Despre filmul “Yes Man” am scris aici şi am promis că revin cu un articol despre “teoria yes man”.

Această teorie nu există cu adevărat de fapt. Totul a început când Danny Wallace a publicat o carte intitulată “Yes Man” după ce un necunoscut i-a zis în autobuz într-o zi: “Zi ‘da’ mai des!”. Asta l-a făcut pe Danny să scrie o carte despre cum a început să zică timp de un an “Da” la orice.

Desigur, despre asta e vorba şi-n filmul despre care am scris mai sus. Jim Carrey, sau de fapt personajul pe care-l joacă în film, este un om ce nu iese din rutină, ce se ascunde mereu de realitate, ce fuge de probleme în loc să le rezolve… un om fără viaţă, fără vise, fără dorinţe, un semi-robot mi-aş permite să spun.

Nu există niciun om pe lume care să nu posede măcar o calitate care să-l ajute în viață. În schimb există o mulțime de oameni care nu-și folosesc calitățile. De ce? Nu știu cum? Nu au ocazia? Sau doar nu știu ce calități au? Dacă întrebările le putem pune împreună, răspunsurile sunt personale.

Ca să ne lămurim vă propun un exercițiu:

Luați o foaie de hârtie și un pix. Trasați un tabel cu două coloane și câteva rânduri. În prima coloană notați câte o calitate pe care o aveți sau credeți că o aveți și în dreptul ei, în a doua coloană, notați unde vă folosește această calitate. E important să fiți cât mai sinceri și lipsiți de modestie.

Vineri, pe 9 aprilie, am fost la Optimism 2010 – un eveniment ce are ca scop transformarea oamenilor din public în optimişti şi prezentarea unor proiecte optimiste. Am avut parte de mai multe prezentări – unele mai personale, altele mai puţin, unele mai optimiste, altele mai puţin… dar prezentarea lui Cristian Lupşa mi-a rămas prinsă în cap.

El a venit şi ne-a prezentat 25 de lucruri care-l motivează, sau altfel spus: “25 de surse de optimism“. Imaginaţi-vă că unul dintre aceste lucruri era chiar Batman. După ce a prezentat fiecare din cele 25 de surse ne-a rugat să scriem pe o foicică măcar 3 surse de optimism pe care le avem noi – un exerciţiu foarte simplu şi totodată foarte bun.

Şi, se apre că la fel cum antipatizăm “la prima vedere”, simpatizăm, admirăm şi ne îndrăgostim (chiar dacă nu la fel de des cum antipatizăm), tot la prima vedere. Poate vă întrebaţi de ce afirm că nu la fel de des. Mă bazez pe varianta cu perechea simpatică a exerciţiului din acelaşi atelier – al Lisei Bourbeau – în care niciunii nu ne-am găsit perechea la fel de repede.

M-a bulversat oarecum descoperirea – adică purtăm tot timpul vesta antiglonţ? M-am gândit că are legătură cu instinctele de conservare, că probabil suntem programaţi să ne dăm seama de pericole foarte rapid şi că simpatiile, fiind “detalii”, se pot construi – şi e chiar recomandabil să fie aşa – în timp.

Profetul şi unul dintre însoţitorii săi veniseră într-un oraş să predice. Curând, un adept al învăţăturilor lui ajunse la el şi îi spuse: “Stăpâne, nu e decât prostie în acest oraş. Locuitorii sunt atât de încăpăţânaţi! Nimeni nu vrea să înveţe nimic. Nu vei preface niciuna dintre aceste inimi împietrite.” Profetul răspunse binevoitor: “Ai dreptate.”

Curând după aceea, un alt membru al comunităţii se apropie de Profet. Strălucind de bucurie, îi zise: “Stăpâne, te afli într-un oraş norocos. Oamenii tânjesc după adevărata învăţătură şi îşi deschid inimile cuvântului tău.” Mohamed zâmbi cu bunătate şi spuse iarăşi: “Ai dreptate.”

Atât în filmul cât şi în cartea “Alice în ţara minunilor” există următoarea replică:

Alice laughed. `There’s no use trying,’ she said `one can’t believe impossible things.’

`I daresay you haven’t had much practice,’ said the Queen. `When I was your age, I always did it for half-an-hour a day. Why, sometimes I’ve believed as many as six impossible things before breakfast.”

Pe mine replica asta m-a lovit pur şi simplu. M-a dus într-o stare ciudată de meditaţie. Am stat şi m-am uitat în gol gândindu-mă la un asemenea “exerciţiu de imaginaţie”.

Ți s-a întâmplat vreodată să nu fii mulțumit de tine, să ai impresia că orice acțiune pe care încerci să o desfășori se lovește de o oarecare rutină, de un anumit tipar care a dus până acum la greșeli dar pe care nu reușești să îl schimbi? Mie mi s-a întâmplt și mă lupt pe cât posibil să scap de hiba asta a personalității mele.

Dacă nu ai înțeles ce vreau să spun, hai să îți dau un exemplu concret: Cunoști pe cineva și te comporți într-un anumit fel. Rezultatul nu e tocmai fericit, indiferent dacă era cineva de sex opus sau un om care ți-ar fi putut deschide uși mai departe. Treci peste eșecul social, însă data viitoare când ți se ivește aceeași ocazie te comporți exact la fel, poate chiar te gândești că cine te place, te place așa cum ești. Și ajungi la același rezultat nefericit.

Scriu următoarele, după ce am citit cartea “How to sleep less and have more energy” scrisă de Kacper M. Postawski (poţi citi cartea aici). După cum ştiţi sau nu ştiţi, cărţile de genul acesta se rezumă la câteva idei care sunt repetate, repetate şi iar repetate.

El spune că dacă veţi urmări informaţiile din carte veţi putea obţine:

- reducerea somnului ✔
- îmbunătăţirea calităţii somnului ✔
- mai multă energie decât aţi avut vreodată
- eliminarea stărilor de moleşeală ✔
- reducerea stresului zilnic

Când vine vorba de dezvoltare personală, cea mai comună problemă de care oamenii se lovesc este lipsa de încredere în sine. Fie că e vorba de înfăţişare fizică, de relaţia cu şefi, părinţi, prieteni sau cu persoanele de sex opus. De exemplu, câţi dintre voi nu au fost în situaţia de a simpatiza pe cineva, o persoană de sex opus, dar de a vă fi frică să îl abordaţi din diverse motive cum ar fi “E prea drăguţ/ă.”, “Nu s-ar uita la mine.”, “N-am curaj să mă duc să îi vorbesc.” şi aşa mai departe?

Vestea proastă e că de cele mai multe ori ai avut dreptate. Acel cineva nu s-ar uita la tine. Şi asta nu pentru că ai fi urât sau prost ci pentru că personalitatea ta slabă nu l-ar atrage cu nimic.