extrem, însă de obicei , după ce ai pățit ceva care să-ți mute colțurile gurii în jos, toate par să meargă prost.

Ei bine, nu trebuie să te lași controlat de evenimentele exterioare și să-ți strici buna-dispoziție. Poți de acum să îți schimbi starea de spirit și chiar dacă ai avut o oră proastă, restul zilei să fie minunată.

Cum îți schimbi starea?

Meta-stare

De cele mai multe ori, nu starea proastă îți strică ziua, ci părerea ta despre starea proastă, care este numită în psihologie meta-stare. Adică, după ce te enervezi, te enervezi că te-ai enervat, apoi te intristezi la gândul că ai sperat la o zi bună și te mai înfurii încă o dată pe situația inițială. Așa că soluția aici, e să îți accepți starea și să-ți schimbi părerea despre ea. Da. Te-ai enervat sau supărat. Și ce? Foarte bine. Cum ar fi să încerci o dată să te bucuri că te-ai enervat? (oricât de ciudat ar suna, încearcă și nu vei mai putea să renunți la această metodă)

Schimbă poziția corpului.

Când ești stresat, supărat sau nervos, ai o anumită poziție. Nu-mi spune că zâmbești și stai cu spatele drept când plângi, că nu cred. De obicei ai pumnii strânși, umerii lăsați, spatele gârbovit.  Pentru cinci minute, oricât ai fi de frustrat sau trist, stai cu spatele drept, mâinile pe șolduri și un zâmbet pe față. Vezi ce se întâmplă. (nu te costă decât 5 minute din viață)

Gândește-te la ceea ce ai de învățat din situația asta.

În spatele oricărei emoții, se ascunde o lecție, de cele mai multe ori, despre tine însuți. Iar inteligența emoțională constă în a o descoperi și controla.

Întreabă-te, ce te-a supărat de fapt? Care ar fi gândurile care ți-ar schimba automat starea? Aici îți dau un pont. Identifică-l în gândirea ta pe „trebuie” ( „Ea trebuia să se poarte frumos”, „eu trebuie să fiu perfect”, „el trebuie să știe ce simt”, etc) și înlocuiește-l cu „Aș prefera”.

Detașează-te

Uită-te la experiența ta, fii atent la ceea ce simți, cum gândești, ce îți spui în gând. Apoi imaginează-ți că faci doi pași în spate și te vezi pe tine trăind toate acestea. Ca și când nu ai fi tu. Acum doar privești, ca și când altcineva ar trăi toate astea. Ce observi că se schimbă?

Imaginează-ți că ești un animal

Poate un câine, o pisică, tigru sau chiar un elefant . El cum ar vedea situația și starea ta? Cum s-ar uita la tine și ce ar spune văzându-te asa nervos și supărat?

Schimbă-ți dialogul interior.

Fii atent la ceea ce îți spui ție. „Sunt un idiot”, „sunt atât de furios că aș sparge capul cuiva” și „îmi vine să urluuu de supărare”, nu te ajută prea tare. Schimbă un pic dialogul tău. Fă-l amuzant și constructiv, iar dacă nu poți din prima, lasă-l pe cel inițial dar imaginează-ți alt ton. Cum ar suna „Sunt atât de furiooos” , spus pe un ton sexy și incitant?

Starea ta emoțională te poate împiedica să fii energic și eficient, dar și să te bucuri de viață și să observi mărunțișurile care o fac delicioasă. Nu te lăsa controlat de ea, când poți să o controlezi chiar tu.

Succes!

4 COMENTARII

  1. Eu îmi pun muzică antrenantă.
    Sau mă uit în oglindă. Are un efect extraordinar. Să te uiți în oglindă când ești într-o stare nasoală, să te vezi cât de ridicol arăți … te bufnește râsul instant.

LĂSAȚI UN MESAJ