Dezvoltare personală pentru oameni isteţi – Steve Pavlina

1
426

Atunci când spui “o carte de dezvoltare personală”, în principiu te gândeşti la multe generalităţi puse pe hârtie, aranjate sub formă de capitole şi puse spre vânzare în librării. Deja ne-am plictisit de oameni care să ne spună cât de bogaţi au ajuns ei şi veşnicele clişee pe care le vedem doar în astfel de cărţi. Ne-am plictisit de generalităţi şi de lucruri pe care le ştim cu toții.

Unii avem nevoie de ceva mai mult, mai profund, mai clar, mai exact şi sunt convinsă că întelegeţi ce vreau să spun – asta dacă aţi citit cărți de dezvoltare personală. Ne-am plictisit de povestea aia de succes cu care se laudă un autor şi care spune cât de frumos trăieste din mii de dolari făcuţi parcă fără niciun efort.

Ne îndeamnă să fim oameni pozitivi, să gandim pozitiv, dar astea sunt doar generalităţi.

Când am pus în mană prima oară cartea lui Steve Pavlina, m-am gândit exact la acelaşi lucru. O carte de dezvoltare personală, pentru oameni care nu au ce face decât să citeasca despre vesnică reţetă: cum să… mănânci, vorbeşti, asculţi, faci bani, găseşti job bun etc.

Pentru că am plecat de la aceeaşi impresie şi pentru această carte, după primele rânduri eram deja convinsă că trebuie să o las din mână. Dar, ceva m-a făcut să o citesc în continuare, deşi era a n-a carte pe care o citeam de acest fel.

Cine este Steve Pavlina?

Puşcărie, rebeliune, nonconformism. Cu toate astea, ajunge să scrie una dintre cele mai cumpărate cărţi de dezvoltare personală. Serios?

Da! Şi se pare că ştie să o facă destul de bine. Steve Pavlina a reuşit să treacă peste acele clişee şi să se focalizeze pe cele mai importante lucruri din viaţa ta. Prin cartea de faţă, autorul doar expune principiile şi modurile prin care poţi să îţi schimbi viaţa.

Dezvoltare personală pentru oameni isteţi

Eşescul este partea inevitabilă în drumul către succes. 

În cartea de faţă,  Steve Pavlina construieşte traseul către  ia cele mai importante 7 principii universale care se află în spatele succesului  şi le dezvoltă. Adevărul, dragostea, puterea, onestitatea, autoritate, curajul  şi inteligenţa.  

Este genul de carte care vorbeşte direct cu tine. Te ia şi te învârte în toate părţile pentru ca tu să te poţi cunoaşte mai bine.

Aşadar, dacă eşti pasionat de dezvoltarea personală şi îţi pasă de tine, dacă crezi că eşti îndeajuns de curajos şi sincer încât să te deschizi sfaturilor celorlalţi şi să investeşti în tine, atunci cartea aceasta este pentru tine.

Cum să citeşti cărţi de dezvoltare personală

Am auzit foarte mulţi oameni care refuză orice fel de propunere de cărţi de dezvoltare personală. Pe ce principiu? Nu ştiu, poate sunt mult prea deştepţi pentru asta.

În orice caz, cărţile de dezvoltare personală sunt pentru oamenii care îşi conştientizează poziţia, care îşi cunosc defectele şi vor să persevereze. Oamenii care vor mai mult de la viaţă. Sunt multe cărţi de dezvoltare personală pline de clişee şi basme. Dar cărţile sunt la fel ca experienţele. Pentru a şti care sunt cele bune trebuie să le încerci şi pe cele proaste. Sau, cel puţin, să nu pleci cu ideea de la început cum că aceste cărţi sunt doar nişte prostii.  Dezvoltarea personală trebuie luată…personal. Aplică sfaturile unde crezi că trebuie şi peste ce nu îţi convine mergi mai departe.

De ce mi-a plăcut această carte?

Experienţă, conexiune, convingere.  Îmi place să fiu sinceră cu mine atunci când citesc rânduri pline de sfaturi.

Este o carte ce merită citită şi pe care o recomand tuturor celor pasionaţi de dezvoltarea lor. :-)

Cartea “Dezvoltare personală pentru oameni isteți” de Steve Pavlina se poate găsi la editura AMSTA și se poate cumpăra de aici la reducere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