Tag Archive

Tag Archives for " prieten adevarat "
7

5 motive să spui în faţă tot ceea ce ai de spus

Recent am spus cuiva: „Te rog mult, dacă mă mai vezi că am o atitudine arogantă faţă de cineva, să-mi atragi atenţia.” – căci, uite, am acest defect, uneori devin puţin arogant. Şi nu-i bine şi nici frumos. EU nu suport oamenii aroganţi… dar aşa se întâmplă de obicei, suntem ceea ce nu suportăm.

Şi pentru a mă trata am făcut această rugăminte către o prietenă: să mă anunţe când vede că încep să am o atitudine nepotrivită.

Şi răspunsul ei nesigur nu prea mi-a plăcut. A răspuns afirmativ, că-mi va atrage atenţia dacă va fi cazul, dar parcă-parcă ar prefera să nu facă asta.

A spune în faţă e greu! Şi asta pentru că în 99% din cazuri adevărul doare.

De multe ori vom vedea oameni certaţi pentru că şi-au spus în faţă anumite adevăruri ce vreme îndelungată au fost nespuse.

Dar, totodată, de mult mai multe ori vom vedea oameni care se iubesc şi se respectă o viaţă întreagă tocmai pentru că şi-au spus în faţă tot ce-au avut să-şi spună!

Deci, iată, acestea sunt motivele pentru care e bine să spui în faţă ceea ce ai de spus! Continue reading

2

Noi, oamenii, cei cu defecte, să ştii că avem şi calităţi!

Îmi e destul de uşor să deschid ochii atunci când cineva are nevoie de mine. Îmi e destul de uşor să întind o mână de ajutor. Îmi e destul de uşor să ofer un umăr sau o vorbă bună cuiva care are nevoie de aşa ceva mai rău ca de aer. De ce? Pentru că îmi face plăcere, pentru că mă simt al naibii de bine atunci când văd că situaţia cuiva se poate ameliora considerabil iar eu, da, EU, am contribuit la treaba asta. Un pas mic pentru omenire, un pas URIAŞ pentru MINE.

Dar când vine vorba de mine, de persoana mea, uit de toate regulile şi principiile de care ţineam cont până atunci. De fapt uitam, şi acum îmi aduc aminte de treaba asta cu zâmbetul pe buze. Eram naivă, eram copilă. Sunt şi acum copilă, dar nu la capitolul ăsta. Nu ştiam să mă educ să fiu mai indiferentă, nu ştiam să nu mai iau totul atât de personal, nu ştiam că nu trebuie şi că nu se merită să mai pun totul la suflet. Nu voiam să văd că şi eu merit. Nu voiam să văd ce om bun sunt şi câte calităţi am. Mă „obligam” să îmi văd doar defectele, să mă critic aspru… şi nu, nu critică constructivă. Îmi distrugeam singură încrederea de sine. Continue reading

CLOSE
CLOSE