Tag Archive

Tag Archives for " diferit "

Ești perfect așa cum ești

Aud de pretutindeni că sunt perfectă, că nimic nu trebuie să schimb, că dacă eu mă accept așa cum sunt mă vor accepta și ceilalți și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Sunt sigură că și ție ți s-a spus la fel și că, mai rău, chiar crezi chestia asta.

De ce zic „mai rău”? Pentru că orgoliul tău este mare. Așa cum era și al meu cândva, noroc că între timp m-am tratat, nu numai citind cărți și articole pe diverse bloguri, ci mai ales făcându-mi propria terapie, acompaniată de un psihoterapeut adevărat. Continue reading

1

A fi diferit sau la fel cu ceilalţi?

Fiecare om are propria individualitate, suntem originali, însă dintr-un motiv sau altul preferăm să îi copiem pe ceilalţi, să nu arătăm exact ceea ce simţim sau gândim cu adevărat. Este vorba probabil de teama de a nu ieşi în evidenţă şi a fi “diferiţi”. În zilele noastre, a fi diferit capătă deseori o conotaţie negativă, în sensul că nu se referă la o persoană originală si deosebită, ci la una care este incapabilă să fie la fel cu ceilalţi, de a se integra, mentalitate care este de altfel una total greşită.

De ce e bine să fii diferit?

Originalitatea constă în a încerca să fii ca oricare altcineva şi să ratezi. (Raymond Radiguet)

Continue reading

CLOSE
CLOSE