Dacă ar fi fost să …

4
112

Dacă ar fi fost să ascult indicațiile părinților mei, acum aș fi fost probabil studentă la drept, dar foarte dezamăgită că nu mă pregătea pentru viitorul pe care mi-l doream. Nu aș fi ajuns să văd locurile la care am visat de când eram copil și-aveam televizor. Dacă ar fi fost să îi ascult, nu aș fi știut să mânuiesc coardele chitarei, ci as fi ajuns un expert în matematica ce nu m-ar fi ajutat niciodată, ce lua oricum mereu timpul sacru dedicat zdrăngănelii.

Dacă ar fi fost să îmi ascult prietenii, nu aș fi ajuns niciodată unde sunt, pentru că de multe ori simplele sfaturi erau înlocuite cu invidia, ce doar mă împiedica să ating tot ce îmi doream. Nu aș fi cântat niciodată la metrou pentru copiii săraci. Nu aș fi ajuns niciodată să mă aud la radio, pentru că mă auzeam mult prea prost la posturi mai mici ca să fiu bună pentru unul mare.

Dacă ar fi fost să ascult toate testele psihologice cu care uneori îmi mai pierdeam vremea aș fi ajuns probabil să îmi plâng de milă, cum că nu sunt bună la nimic, iar la ce sunt bună simt că nu mă pricep.

Dacă ar fi fost să ascult experiențele celorlalți nu aș fi avut niciodată posibilitatea să învăț din greșelile mele, să mă lovesc în așa fel încât să revin la realitate. Dacă ar fi fost să nu le ascult totuși, aș fi ajuns să dau prin toate gropile și mi-ar fi fost greu să mă ridic. Și aici este vorba despre puterea de a spune NU unor experiențe și de a le aproba pe altele pe care le consideri bune pentru tine.

Dacă ar fi fost să îmi ascult profesoara de română, nu aș fi dat niciodată la facultatea la care mă pricepeam cel mai bine, și aș fi ajuns probabil să plâng cu diploma de licență în mână, pentru că nu mi-ar fi plăcut munca aia plicticoasă la birou, cu cifre în dreapta și un șef care urla întruna.

Dacă ar fi fost să ascult sfaturile celor care își dau cu părerea pe Sfântul Google aș fi avut până acum 154 de boli, aș fi înnebunit psihic și aș fi intrat într-o depresie care nu ar fi avut de fapt niciun fond.

Dar am ales să îmi ascult dorințele mele, care au fost mult mai adânci decât toată realitatea adunată la un loc care și-acum se miră, și eu mă mir, de unde am ajuns și de cât de fericită mă simt.

Și le-am arătat tuturor că se poate învăța de unul singur la chitară, că se poate ajunge la ce facultate îți dorești, că se poate să ai job-ul la care ai visat și că NIMENI nu trebuie să îți stea înaintea dorințelor pe care le vrei – REALITATE.

4 COMENTARII

  1. foarte frumos articolul…aveam nevoie de un articol de acest gen, deorece sunt cautarea unui job dupa terminarea facultatii si e oarecum deznadajduitor…dar dupa articolul ma simt re-pozitiv…

  2. E foarte bine spus pentru ca daca stam si ascultam totdeauna ce ne spun altii vom ajunge sa ne regretam viata, si aceasta am vazut-o si eu numai la 21 de ani.. regret ca am dat la o facultate care nu imi place, ca mi-am parasit prietenu cand simteam pentru prima data in viata ce inseamna iubirea, ca m-am certat cu cea mai buna prietena din liceu, ca nu m-am dus in vacante unde mi-am dorit si unde mi s-a propus (in Italia, la Brasov, la mare)..dar incerc de vreo 2 ani sa fac ceea ce imi place si sa nu mai ascult de altii. pentru ca viata mea e viata mea si daca regret ceva eu voi trai cu acest sentiment nu altcineva… aceste lucruri nu se mai pot repara dar sunt sigura ca sunt pe drumul unui nou inceput…

  3. Cel mai important este să-ți trăiești viața ta așa cum îți place ție, nu cum vor alții. Și eu am dat la o facultate care nu-mi place și mă gândesc ca la toamnă să merg să-mi urmez pasiunea. Nu poți excela într-un domeniu dacă nu-ți place ceea ce faci.

  4. Foarte corect. Mie a inceput sa mi se schimbe viata in bine cand am decis sa nu mai las frica sa ia decizii pentru mine. Daca voiam sa fac ceva, dar mi-era frica, nu ma mai opream.
    Regret ca mi-a luat mult timp sa imi dau seama de asta, dar tot ebine ca m-am trezit :)

LĂSAȚI UN MESAJ