Tag Archive

Tag Archives for " pasiune "
12

Cum să alegi profesia care ți se potrivește – partea a II-a

Profesia care ti se potriveste…

Acum un an, când în sfârșit îmi găsisem jobul perfect, am ținut să dau sfoară-n țara despre secretul din spatele unui loc de muncă ce mi se potrivea. Am scris un articol și de atunci primesc mesaje încontinuu cu tot felul de situații și păreri în legătură cu această misterioasă cale de a găsi profesia sau facultatea potrivită. În principiu mesajele vin din partea elevilor de liceu sau din partea unor studenți care nu știu ce caută la facultatea de biochimioromanoamericanaciberneticoeconomica, pe care au vrut-o părinții. Am scris articolul mai mult din perspectiva personalității și a  modului de gândire pe care le avem, două caracteristici extrem de importante pe care trebuie să le iei în considerare atunci când aplici pentru un loc de muncă.

Și, după enspe mii de mesaje, păreri și frustrări primite, am zis că trebuie să îmi revizuiesc puțin punctele de vedere. Am făcut o mică cercetare, am adăugat, am scăzut, înmulțit și egal, iar situația stă în felul următor:

Majoritatea are undeva pe la 17 ani, 18 ani, exact vârstă care te pregătește de facultate. Alții sunt studenți deja  la școli la care nu au ce căuta, trimiși de părinți doar că să nu rămână copiii lor proști că nu au diplomă. Puțini cred că se fac bani din pasiuni și la vârsta maturității copiii ăștia chiar nu mai știu încotro să meargă. Toate meseriile, după ei, se plătesc prost, la facultate se intră greu, puțini sunt susținuți de cei dragi să facă ceea ce le place, majoritatea dă la o facultate doar că, odată ieșit de acolo, se găsește mai ușor job. Elevii nu primesc consiliere profesională, sau dacă primesc, primesc degeaba. Le intră pe o ureche, iese pe cealaltă. Se plâng la 20 de ani că sunt la o facultate la care nu se potrivesc și că, cea mai mare problemă, habar nu au  ce le place.  Nu își cunosc calitățile, aptitudinile, nu știu la ce sunt buni și ce îi duce capul să facă. Cam trist, nu?

Acum că știm cum stă problemă, să revenim la tine.

Continue reading

1

Distinct și onest cu Răzvan Teodorescu

Pe Răzvan l-am cunoscut chiar la evenimentul de lansare al ineditului lui business. Ce mi-a atras atenția asupra lui a fost faptul că, într-o gașcă de aproximativ 15 femei care turuiau despre manichiuri, coafuri, machiaje, copii, el s-a integrat, cum să zic, discret și în același timp distinct și onest, genul acela de gazdă care este acolo exact atât cât trebuie ca să te simți bine, nici să nu fii sufocat de prezență dar nici să nu te simți al nimănui. Evident că m-am întrebat cum a ajuns el să aibă un studio de manichiură, care e legătura cu pasiunile lui masculine. De la curiozitate până la a-l lua la întrebări a fost doar un pas pe care evident că l-am făcut, că de-aia sunt eu și nu altcineva. Continue reading

1

Interviu cu Ana Nicolescu

În cei (mai mult de) 15 ani de când o cunosc pe Ana, am avut norocul să o văd în multe ipostaze: fată serioasă, femeie rebelă, femeie cuceritoare, iubită, soție, mamă, prietenă, femeie de afaceri, jurnalistă și cred că dacă mă mai gândesc, sigur mai găsesc. La un moment dat am început să cred cu tărie că Ana ar fi bună ca și consilier pentru alte femei…la cumpărături mă gândeam eu atunci, la haine, cosmetice, bijuterii, oricum chestii ce țin de feminitate (și nu numai). Nu este consilier, dar susține și promovează alegerile conștiente și personalizate și, ceea ce mi se pare esențial, este surprinzătoare prin felul în care reușește să se transforme mereu în „mai femeie” decât este deja. Continue reading

7

Acum opt ani eram aproape analfabet

Titlul nu-i o exagerare, este real – acum opt ani, prin 2006, aproape că eram analfabet. Bine, poate-i mult zis analfabet, căci am fost dat la școală de mic și n-am chiulit de la orele de română… Dar, în mare, eram probabil cel mai prost elev din clasa mea la limba și literatura română.

