Despre tine si parerile celorlalti

4
899

Mi-a luat ceva pana m-am hotarat sa scriu acest post. Si nu, nu pentru ca nu am avut timp. Cred ca este timp pentru orice, daca stii cum sa ti-l organizezi. Pur si simplu nu am simtit ca o pot spune. Dar acum, acum pot si vreau sa impartasesc cu tine ceva.

Nu imi plac cliseele. Evident, nici tie. Dar am vazut in ultima perioada ca se vehiculeaza asa de mult pe retelele sociale incat zici ca sunt reclame pentru produse foarte ieftine. Vad ca se posteaza despre schimbare, despre vointa, dragoste, acceptare sau ce-i mai framanta pe tinerii din ziua de azi.

Spuneam ca m-am hotarat sa spun ceva, pentru ca te afli pe un site de dezvoltare personala, iar noi suntem aici sa te motivam. Nu promit acest lucru, dar stiu ca daca as putea sa iti ofer din entuziasmul pe care il am, ti l-as da din plin si nu ti-as cere nimic in schimb.

Acum trei ani am hotarat, in sfarsit, ce sa fac cu viata. Pe ce carare sa o apuc, unde sa merg, ce job  sa imi iau si tot ce intra in aceasta lista a deciziilor. Am avut probleme cu increderea in mine si asta a fost primul lucru care m-a impiedicat sa pun anumite lucruri in aplicare.

Daca ai probleme cu increderea, cu frica, nu stii ce sa faci, ce decizii sa iei, simti ca nu stii incotro sa o apuci, vreau sa iti impartasesc putin din experienta mea. Stiu ca sunt povesti mult mai bune, piperate cu mult mai mult succes si poate asa de frumoase si de motivante incat ai incepe sa plangi. Nu am o poveste de acest gen. Dar am o poveste realista, o poveste care vreau sa te inspire si care vreau sa te motiveze sa te apuci sa faci ce iti place.

Nu cred ca stii echipa noastra, dar fiecare dintre noi promovam ideea de a face ceea ce ne place.

Am observat ca in Romania exista acest mod de la sine de a ne trai viata. Mergem la liceu, dam la facultate, poate urmam un master dupa care ne cautam ca disperatii un job in domeniu, nu iesim niciodata in slapi afara ca nu da bine, stam 10 ore in oglinda inainte de a iesi din camera si tot asa. Ne place libertatea, dar in acelasi timp ne ferim sa vorbim despre ea. Credem in liberate, dar nu o urmam. Pentru ca daca am crede, atunci nu ne-ar interesa de cum se imbraca celalalt, de ce e mov in cap sau de ce iese pe strada in pantaloni roz. Niste aberatii de-astea de doi lei pe care in Romania le vezi la orice colt de strada. Cand vine vorba despre noi, nimeni nu are voie sa ne limiteze libertatea. Libertatea nu este deplina, autentica, daca nu este acceptata la nivel general. Iar noi, noi o acceptam doar la nivel personal. Doar sa ne fie noua bine. Doar noi sa facem un anume lucru. Orice este diferit de noi va fi filtrat prin propriul amalgam de stereotirpuri si prejudecati si astfel ne cream o minunata stare de frustrare. Ceea ce inseamna ca niciodata pe noi nu ne va multumi ceva.

Hai sa spunem lucrurile pe fata. Avem o viata, ne-a fost data sa o traim, sa o exploram, sa ne bucuram de ea. Eu vreau sa traiesc in slapi afara, cu picioarele pe masa si cu cizme cowboy in picioare. Astea-mi plac mie. Nu celor din metrou, nu celor din tramvai.

De ce ne limitam singuri? Spuneam ca vorbesc din experienta. “Wow, dar cum poti veni in slapi la examen? Cum poti purta asemenea cizme?” Si stai si te uiti si vezi cum si-au fixat ochii asupra ta, de parca prezenta ta ii afecteaza. Pai daca pe noi modul de a fi a celorlalti ne afecteaza, atunci avem o problema. Noi am uitat sa ne bucuram de libertatea care ne-a fost data. Noi stam sa ne uitam dupa cum sunt altii, dupa ce fac altii, ca aia au facut mai bine, ca de ce ceilalti au job si eu nu.

Tu esti tu. Tu esti special/a, diferita, esti o suma de valori, caracteristici, atitudini, aptitudini. Tu esti aici sa te bucuri de viata, nu de un job. Esti sa te bucuri de libertate, esti pentru ca vrei sa iubesti, pentru ca vrei sa te bucuri alaturi de ceilalti. Vor veni si momente mai putin nefericite. Toti trecem prin asta. Nu te invinovati. Mergi mai departe. Ia fiecare experienta ca o lectie de viata.

Nimeni nu spune ca dupa ce termini facultatea trebuie sa ai job. Asta e. Unii isi gasesc, altii nu.

Noi uitam esenta vietii. Ne uitam dupa lucruri materiale, fizice, pe care azi le putem pierde. Noi uitam sa ne bucuram, sa plangem, sa radem, sa traim viata pentru care unii se lupta ani intreg in spital. Nu vreau sa exagerez, desi de multe ori poate asta fac. Vreau sa fiu realista, sa iti arat cum se misca lucrurile prin jur si sa invatam din ele.

