Dacă nu investeşti timpul cu plăcere, atunci renunţă!

3
118

Mama mereu şi-a dorit să pot cânta la pian! Mic fiind m-a pus să fac meditaţii la pian. Nu pot să spun că nu îmi plăcea – îmi plăcea, eram fericit când conştientizam faptul că din degetele mele iese muzică plăcută urechilor! Dar după câţiva ani de pian mi-am dat seama că nu este ceea ce vreau să fac. Pianul nu mă făcea fericit, ci îmi asigura o plăcere temporară. Cumva doar o satisfacţie falsă, plăcerea neprezentându-se în clipele în care apăsam clapele, ci doar ulterior, după ce mă simţeam cumva “victorios” că i-am făcut (poate) pe plac mamei.

Acum, ceva ani mai târziu, nu mai ştiu n-i-m-i-c la pian! Nu mai ştiu niciun cântecel din zecile ştiute atunci pe dinafară. Nu mai ştiu şi punct. Pentru că de fapt nu m-a pasionat.

Iar HTML-ul l-am descoperit singur. Stând ore în şir la calculator, pe internet, am înţeles ce înseamnă “limbaj de programare” şi am început să învăţ să scriu linii de cod pe la frageda vârstă de 12 anişori. Cam tot atunci mi-am câştigat primii bani cinstiţi, prin muncă dedicată, cu pasiune! 100$. Mult pentru vremea aceea. Cât un salariu mediu pe economie în România. Mama a fost şocată când a văzut că am putut să creez un site de la cap la coadă pentru o editură românească. A rămas mult mai şocată când şi-a dat seama că acele multe ore la calculator, ce în ochii ei erau o pierdere de vreme, s-au concretizat de fapt într-un salariu bun.

Diferenţa dintre pian şi HTML este că pianul nu m-a pasionat nicio clipă, am încercat să-l învăt într-un mod mecanic, având ca unic scop scoaterea unor sunete “potrivite” cu ajutorul degetelor. În schimb HTML-ul m-a pasionat din prima clipă. I-am oferit ore în şir de exerciţiu de bună voie, nesilit de absolutmente nimeni.

Azi ştiu încă să codez HTML, deşi m-am lăsat şi de această mică pasiune.

În povestea mea pianul este (precum) jobul iar HTML-ul este pasiunea. În ambele am investit mult timp, dar doar în HTML am “investit cu plăcere”. Ulterior ambele mi-au adus, cumva, plăceri, dar adevărul este că pianul a fost o obligaţie (obligaţia de a-mi asculta părinţii).

Ai grijă în ce-ţi investeşti timpul, căci el este cel mai valoros lucru pe care-l poţi investi! Dacă investeşti în ceva fără plăcere, atunci renunţă.

3 COMENTARII

  1. Asa este si in viata reala…. Foarte multi facem ceea ce nu ne place si tindem cu totul si cu totul la altceva care ne face sa tresarim…. Si mai mult sau mai putin ajungem sa ne complacem in situatie

LĂSAȚI UN MESAJ