Vreau să fiu ca el când voi fi mare!

Erou

Erou… „Vreau să fiu ca el când voi fi mare”.

 Sunt cuvinte rostite de fiecare dintre noi într-un anumit moment, mai mult sau mai puțin reprezentativ. De cele mai multe ori percepem ca fiind un erou persoana respectivă și astfel ne impunem în subconștient să ii urmăm exemplul, insă de prea puține ori se ajunge ca tu, eu, ea sau el să facem tot ce ne stă in cale încât să nu fim nevoiți să părăsim drumul acesta ce ne conduce spre apogeu.

 Acum vă întreb pe voi, ce s-a întâmplat cu acel puștan dornic să facă ceea ce ii place, prin intermediul căreia să rupă gura targului, reprezentând și el, la rândul său, un model pentru generația următoare?

Unde este acel tânăr care a abordat, cândva, o atitudine de erou pe care și-a propus să o „upgradeze” odată cu vârsta, dorind să ajungă la nivelul individului ce l-a motivat cândva si reprezenta pentru acesta întruchiparea absolutului în materie de eroi?

Ajung ,în cele din urmă, și la subiectul pe care aș dori să îl abordez pentru acest articol , și anume: regăsirea eroului ce zace in noi .

Conform „DEX-ului” eroul se definește ca fiind o persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional in războaie sau in alte împrejurări. Pe când definirea eroului pentru mine constă în asumarea unui rol, propunerea unui obiectiv și împlinirea acestuia.

Exact, pentru mine, eroul este cel care ignoră durerea pe care o presupune procesul existent între propunerea obiectivului și satisfacerea acestuia, făcând tot ce îi stă în cale încât să rămână pe ruta sa.

Mulți dintre noi reprezentăm eroi pentru cineva, fie că e mama, fiica sau pisica, noi suntem acolo jucându-ne rolul, însă persoana a cărui erou trebuie, indiferent de situație, să fim suntem noi înșine.

Acum te întreb pe tine cititorule, când a fost ultima dată când te-ai privit în oglindă și ți-ai spus – „indiferent de ce se va întampla astăzi știu că va fi o zi extraordinară fiindcă eu sunt personajul principal al acestui film și totul e in mâinile mele”?… Așa mă gândeam și eu.

Particularizând puțin monologul acesta adresat, aș dori să vă vorbesc despre cum ați putea să îl readuceți la viață pe acel mic „Peter Parker” ce zace, undeva, în adâncul vostru.

Astfel, primul pas ar fi să credeți cu tărie în puterile voastre de a crea ceva nemaivazut, de a schimba ceva in lume, or de a susține ceea ce iubiți. Credința e cel mai important ingredient în omogenizarea oricărei reacții. Ați continua să mergeți la sală dacă nu ați crede că vă va ajuta în a da jos câteva kilograme? Ați mai pune sare în mâncare dacă nu ați crede că o va face mai gustoasă? V-ați face un tatuaj dacă nu ați crede că v-ar face fericit?

Nu ,totalmente Nu!

Desi nu stiți dacă e bine sau nu veți crede, fiindcă e ceea ce vă definește, e convingerea pe care o aveti că va fi bine la final, e vocea aceea din cap care vă va îndruma să urmați calea propusă și o veți asculta fiindcă nimic nu vă caracterizează mai bine decât acea voce interioară și e cel mai important să credeți în ceea ce vă spune, să credeți in ceea ce faceți, să credeți in ceea ce gândiți, să credeți in ceea ce ziceți, să credeți in faptele voastre,

Să credeți în voi!

Un al doilea pas (și cel mai important) e munca. Dacă vreți sa fiți un supererou trebuie sa lucrați la dezvoltarea superputerilor, nici batman, superman sau alții nu au fost capabili să se folosească de abilitațile lor până după lungi sesiuni de antrenament. Deși fiecare dintre noi urăște munca, deoarece aceasta vine „insoțită” de suferință, frământări și transpirație, ea e singura posibilitate de a ajunge pe o treaptă mai sus decât cea pe care eram așezați ieri.

Un erou este cel care reușeste să realizeze ca satisfacția presimțită la final merită tot efortul depus pe parcurs, și înțelege că suferința incetează a mai fi suferință când aceasta are un rost. Puteți să mă contraziceți dacă vreți, însă nu cred că în momentul victoriei veți mai simți vreo durere, deși corpul vă va fi plin de răni.

Al treilea pas: NU ascultați de acei oameni care încearcă să vă încetinească în propria evoluție, dar ascultați de cei care au parcurs deja drumul pe care vă aflați. Doar ei știu care e nivelul de suferință, dar mai ales, doar ei știu ce vă așteaptă la capătul tunelului.

Niciunul din cei care, doar, își dau cu părerea nu au vreun drept să vă pună la pământ cu simple cuvinte. Fiți voi inșivă!! O barcă nu se va scufunda doar daca va reuși apa să patrundă in aceasta, așa că nu lăsați negativitatea să vă afecteze. Când cineva vă va descuraja, spuneți-le doar atât: „E ok, o sa imi amintesc de tine când voi face angajări”.

Nimeni nu vă va dori să ajungeți pe o treaptă mai înaltă decât au fost ei vreodata.

Viața ne e dată să o trăim. Să plângem, să ne zdrobim, sa căutam acel erou ce ne definește o viață întreagă pentru ca la sfârșit, cu un zâmbet pe buze, să ne numărăm cicatricile și să realizăm că ele ne-au făcut ce suntem astăzi.

Vlad Porime, 17 ani.

Invitat
 

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments

Leave a Reply:

CLOSE
CLOSE