Descopera frumuseţea “colaterală” a fiecărei zile

0
289

Frumusetea colaterala.

Dragă tu,

Iţi scriu o scrisoare în care vreau să îţi povestesc despre frumuseţea ascunsă din fiecare zi. Vreau să vezi un film. “CollateralBeauty”, –  frumusetea colaterala.

Poate nu este cel mai reuşit film al anului, nu aş putea spune că m-au impresionat actorii (Helen Mirren e excepţia), felul în care a fost filmat, iar unele scene, eu, personal, le-aş fi tăiat.

Dar am avut o revelaţie, printre lacrimi (recunosc, am plâns jumătate din film), la început de an. Dacă ai impresia că viaţa ta este mizerabilă, du-te la cinema, iar la final, vei realiza că viaţa ta nu este urâtă deloc.

E chiar frumoasă.

Când directorul unei agenţii de publicitate  din New York îşi pierde fetiţa, Olivia, datorită bolii îngrozitoare care începe cu litera “C”, decide să întrerupă orice legătură cu lumea. Prietenii săi devin din ce în ce mai îngrijoraţi şi încearcă cu disperare să ajungă la el, dar Howard (Will Smith) refuză orice contact.

El caută răspunsuri, scriind scrisori Dragostei, Timpului și Morții.

Mi se pare una dintre cele mai frumoase şi nebuneşti idei. Să scrii scrisori nu unor oameni, ci unor concepte. Si m-am întrebat dacă aş ajunge vreodată să scriu asemenea scrisori, ce le-aş spune celor trei constante ale vieţii noastre?

Aşa cum spune Howard: “Suntem aici să relaţionăm. Dragostea, timpul, moartea. Toate aceste trei lucruri conectează fiecare fiinţă umană de pe pământ. Tânjim după dragoste, ne dorim mai mult timp şi ne temem de moarte.”

I-aş scrie Timpului pentru că am nevoie de el, dar probabil că l-aş certa cumplit. E un grăbit, fuge mereu, în ultima vreme am senzaţia că şi-a mărit viteza, e nepăsător. Si eu sunt o grăbită dar nu pot să ţin pasul cu el. Imi cere prea mult, prea repede şi este prea neiertător. Nu îmi place Timpul pentru că, uneori, aş vrea să îngheţe, în momentele acelea, ale noastre, dar îl înţeleg. Işi face şi el treaba, deşi, la un moment dat, în film, Timpul spune că totul este în capul nostru, din ianuarie până în decembrie, de la miezul noţii până dimineaţa.

Timpul nu este promis, este doar o clipire, o amintire, o dorinţă, un dar. Si, după cum se dovedeşte, Moartea este mult mai vitală decât Timpul.

Morţii nu i-aş scrie, ci, în schimb, i-aş trimite o poză cu un domino lung lung, infinit (aş vrea) şi spiralat, ca cele pe care le face Howard în film. Nu cred că aş putea să îi spun ceva, de frică să nu o supăr, deşi ştiu că într-o zi o voi cunoaşte şi nu va fi bătrânica simpatică din film. Dar, Helen Mirren, mi-ar place să fii tu, în pantaloni de piele şi cu unghiile albastre.

Nu i-aş scrie Dragostei pentru că este singura “de ce”, este motivul pentru tot şi nimic, este peste tot, în fericire şi suferinţă şi eu am acceptat acest lucru. Nu mai am nimic să îi spun acum, dar, poate mă răzgândesc într-o zi.

Du-te să vezi filmul şi, poate, vei vrea să scrii şi tu scrisori.

Să scrii universului şi stelelor, să le rogi, să le cerţi, să le iubeşti, să descoperi frumuseţea “colaterală” a fiecărei zile. Este acolo, crede-mă. Trebuie doar să o vezi.

Mirabela Pop

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