Tag Archive

Tag Archives for " obiectiv "
1

5 sfaturi nesănătoase pentru viață fericită

Renumitul mitolog Joseph Campbell spunea “dacă poți vedea calea din fața ta, înseamnă că aceasta nu este drumul tău.” 

Eu nu am primit o zonă de confort în care să pot trăi. Așa că a trebuit să îmi viața în mâini de la 22 de ani și să îmi construiesc în primul rând identitatea, valorile, mentalitatea și apoi cariera, relația, stare de bine etc.

Pe drumul meu, fără puncte de reper și fără cine știe ce sprijin, de multe ori m-am simțit confuză. Așa că am căutat păreri și experiențe în cuvintele celor din jur. Din fericire, unii m-au ghidat pe calea bună pentru mine. Majoritatea insă, au căutat să mă impregneze cu propriile lor temeri și limitări.

În cazul în care și tu ești un om cu voință dar fără mult sprijin, cred că rândurile de mai jos te pot ajuta.

Deci, eu vorbesc din experiența mea care nu trebuie neapărat să definească exeriența altui om. Dacă totuși ai dat și tu peste presiunea socială a lui „nu se poate” sau „mai bine stai în banca ta”, cred că cuvintele de mai jos te pot ajuta.

Iată care sunt cele mai mari 5 mituri despre viață pe care le-am auzit:

1. Viața este despre bani, bani, bani și doar bani! 

Această idee merge mână în mână cu acel concept de viață în care muncești de-ți ies ochii la 20 – 40 de ani apoi, milionar fiind, te retragi pe o plajă pustie și bei Mojito toată viața ta. 

În realitate, o parte semnificativă din viață este despre a-ți găsi pasiunea și despre a o practica cu drag. Mă refer la misiunea ta personală, motivul ăla pentru care te-ai născut în primul rând pe planeta asta, ce anume îți place să faci și ai face orice s-ar întâmpla.

Banii sunt o invenție umană. Necesari pentru a supraviețui în lumea modernă, banii nu ne pot oferi un confort psihic mai mare decât baza supraviețuirii.

Există sute de pagini de studii care ne arată aceeași concluzie: e bine să ai bani cât să trăiești decent, mai departe ei nu ne mai pot ajuta cu nimic.

Și apropo de planul ăla 20 – 40, 40 – până la adânci bătrâneți. Dacă iți sacrifici 20 de ani din viață pentru a face bani renunțând la ceea ce îți place (sau poate nici măcar descoperind) s-ar putea să te trezesti la 40 cheltuind pe doctor și terapeut mai toți banii pe care i-ai strâns până atunci. Ca să nu mai zic că poate te trezești singur cuc și posomărât că ți-ai sacrificat prezentul pentru un viitor pe care nu ai cu cine să îl imparți.

2. Un om iscusit trebuie să fie un rechin.

Eu am fost născută în comunism, o perioadă în care părinții se fereau de proprii lor copii de frică să nu fie turnați la Securitate și oamenii făceau trafic de influență ca să poată pună un pic de carne pe masă, măcar în weekend.

Apoi a urmat generația anilor ’90 în care au prosperat mai mult oportuniștii și mai puțin oamenii care vroiau doar să își vadă de treabă. Așa că mulți români au rămas cu gândul ăsta” Ca să te descurci trebuie să dai din coate, să fii lunecos și viclean.”

Dar hai să îți zic ceva. Calitatea vieții este dată de micile momente pe care le împarți cu ceilalți. 

Dacă îmbrățișezi o filozofie de rechin, vei trăi singur, neîncrezător în ceilalți, mereu armat de teamă că roata se întoarce și într-un final vei deveni urât de cei din jurul tău.

Mai bine comportă-te cu ceilalți exact așa cum ți-ai dori să fii tu tratat. În felul ăsta o să ai de câștigat pe termen lung mult mai multe decât câstigă un rechin pe termen scurt. Viața este o cursă de durată lungă, nu un sprint și construcția unei vieți temeinice se face pe o bază stabilă la care vei lucra împreună cu toți cei care sunt în jurul tău.