Am spus ca vorbesc din experienta si vreau sa o limitez in cateva fraze. Vreau totusi sa te intreb ceva inainte. Uita-te in spate, uita-te la toate experientele tale, la toate esecurile si la visurile pe care le-ai lasat la nivel fictiv. Cine a crezut in tine, cine te-a incurajat sa faci ce iti place tie nu ce iti spun altii, cine crede neincetat in tine, cine te motiveaza in fiecare dimineata, cine iti spune ca te iubeste si ca poti? Eu nu am auzit pe nimeni si ajunsesem sa cred ca nu pot sa fac nimic. Nimic, absolut nimic. Si odata intrata in cap ideea, se reflecta in faptele si rezultatele tale. Chiar nu o sa poti face nimic si o sa te apuci ca mine sa citesti carti motivationale sperand ca o sa te ajute cu ceva. Ei bine, s-ar putea sa te enervezi si sa dai foc la carti sau s-ar putea sa spui ca tie nu ti se aplica si sa devii si mai frustrat decat erai inainte.

In fiecare zi vad oameni tristi, oameni care depind de parerile celorlalti, oameni care supravietuiesc, oameni care nu traiesc. Oameni care isi reflecta viziunile lor in noi, si auzi mereu cum eul tau devine parerile lor. De ce sa ne spuna altii cum sa fim, ce sa ne dorim, cum sa visam?

Pana nu ajungi sa te debarasezi de ideea asta, nu o sa faci nimic. Sau, ba da. O sa ajungi la 30 de ani un frustrat si o sa plangi ca esti nefericit.

Daca am incepe sa ne concentram pe ceea ce ne place, am deveni mai fericiti. Am incepe sa traim, nu sa supravietuim. Daca am incepe sa nu ne focalizam pe  opiniile celorlalti, am fi mai frumosi, am invata sa fim noi insine.

Nu am scris asta din frustrare, am trecut de mult timp peste ea. Am scris-o pentru ca am vazut tineri nefericiti la 20 de ani si asta e trist. Am citit parerile tinerilor de liceu carora le este frica sa dea la facultatea care le place pentru ca nu ii lasa parintii. Am vazut absolventi cu diploma in mana care o folosesc pe post de tablou si am vazut oameni care nu fac altceva decat sa se planga toata ziua.

Acum doua luni m-am hotarat sa plec. Asa am vrut eu. M-am vazut tanara si am vrut sa stiu ca ma bucur de viata si de ce imi ofera ea. M-am urcat in avion si nu m-am mai intors. Cu un geamantan aproape  gol, castile in urechi si Hemingway in geanta. Nu stiu, poate o sa ma intorc atunci cand simt, nu cand ma cheama acasa. Am sa ma concentrez pe ceea ce imi place, desi pentru o perioada va trebui sa fac nu ce scrie pe diploma mea de facultate. Si ce, cine ma opreste?

Mi-am dat seama ca vreau sa vizitez, ca da, vreau sa port slapi cand ies afara si ca pot sa ma culc cu cizmele de cowoy in picioare si nu imi spune nimeni nimic.

Daca ne-am petrece mai mult timp vorbind despre idei si nu despre oameni, am avea prietenii mai frumoase. Daca am incepe sa lasam mai mult de la noi, atunci ne-am bucura mai mult de prietenii pe care ii avem. Daca ne-am concentra mai mult pe lucrurile pozitive decat pe cele negative, atunci am fi mai fericiti.

Daca o sa te concentrezi in continuare pe parerile celorlalti, o sa ajungi reflectia a mii de pareri asupra ta.

Si, niciodata nu o sa afli de ce poti fi cu adevarat in stare.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentReține aceste 76 de sfaturi!
Articolul următorModelele de atracţie
trăiesc cel mai ieftin vis american. am venit cu gândul să semnez @newyorktimes și nu plec până nu îmi pun articolul în ramă. și pe lângă oxigen care mă ține în viață, cafeaua o beau doar cu lapte de soia și puțină miere

4 COMENTARII

  1. Lavinia, impreuna cu melodia “Behind blue eyes” de la Limp Bizkit, cred ca am trait una din minunile vietii. Ai dreptate, mare dreptate in ce spui. Iti multumesc cu toata inima pentru acest articol, m-ai invatat multe cu el.

  2. Superb.
    Nu mi-ai prezentat mai nimic nou, dar mi-ai definit si clarificat ideile.
    Eu am continuat sa fac ce mi-a placut din clasa a 5-a :D si acum la 16 ani incep sa ma bucur de un real progres si success, de fapt de la 14 ani am inceput sa progresez pe domeniul meu :)
    Cat despre parerile celorlalti, ar trebui sa fie constructive, nu sa depindem de ele.
    Deci oameni buni :D pasiunea se hraneste cu perseverenta care este mentinuta de motivatie (sau ceva de genu).
    Faceti ce va place cel mai mult !
    Uitati si 2 melodii frumoase care indeamna la asta si va motiveaza:
    – fac ce-mi place – http://youtu.be/_NjfYwtkUKY
    – pasunile pot invinge legi – http://youtu.be/oe01_iTrxiY
    Peace. OneLove! :D

    • andrei, nici nu vreau sa prezint nimic nou. stii vorba aia, nimic nu este nou sub soare, toate lucrurile s-au spus deja. asa cum spui tu, am vrut sa “reamintesc” celor care citesc ca daca ne-am concentra mai mult pe lucrurile pozitive am fi mai fericiti. suntem aici sa ne motivam unul pe celalalt, asta cred ca este scopul blogului, motivare :)

LĂSAȚI UN MESAJ