Toţi ştim că ascultarea e foarte importantă în comunicare. La fel cum toţi ştim că nu exista adevăruri absolute, că limbajul trupului e mai relevant decât limbajul verbal, că oamenii sunt diferiţi au valori diferite şi nevoi diferite. Dacă acestea sunt adevăruri aşa de comune pentru noi, de ce ne vine atât de greu să ne înţelegem uneori. De ce auzim şi rostim atât de des cuvinte ca: “Of, cutare e ciudat, ce-o fi în capul lui!”, “În locul lui nu făceam la fel?” sau “Oamenii sunt imprevizibili şi de neînţeles”?
Cred că unul dintre motivele pentru care ne e greu să ne “auzim” îşi are rădăcina în spusele lui Freud care spune că oamenii (se) mint ca să evite durerea. Cred chiar că există deja un fel de convenţie socială care ne face să ne prefacem că ne credem unii pe alţii. Te las să-ţi păstrezi masca dacă mă laşi să o păstrez pe a mea. Mă prefac să te cred dacă te prefaci să mă crezi şi tu. Asta are ca rezultat faptul că interacţionăm şi ne judecăm la nivelul măştilor. Şi dacă nu privim mai departe lucrurile nu se leagă.
Mai cred de asemenea ca ne naştem cu două lucruri: Capacitatea de a-l înţelege pe celălalt şi nevoia de a ne spune povestea, de a fi înţeleşi la nivel organic, mai departe de măşti, mai departe de ziduri. Lucrurile astea ar trebui să sprijine înţelegerea între noi însă, între o capacitate şi o nevoie, e uşor să ne dăm seama care va căpăta întâietate. De aceea ascultăm mai rar.
Ascultăm mai rar oameni, dar suntem obişnuiţi de mici să ascultăm poveşti. Dacă un om este făcut din poveştile sale, ce ar fi să ciulim urechea data viitoate. Ce aduce nou această perspectivă? Oamenii exersează ascultatea activă mai mult ca să schimbe, ca să intervină decât ca să înţeleagă. Atunci când asculţi un on, de obicei asculţi până găseşti un cui de care să te agăţi ca să te poţi face tu înţeles. În poveşti nu căutăm să intervenim. Avem obişnuinţa de a le asculta până la capăt şi apoi de a învăţa ceva din ele. Poveştile au întotdeauna sens.
Care sunt principiile ascultării de poveşti?
- Curiozitate. În primul rând hai să ne gândim că dacă nu înţelegem, celălalt nu e absurd, in schimb noi nu am ascultat destul de bine. Hai să fim curioşi.
- Autenticitate. În al doilea rând propun să fim sinceri cu noi înşine şi pe cât posibil autentici. Dacă e greu să vezi printr-o mască, dă-ţi seama ce dificil e să vezi prin două. Sau poate ştii deja cum e. Când citeşti o poveste nu ai nevoie să pari altcineva
- Acceptare. Ca să putem asculta povestea celuilalt unul din lururile foarte importante este sa-l tratam cu acceptare. Sistemul nostru de valori foloseste ca sa ne ghidam noi dupa el. Cand ascultam poestea celuilalt e important sa fim deschisi si sa acceptam sistemul lui de valori. Oamenilor le e greu sa se dezvăluie în medii lipsite de acceptare. Poveştile le afli, nu le judeci.
- Vulnerabilitate. Permitem mult mai uşor poveştilor să ne schimbe decât permitem oamenilor. Lasă garda jos, arată-ţi o sensibilitate. Permite-i celui din faţa ta să te atingă cu povestea lui şi-ţi va fi mult mai uşor să o afli.
Hai să încercăm asta data viitoare, înainte să lăsăm prejudecăţile să ne stea în cale. Oamenilor le va fi mai confortabil sa fie deschişi în faţa noastră şi nouă ne va fi din ce în ce mai uşor să le “ascultăm” povestea. În loc să pui etichete şi sentinţe, adună poveşti.
Dacă ţi s-a părut interesant articolul şi vrei să afli mai multe despre cum să asculţi poveştile celorlalţi află mai multe despre trainingul “Povesteste-i!” aici: http://reCreiere.ro/
Articol scris de Călina Mircea.
3 răspunsuri
Interesant este ca, daca ascultam cu adevarat, ne trezim ca am mai invatat ceva din experienta celeilalte persoane (asa sunt eu, mai…’profitoare’ si incerc sa trag invataminte si din ceea ce experimenteaza ceilalti).