3. Oamenii care evoluează sunt / devin niște fițosi.

Să spunem că ai o întâlnire la etajul 3 într-o clădire și mergi împreună cu altcineva. În timp ce tu te pui confortabil în fața liftului și apeși pe buton, persoana respectivă îți spune: “eu mă duc pe scări, nu am făcut suficient sport azi.”

Cum te simți? Ca omul delăsător care nu se provoacă suficient?

Acum imaginează-ți că tocmai tu devii acel om care merge pe scări. Cum crezi că se simt cei care încă își petrec viața ca o așteptare în fața unui “lift” al norocului?

Și uite de aceea, de multe ori oamenii care încep să facă dezvoltare personală, care devin conștienți și focusați pe a fi mai buni, sunt considerați fițoși de cei din jur. Să nu cazi în capcana respectivă și ia scările alea la picior. Te pot asigura din proprie experiență că la fiecare etaj vei da de oameni tot mai faini cu care vei creste împreună, fericiți și armonioși.

4. Nu te întinde la lucruri mari, un compromis este mai bun decât un obiectiv ratat. 

Adică, ține capul la cutie si nu te avânta la prea multe lucruri. Acum 10 ani am trecut printr-o provocare care mi-a schimbat viața. Iubitul meu de atunci a murit pe loc într-un accident de mașină, iar eu am rămas traumatizată atât de tare încât aveam atacuri de panică de fiecare dată când o relație nouă se întrezărea.

Astăzi, la 31 de ani sunt măritată cu un om extraordinar și în curând o să avem primul nostru bebe.

Pe drumul pe care l-am urmat, de la teama paralizantă la relație sănătoasă, am întâlnit o multitudine de oameni care îmi spuneau lucruri precum: “bărbații sunt ..” – și orice urmează este o prejudecată – sau “femeile sunt..” sau “esti prea pretențioasă, o să rămâi singură așa.” etc.

Toți acesti oameni m-au sfătuit să fiu mai “realistă” și mai potolită. În definitv, doar nu vreau să mă mărit cu Superman?

Eu m-am încăpățânat. O să fie un om așa cum îmi doresc sau nu o să fie deloc. Nu fac compromisuri la omul cu care urmează să imi petrec toată viața.

Ghici cine este mai bine și mai fericit acum?

E adevărat ca pentru lucrurile cu adevărat bune în viață uneori trebuie să aștepți mai mult și să muncești mai mult, dar la final merită cu vârf și îndesat.

5. Orientează-te spre rezultate rapide. Ia un credit, ia un job. 

Cumva societatea ne-a inoculat ideea că, dacă până la 30 de ani nu suntem “așezați la casa noastră”, nu suntem specimene destul de bune ale umanității.

Așa că mulți tineri, din momentul în care termină facultatea, se grăbesc către o slujbă sigură, un credit pe 30 de ani și o relatie (vezi punctul 4 pentru exemplu aici).

Problema este că acest drum nu este al tău, ci un șablon prestabilit care poate o să îți placă, dar poate nu. Cel mai important lucru în viața asta este să fii fericit. Și asta nu se poate face decât în momentul în care ȘTII CINE EȘTI și implicit CE VREI.

Și cum să faci asta, dacă fără să stai prea mult pe gânduri sari pe soluțiile cele mai ușoare care ți-au fost date?

Pentru a știi ce vrei, este important să treci printr-un traseu de explorare și descoperire. Unii au norocul să facă asta de mici, majoritatea însă nu reușesc să ajungă la libertatea de a explora până la maturitate.

Explorarea poate fi facută indiferent de vârstă și este important să o faci măcar o dată în viață. Nu este nimic mai trist decât un om care iși dă seama la 40 de ani* că este un străin în viața lui.

Cam astea sunt ideile cele mai nocive pe care le-am primit ca sfaturi. La început, le-am ascultat și intors pe toate părțile. Chiar am avut momente când am simțit că eu sunt în neregulă pentru că nu reușesc să le adopt ca principii de viață. Acum însă, cum le aud, cum plec de lângă ele și persoanele care le spun. Viața mea este savuroasă și împlinitoare tocmai pentru că mi-am construit propriile idei și propria cale.