Am scuze destule. Nu m-am născut în România și poate am rezonat mai mult cu prima limbă ce m-a înconjurat pe lumea asta: ebraica. Sau poate, efectiv, nu mi-a plăcut niciodată cu adevărat limba română. N-am simțit nevoia să o exersez cu adevărat. Cel puțin până acum opt ani.

Acum opt ani urma să intru la liceu și profesoarea mea de limba română mi-a zis în față „Ariel, tu nu vei trece la română.” Continue reading

Diferența dintre o viață trăită din pasiune și o viață lipsită de pasiune

Mi s-a zis de-a lungul anilor că-s puțin „radical” atunci când vorbesc de pasiuni. Și poate așa este, sunt radical. Dar cred că sunt radical pentru că am „gustat” puțin din viața aceea lipsită de pasiune.

Cu toții am gustat puțin din viața aia, în care ești un simplu tânăr (sau nu neapărat) rătăcitor. Un om care nu înțelege ce vrea viața de la el și nici el nu știe ce să ceară vieții.

Mă consider un norocos pentru că am reușit să pun pasiune în munca mea destul de repede. Am înțeles repede, încă de când eram în liceu, că-i bine să lucrez cu pasiune.

Dar m-am lovit și de nevoia de bani și am înțeles ce înseamnă să faci „Ceva” pentru că trebuie. Ceva care să nu-ți placă în mod necesar. Sau de „obligații”. Cu toții avem, uneori, anumite obligații. Și facem și lucruri care nu ne plac. La acceptăm așa cum sunt și le facem, fără pasiune. Continue reading

Tabără pentru monetizarea pasiunii – Rampa de lansare

Gata, a venit momentul să o facem și pe asta! O tabără prin care să ajutăm oamenii să-și transforme pasiunea într-un proiect ce le poate aduce venit!

Ideea taberei a venit atunci când am observat că oamenii care încearcă să-și monetizeze pasiunea au în comun faptul că se blochează, adesea, într-o problemă peste care ar putea să treacă cu ușurință.

Cu toate astea, blocajul pare să persiste, deși soluția ar putea fi un simplu “Ajută-mă!” adresat unei persoane mai pregătite în acel domeniu.

Am observat că există oameni care nu știu să-și facă un site, deși un site în ziua de azi este indispensabil.

Am observat că există oameni care se blochează în ceea ce ține de contabilitate.

Am observat că există oameni care se blochează atunci când trebuie să-și prezinte, în scris sau oral, pasiunea și respectiv afacerea. Continue reading

5

5 sfaturi pentru a-ți monetiza pasiunea cât ești la liceu sau facultate!

Adevărul este că undeva în clasa a 10-a am început să câștig bani făcând, întâmplător, ceva ce-mi plăcea: scriam.

Mi se cerea să scriu tot felul de articole pe tot felul de teme și eram plătit ca să fac asta. Nu scriam excepțional, dar scriam cu pasiune. Aveam un public țintă și existau clienți interesați să fac eu această muncă. Ei mă găseau pe mine, niciodată eu pe ei.

A fost o șansă, o oporunitate, un noroc că am reușit să fac bani făcând ce-mi place la o vârstă destul de fragedă și, desigur, cumva destul de întâmplător.

Pe toată durata liceului am continuat să fac ceea ce îmi plăcea să fac: pierdeam nopți stând pe internet, citind și scriind articole sau uitându-mă cu admirație la cele mai noi campanii de publicitate online.
Continue reading

20

Dacă nu începi să lucrezi pentru pasiunea ta, vei lucra pentru pasiunea altuia!

