Doar tu pierzi în lupta dintre emoții și gânduri

0
536

Atunci când dai curs emoției, atunci când te exprimi în perfect acord cu ceea ce simți te bucuri la final de o stare de bine. Cu cât lași mai mult din emoțiile tale să iasă la exterior cu atât starea de bine va fi mai profundă și de mai lungă durată.

Cele cinci emoții de bază sunt: frică, furie, durere, iubire, plăcere. Paradoxal, dar cum ai putea avea o stare de bine dacă tu exprimi… furie, să zicem? Simplu. Orice emoție se cere exprimată și, ea, mai devreme sau mai târziu iese la suprafață cu voia sau fără voia noastră. Mai simplu spus, indiferent cât n-am vrea noi să ne lăsăm emoțiile să iasă, ele tot ies, pentru că asta e menirea lor.

E ca și când ai avea un copil în pântec și ai avea pretenția să nu-l lași să iasă… așa ceva nu se poate. Cumva el tot va ieși de-acolo. Acum, depinde și cum iese… poate să o facă natural, și-atunci și el și tu sunteți mai bine, poate să iasă medical, chirurgical, ceea ce, în ultimă instanță iar e bine sau poate să iasă aiurea, forțat caz în care el, tu sau amandoi sunteți vătămați, mai mult sau mai puțin. Așa e și cu emoția, ea poate să iasă firesc, atunci când vine, poate să fie scoasă cu ajutorul unui psihoterapeut sau poate fi blocată și va ieși ea când va găsi teren bun și va face ravagii în jur, fie va avea o intensitate prea mare, fie va erupe într-un moment total nepotrivit, fie modul în care se va exprima nu va fi deloc acceptabil din punct de vedere social, fie, chiar mai rău, va alege calea unor somatizări (emoțiile neexprimate se pot materializa în boli – de la simple migrene, până la diabet, ulcer și chiar cancer).

O emoție exprimată la timpul ei, într-o manieră adecvată, lasă loc stării de bine. Chiar dacă e furie – sunt furioasă pe colega mea care m-a nedreptățit și îi arăt asta printr-o postură corporală care indică furie, prin tonul vocii, prin privire și nu în ultimul rând prin ceea ce-i comunic verbal. Dacă până în acel moment am exprimat furia de fiecare dată când apărut, voi reuși să-i comunic colegei, asertiv, ceea ce m-a înfuriat, fără reproșuri, fără acuze, fără să fiu agresivă, după care se va instala starea de bine ca urmare a comportamentului meu în acord cu emoția.

Dacă însă în trecut de mai multe ori am blocat furia, acum, când colega mea m-a înfuriat, probabil că voi răbufni, voi exprima și furia de acum care se va amplifica de la dățile când am ales să nu-mi exprim emoțiile. Voi avea o reacție disproporționată, nejustificată de situația reală, ceea ce-mi va aduce tot soiul de regrete și sentimente de vină, iar starea de bine va întârzia să apară. Sau, mă voi cenzura și de data asta și voi îndura o cumplită durere de cap sau de stomac, după preferințe.

Este o fantasmă ideea că emoțiile neexprimate dispar. Nu dispar nicăieri, rămân acolo, în interiorul nostru ca într-o oală sub presiune… e suficient să ridicăm o secundă capacul și totul de revarsă.

Asta este o parte a monedei. Să privim un pic și la cealaltă parte. Care-i mecanismul prin care reușim să blocăm emoția? În principiu este gândul, raționalul. Sunt furioasă pe colega mea, dar îmi spun (iată, gândul!) că nu merită, că nu are sens, că e mai avantajos profesional să nu-i arăt furia mea. Și mă închid, blochez. În momentul în care gândul meu nu este în acord cu trăirea interioară, apare un conflict, care, din nefericire este un mare consumator de energie. Este ca și când două forțe trag de mine în părți opuse, iar eu mă întind, mă împotrivesc, mă lupt, până mă rup. Mulți oameni care trăiesc astfel de conflicte interioare se descriu ca fiind sfâșiați, ori prinși între ciocan și nicovală. Este o stare rea, dureroasă chiar și care are darul de a ne slei de puteri.

Vestea proastă este că emoția, trăirea noastră interioară, subiectivă, NU POATE FI SCHIMBATĂ după bunul plac al nostru sau al altora. Nu avem capacitatea de a alege dacă să simțim furie sau nu. Pur și simplu o simțim.
Veștile bune sunt mai multe! Prima veste bună este că ne putem accepta emoțiile, unica consecință a acestei acceptări fiind întregirea noastră ca persoană. Este ca și când dintr-un motiv irațional, am decide la un moment dat că piciorul stâng nu mai este al nostru și ne-am crampona să scăpăm de el, într-o fugă nebună, în încercarea de a-l lăsa în urmă și a-l abandona… inutilă luptă, efort în zadar, ne vom da duhul degeaba, iar piciorul stâng va fi tot acolo unde-i este locul. Ce ne rămâne de făcut este să-l acceptăm că e al nostru. Abia atunci ne vom simți întregi pe deplin și chiar dacă, poate, piciorul stâng nu-i preferatul nostru, vom învăța să-l folosim cum se cuvine.

