Tag Archive

Tag Archives for " Povestea de seară "

Povestea de seară cu membrii Toastmasters Braşov

Prima ediţie “Povestea de seară” de la Motivonti a ajuns în Braşov pe 17 martie în ceainăria Ceai et caetera cu membrii Toastmasters Braşov. Am pornit curioasă spre seara de poveşti neştiind prea multe despre cei ce aveau să ne prezinte carierele lor, însă nici despre locul întâlnirii noastre. Aşadar, odată ajunsă la destinaţie am fost surprinsă de căldura şi voia bună pe care o ofereau atât ceainăria, prin locaţie, decor, dar şi oamenii prezenţi. Am comandat ceaiuri aromate, ne-am îndulcit cu turtă dulce, am socializat şi apoi s-a dat startul poveştilor.
Continue reading

10

Povestea de Seară cu Ştefan Murgeanu

Mai întâi a fost un interviu, a urmat recenzia primei sale cărţi, iar acum avem onoarea de a vi-l prezenta pe Ştefan Murgeanu – OMUL, în cadrul unui Eveniment de Seară.

În data de 30 martie 2011, la ora 19:30, vă aşteptăm alături de noi pe strada Horei nr. 2, sector 2 (vizavi de liceul Mihai Viteazu) în băruleţul numit ironic: “La Margine”.

Vom afla povestea OMULUI Ştefan Murgeanu (blog), vom vorbi puţin despre viaţă, despre angajare, vom putea să-i punem întrebări, să-i cerem sfaturi, să-l întrebăm de viitoarele cărţi şi altele…

Fiecare participant va primi gratuit un ghid („Ghidul carierei tale”) – mini-cartea scrisă chiar de Ştefan.

Îţi poţi rezerva un loc din cele 18 completând formularul de mai jos. Continue reading

1

Povestea de seară în Braşov!

Conceptul de „Poveste de seară” de la Motivonti a ajuns în Braşov la ceainăria „Ceai et caetera„!

În Braşov „Povestea de seară” se va desfăşura lunar iar prima ediţie are loc joi, 17 martie 2011, ora 19:00. Va fi o întâlnire non-formală în care se aduc persoane ce vor să împărtăşească o poveste – despre succesul din viaţa lor, despre cariera lor, despre idei etc.

Dacă eşti tânăr (licean în an terminal sau student) şi doreşti să afli mai multe despre ceea ce înseamnă o cariera, te aşteptăm la un ceai şi la câteva poveşti!
Continue reading

1

Povestea de seară cu Dalia Golda

„Povestea de seară” e o întâlnire non-formală în care aducem o persoană cu o poveste şi apoi îi punem întrebări.

Marţi, 23 noiembrie, de la ora 19:00, la prima poveste de seară este invitată Dalia Golda, care a renunţat la jobul ei pentru a-şi îndeplini un „mic” vis. Acum are o grădiniţă evreiască în centrul Bucureştiului. Cam de cât curaj e nevoie ca să deschizi o grădiniţă evreiască în Bucureşti după ce-ţi laşi vechiul job aflăm de la ea.

Intrarea-i liberă – sunt aproximativ 18 locuri.

Deci ne vedem marţi, 23 noiembrie, la ora 19:00 în Hobby Cafe (Str. Negusori nr. 34) – hartă. Continue reading

CLOSE
CLOSE