Drumul spre satisfacţie e pavat cu acţiune

2
161

Mi-am dat seama că uneori oamenii din jurul meu nu îmi înţeleg acţiunile pentru că nu înţeleg “ce-mi iese mie din tot ce fac”. De obicei când un om face ceva, o face pentru că are ceva de câştigat – logic, nu? Şi aici apar plăcerea şi satisfacţia.

Eu alerg după satisfacţie în timp ce alţi oameni aleargă doar după plăcere. Diferenţa dintre cele două este că plăcerea este de moment, iar satisfacţia este post-moment, după ce totul s-a terminat, cumva adusă de rezultatul final.

Probabil cea mai bună şi clară explicaţie este următoarea: “Plăcerea oferă trupurilor noastre plăcere; satisfacţia ne hrăneşte sufletul.” – Michael Neill.

Şi ca să fiu şi mai clar … o să dau nişte exemple foarte concrete:

PLĂCERE: îmi place să ascult muzică.
SATISFACŢIE: la un an după ce mi-am cumpărat o chitară pot să-mi cânt singur câteva melodii.

PLĂCERE: îmi place să mănânc dimineaţa ouă cu brânză.
SATISFACŢIE: într-o dimineaţă pregătesc singur masa pentru mine şi prietena mea.

Vrei să spui că satisfacţia e mai bună ca plăcerea?

Nu. Nu neapărat. Dar pentru mine este… Într-adevăr, este muuult mai greu să ai o satisfacţie decât este să ai o plăcere, dar din punctul meu de vedere satisfacţia aduce de 3 ori mai multă plăcere.

Satisfacţia mă face fericit pentru o durată mai lungă de timp – chiar dacă durează mai mult s-o câştig.

Drumul spre satisfacţie e pavat cu acţiune

Vrei să fii fericit? Acţionează! Drumul spre satisfacţie e pavat cu acţiune. Cu cât e mai solicitantă acţiunea, cu atât mai mare-i satisfacţia! Michael Neill spune în cartea sa că un mod uşor de a aduce mai multă satisfacţie în viaţa ta este să te întrebi următoarele:

  • Care sunt câteva dintre lucrurile care îţi aduc plăcere?
  • Care sunt satisfacţiile lor echivalente?
  • Ce ar trebui să faci astăzi pentru a te simţi bine pentru ce ai făcut când vei privi în urmă?

2 COMENTARII

  1. Ai perfecta dreptate! Orice actiune intreprinzi, indiferent cat de benevola pare, are ca substrat placerea sau satisfactia.
    Atunci cand “faci un bine”, chiar daca nu astepti o recompensa fizica/materiala/concreta, de fapt, o faci pentru a te simti tu bine. Intr-un mod destul de putin constientizat, indiferent daca o impartasesti cuiva sau nu, fapta ta buna gadila placut orgoliul personal si te mandresti in sinea ta cu ce ai facut. Asta iti da satisfactie! :)
    N-am citit cartea lui Michael Neill, dar sper sa o fac.

LĂSAȚI UN MESAJ