O altă veste bună este că gândurile cu care intră în conflict emoțiile noastre, POT FI SCHIMBATE. Dacă emoțiile sunt un dat, gândurile sunt o construcție mentală și ca oricare altă construcție ea poate fi demontată și remontată în acord cu emoțiile noastre, așa încât să ajungem să simțim starea de bine în locul epuizării resimțite după lupta dintre emoții și gânduri.

Am luat până acum ca exemplu doar furia, pentru că avem tendința să credem că ea este cea mai neacceptată emoție umană. În ciuda acestei aparențe, cea mai neacceptată și inacceptabilă emoție, din toate timpurile, este iubirea. Suntem condiționați din prima copilărie să nu acceptăm iubire și să nu oferim iubire, suntem învățați că iubirea se acordă sau se primește funcție de anumite criterii, gen frumusețe, bogăție, igienă. Ajungem ca la vârsta adultă să considerăm că exprimarea iubirii ne angajează, ne obligă, ne îngrădește libertatea…toate acestea sunt gânduri, acele gânduri despre care scriam mai sus, gânduri care intră într-un puternic conflict cu emoția iubirii.

Să iau un exemplu concret: te simți bine, tu ca bărbat, cu o anumită femeie. Petreceți o zi împreună, totul e bine și frumos și totuși la finalul zilei te simți sleit de puteri, scurs, epuizat, iar a doua zi ai chiar o stare rea. De ce se întâmplă asta când toate mințile sclipitoare din toate timpurile afirmă la unison că iubirea înalță, că iubirea împlinește? De ce tu te simți mizerabil? Te simți mizerabil pentru că tu nu accepți emoția iubirii. Trăirea pe care o ai tu față de acea femeie intră în totală contradicție cu gândurile tale: nu arată conform idealului tău, nu are statutul pe care ți-l dorești, poate că nu are pregătirea potrivită…

Tu ai un ideal, care nu-i decât o altă construcție mentală, o înlănțuire de gânduri care, fără să te întrebe pe tine, intră în conflict cu ceea ce simți tu. Tu simți pentru ea iubire și asta te face să intuiești o stare de bine, chiar te simți bine dar nu reușești să menți starea, ca o promisiune neonorată, pentru că gândurile tale îți blochează emoția, nu-ți dau voie să exprimi iubirea, nu-ți permit nici măcar să primești iubirea, pe de o parte îți spun că femeia aia nu corespunde idealului tău (atenție, gândurile au darul de a se pune în acord unele cu altele, de a se susține, asta ne poate induce în eroare!), emoția ripostează lăsându-te să simți o fărâmă din ce-ai putea simți dacă-ai accepta-o (pe emoție), pe de altă parte alte gânduri îți spun că dacă tu ai accepta și exprima ceea ce simți, dacă ai primi și ai oferi pe măsura trăirii tale, asta te-ar obliga, te-ar angaja într-o relație, ar urma apoi să faci anumite lucruri iar tu nu vrei să le faci – această proiecție a viitorului este tot o construcție mentală, la fel ca idealul feminin.

Și iată cum, biată emoția de iubire se luptă cu doi mastodonți născuți din capul tău, cu o persoană construită după niște criterii pe care mai mult ca sigur că alții ți le-au băgat în cap și cu un viitor proiectat în ultimă instanță tot de alții. Iată cum, emoția care doar ea este cu certitudine a ta, personală, este sfâșiată de gândurile-monstru, iar tu ajungi la finalul zilei să pici frânt de oboseală, răpus de starea rea care persistă și ziua următoare. Te lași păcălit și începi să crezi (alte gânduri!) că te simți rău de fiecare dată când te întâlnești cu femeia aia și asta vine ca o confirmare chiar a gândului care-ți spune că nu-i potrivită. Și te adâncești în rău, din rău în mai rău, sfâșiat între emoția iubirii și gândurile care par că se susțin unele pe altele.

În situația asta ai două soluții, care de fapt este una singură:

– Fie accepți emoția, pur și simplu.

– Fie demontezi gândurile, rupi lanțul, ieși din cercul vicios și te pui de acord cu ceea ce simți, pentru ca în final să ajungi să accepți și să exprimi fără rezerve ceea ce simți.

Să recapitulăm:

1. Emoțiile se cer exprimate
2. Emoțiile neexprimate nu dispar.
3. Chiar fără voia și acordul nostru, emoțiile găsesc o cale de a ajunge la suprafață.
4. Emoțiile neexprimate intră în conflict cu gândurile și asta ne consumă inutil energia.
5. Avem la îndemână soluții.
6. Orice rezolvare presupune acțiune.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCe te motivează în alegerea carierei?
Articolul următorÎnvață să crezi în tine și în visele tale
De când am aflat că primul pas pentru a-mi fi bine este să fac ceea ce-mi place, cu entuziasm și pasiune, călătoresc, fac lucrurile de care mi-a fost teamă până acum, depășindu-mi constant limitele, cunosc oameni noi, le ascult poveștile de viață și scriu pentru Motivonti și pentru www.studio-olandezulzburator.ro. În timpul liber sunt psiholog.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