O să încep cu o poveste şi o să continui cu câteva idei simple, pe înţelesul tuturor. Povestea, care-i de fapt un schimb de replici între câteva persoane, sună cam aşa:

Tatăl: Vreau să te căsătoreşti cu o fată pe care o aleg eu.
Fiul: Îmi voi alege singur mireasa.
Tatăl: Dar fata este fiica lui Bill Gates.
Fiul: Păi, în acest caz… bine!

Ziua următoare tatăl se duce la Bill Gates.

Tatăl: Am un soţ pentru fiica dumneavoastră.
Bill Gates: Dar fiica mea e prea tânără pentru o căsnicie.

Oare oamenii pot fi ajutaţi dacă nu vor să fie ajutaţi? Sau să spunem ca unii oameni nu-şi dau seama că au nevoie de o schimbare? E o situaţie atât de întâlnită! Cred că o mare parte din populaţia urbană a globului trăieşte în rutină… fapt ce duce la un comportament ciudat, indiferenţă şi lipsă de motivaţie. Li se pare mult prea greu să schimbe ceva, orice.

E greu să-ţi vezi prietenii cum trăiesc ca şi cum ar fi nişte roboţi. Cred că dacă ai nişte sentimente pentru ei merită să încerci să-i dezmorţeşti.

Când vine vorba de dezvoltare personală, cea mai comună problemă de care oamenii se lovesc este lipsa de încredere în sine. Fie că e vorba de înfăţişare fizică, de relaţia cu şefi, părinţi, prieteni sau cu persoanele de sex opus. De exemplu, câţi dintre voi nu au fost în situaţia de a simpatiza pe cineva, o persoană de sex opus, dar de a vă fi frică să îl abordaţi din diverse motive cum ar fi “E prea drăguţ/ă.”, “Nu s-ar uita la mine.”, “N-am curaj să mă duc să îi vorbesc.” şi aşa mai departe?

Vestea proastă e că de cele mai multe ori ai avut dreptate. Acel cineva nu s-ar uita la tine. Şi asta nu pentru că ai fi urât sau prost ci pentru că personalitatea ta slabă nu l-ar atrage cu nimic.

Eşecul este singura oportunitate pentru a o lua de la capăt într-un mod mai inteligent.
- Henry Ford

Succesul vine din eşec după eşec, fără să-ţi pierzi entuziasmul.
- Winston Churchill

Cea mai mare greşeală pe care o poate face cineva este să îi fie frică să greşească.
- Elbert Hubbard

Eşecul este un pas important spre succes. Un pas pe care foarte mulţi nu-l pot face pentru că adesea acesta este văzut drept obstacolul suprem.

Cei mai mulţi învătăm această lecţie când suntem mici, dar o uităm când îmbătrânim. Majoritatea am învăţat să mergem pe bicicletă la o vârstă fragedă. Mai ştiţi momentul când vi s-au dat jos roţile ajutătoare? N-a fost un moment de demoralizare totală? A fost parcă asemenea unui eşec, nu? Până să vi se dea jos acele roţi “ştiaţi” să mergeţi pe bicicletă iar apoi brusc n-aţi mai putut.

Părinţii au continuat să ne încurajeze chiar şi când ne-au văzut căzând cu bicicleta în repetate rânduri. Veneau în spate şi ţineau de şa.