În caz că ai deschis mai târziu televizorul – sau, de fapt, care televizor?! – dacă ai deschis mai greu ochii la schimbările prin care trecem noi, oamenii ai acestui minunat secol XXI, mă bucur să te anunţ că, pentru prima dată după revoluţia industriala din anii 1800, oamenii încep din nou să muncească, în număr tot mai mare, pentru pasiunile lor.

Dacă până acum părerea oamenilor din zonele urbane, oamenii „educaţi” carevasăzică, era că omul trebuie să meargă la şcoală, la facultate şi apoi să-şi găsească o slujbă pentru care s-a pregătit în toţi anii de faultate, una care să-l ţină angajat până la bătrâneţe, ei bine, mă bucur să te anunţ că mentalitatea se schimbă! Continue reading

4

Viaţă fără pasiune?

Viaţă fără pasiune?
Pasiune
1. Stare afectivă şi intelectuală deosebit de intensă şi stabilă, manifestată ca o tendinţă care polarizează procesele psihice ale omului, determinându-l prin intensitatea efectelor sau prin permanenţa acţiunii lor. 2. Înclinaţie vie, însoţită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesiunea exercitată.

Un cuvânt atât de mic şi, totuşi, o definiţie atât de amplă şi frumoasă.

Eu am multe pasiuni. Pasiuni care mă ajută să mă relaxez, să mă destind, să mă cunosc mai bine, să mă descopăr. Pasiuni datorită cărora învăţ foarte multe lucruri, cunosc multe persoane extraordinare, pasiuni care îmi transformă un minut normal într-un minut de calitate. Pasiuni care schimbă noţiunea timpului şi chiar modul de a percepe lucrurile.

Îmi place să scriu. Îmi place să vizualizez, să interpretez şi apoi să creez. Îmi place să citesc; să joc handbal; să fotografiez, apoi să mă joc cu fotografiile editându-le. Îmi place să dansez, să gătesc, să pescuiesc, să mă joc. Îmi place să cânt deşi nu am voce deloc, îmi place să-mi redecorez camera de fiecare dată când am ocazia. Îmi place să scriu de mână, îmi place să dăruiesc, îmi place să colecţionez obiecte vechi. Îmi plac mult prea multe lucruri ca să le înşir aici, dar toate lucrurile astea au contribuit, contribuie şi vor contribui la cine sunt şi voi fi. Continue reading

Interviu cu George Hora

L-am cunoscut pe George Hora la TEDxYouth Timişoara, unde a fost şi speaker. La afterparty mi-am făcut curaj şi m-am băgat în seamă cu el. Ceea ce zisese în ziua aceea pe scenă îmi plăcuse la nebunie.

Astfel, la afterparty, am aflat despre el că-i un om super-pasionat, care încă din copilărie şi-a descoperit talentul şi l-a urmat. L-am rugat pe George să-mi răspundă la câteva întrebări şi asta a ieşit:

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Am 27 de ani de când respir şi aproape la fel de mulţi de când respir, expir, inspir şi transpir muzică. Sunt Timişorean, născut în Beiuş, jud. Bibor şi am o familie extraordinară… care mă suportă.

2. Ştiu că la vârsta de 15 ani te-ai apucat de scris şi compus. Cum anume ţi-ai descoperit această pasiune şi ce te-a făcut s-o urmezi? La vârsta de 15 ani copilaşii au totalmente alte ocupaţii!

Da… aşa este. De mic copil îmi plăcea să cânt la pian, clape, keyboard, acordeon… orice cu clape albe şi negre. Am fost autodidact până în clasa a 9 a, când dupa ce am intrat la liceul de arhitectură, am decis să iau şi cursuri la Şcoala Populară de Arte.

Tot pe atunci am început să şi compun versuri şi muzică, orchestraţii şi producţii cap-coadă. La 15 ani deja aveam o trupă împreună cu sora mea (Kamelia) şi încă o fată. Deja adunasem un album şi cântam pe la baluri şi concerte în aer liber. Continue reading

1 2 3 4
CLOSE
CLOSE