Cum schimb lumea într-una pe placul meu?

0
843

Ideea nu este să schimbi lumea, nici nu ai putea face asta sau ar lua prea mult, poate mai multe vieți.

Ar trebui să începem prin a schimba felul în care vedem lumea. Să gândim diferit față de cum am fost învățați. Schimbarea începe din interiorul nostru. Poate felul în care gândim e împotriva noastră. Știi cum se spune, că “cel mai mare dușman al tău ești chiar tu”.

Lumea nu e nici frumoasa, nici urâtă, nici bună, nici rea. Noi o facem. Ea e compusă din noi – eu,tu,el,ea, etc.

Să recapitulăm: dacă mă schimb eu, observă și cel de lângă mine și atunci schimbă și el ceva și așa mai departe. Puterea exemplului e totul. Vrei o lume mai buna, atunci fii bun. O vrei frumoasă, fă ceva frumos.

O vrei pașnică, fă pace cu tine și apoi poți să aduci pacea și altora.

Vrei să fie iubitoare, iubește și tu. Nu uita să începi cu tine. Nu poți să îi iubești pe alții dacă nu te iubești pe tine.

O să citez dintr-un cântec de demult, pe când exista Cenaclul Flacăra, “Și dacă dragoste nu e, nimic nu e”.

Iar lumea a fost făcută cu dragoste și tot în iubire ar trebui să rămână.

Nu știu cum ar schimba unii lumea, eu am început prin a nu mai lăsa frica să mă domine, prin a avea curaj să vorbesc deschis, să scriu, să fac lucrurile care îmi plac.

Dacă eu sunt optimistă, am credința că va fi bine, mă încurajez singură în fiecare dimineață și atunci lumea devine un loc mai plăcut de trăit sau măcar așa o percep eu.

Parcă nu mai vezi ce nu ai vrea. De fapt e o alegere, alegi să vezi ce te face fericit sau reversul medaliei.

Și acum concret câteva modalități de a schimba lumea noastră mică.

Să adopți un cățel sau un pisoi abandonat.

Să mergi cu un ambalaj de la înghețată în geantă sau în mână trei kilometri pentru că nu ai găsit nici un coș de gunoi și nu ai vrut să îl arunci pe jos.

Să încurajezi un coleg bolnav sau care a primit o veste rea.

Să zâmbești unei doamne morocănoase din spatele unui ghișeu.

Să faci un compliment sincer unei persoane care nu îți este prea simpatică.

Să plantezi un copac.

Să cumperi produse naturale și ecologice de la oamenii de la țară pentru a îi ajuta să cultive în continuare și pentru a mânca sănătos.

Dacă ai posibilitatea, să îți cultivi propriile legume.

Să cumperi rechizite pentru un copil care nu își permite să facă asta.

Să oferi o masă caldă unui om al străzii.

Să iei atitudine în fața unei nedreptăți.

Să faci curățenie în fața blocului sau a casei în care locuiești.

Să fii amabil în trafic.

Poți să faci atât de multe lucruri care costă puțin sau deloc, nu îți trebuie decât puțină bunăvoință.

Așa că hai să ne schimbăm noi, măcar puțin și lumea va fi exact pe placul nostru.

Nu uita, lumea ești chiar tu!

Un text de Elisabeta Neagu

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