*Cititorii cu vârsta în jur de 40 de ani s-au simțit atinși de fraza de mai sus. Îmi pare rău, intentția mea a fost de a-i responsabiliza pe cei de 20 de ani, așa cum eram și eu la vârsta căutarilor mele. Am văzut de asemenea oameni de 40 de ani care și-au dat seama atunci că viața lor nu este așa cum ar fi visat-o. Nu este o descoperire ușoară. Dar, după cum scriam mai sus, explorarea poate fi facută la orice vârstă și important este să o faci măcar o dată în viață. 

1

6 lucruri obligatorii pentru reuşită

Cu toţii ne dorim să reuşim în viaţă, unii doar pe plan profesional, alţii doar sentimental, cert e că toţi vrem asta! Ei bine, dacă stai şi te uiţi în jurul tău şi analizezi lucrurile şi situaţiile vei vedea că nu e chiar atât de simplu să fii un om de succes, să fii un om admirat şi apreciat. Dacă ar fi fost aşa, toţi eram acum mai mult decât mulţumiţi de propria persoană.

Dacă ne referim acum la planul profesional, ca să poţi să ai succes cu adevărat, până să începi să porneşti o afacere, să fii – ATENŢIE – un lider de succes, nu doar un şef, trebuie să iei în considerare 6  paşi mici, 6 „note to self” pe care să le respecţi. Continue reading

2

Autoevaluarea – un moment cheie în programul tău de slăbire

Nimeni nu are o putere mai mare asupra deciziilor pe care le iei, decât tu însuţi. Adesea consideri că factorii externi sunt cei care te îndeamnă să faci o alegere între A şi B, între a merge spre dreapta sau spre stânga, între a slăbi sau a nu slăbi… dar trebuie să îţi spun că te înşeli.

Eşti singura persoană care contează atunci când îţi pui în minte să pui în aplicare un plan măreţ. Ai în mâinile tale o responsabilitate atât de mare asupra propriei vieţi, iar tu decizi de cele mai multe ori să o laşi în seama celor din jur. Aici este momentul în care tu trebuie să realizezi că eşti singurul care poate lua decizii în numele propriei persoane. Continue reading

2

3 paşi în atingerea unui obiectiv

Recent am fost supusă provocării de a purta o discuţie prin care urma să aflu, punând o serie de întrebări interlocutorului meu, cum i-aş putea atrage atenţia şi cum l-aş putea face să devină interesat de mine şi de ceea ce fac eu. Am aflat că sfaturile din scriiturile mele îi sunt deja cunoscute, că ştie cum să-şi stabilească precis obiectivele, că ştie cum să le atingă, dar că l-ar interesa o metodă prin care să scurteze drumul către atingerea acestui obiectiv.

Buuuun. M-am hotărât  să mă pun pe treabă şi să-i ofer  prin acest articol atât lui, cât şi tuturor celor interesaţi, o metoda practică  pe care am aflat-o recent de la unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din MLM, ce a avut bunăvoinţa să îşi împartaşească experienţa într-una din săptămânile trecute la Braşov.
Continue reading

1

Goal cards exercise

Cât de des te gândeşti că ar trebui să faci un anumit lucru, iar apoi, din varii motive (întemeiate sau nu), îl tot amâni? Acest lucru se întamplă de cele mai multe ori pentru ca nu eşti suficient de motivat să faci un anumit lucru. Ideea e că nu este suficient să îţi doreşti ceva, trebuie să şi acţionezi în consecinţă. Degeaba spui că ai nevoie de o anumită carte dacă tot amâni să mergi la librărie pentru a o cumpăra. Degeaba vrei să ai camera ordonată daca mereu laşi pe mâine momentul în care vei face curăţenie.

Vreau sa propun azi un exerciţiu simplu, bazat pe vizualizare şi legea atracţiei, menit să te ajute să îţi indeplineşti mai uşor şi rapid obiectivele. Este vorba de „goal cards”, un joc motivaţional folosit de foarte mulţi experţi în dezvoltarea personală. Continue reading

CLOSE
CLOSE