Tag Archive

Tag Archives for " sport extrem "
1

Ne apucăm de sporturi extreme?

În copilărie m-am apucat de mers pe role. Iniţial nu părea un sport extrem, dar dacă încerci prin traficul din Bucureşti să mergi pe role prin trafic, atunci totul devine un sport extrem. Ulterior am început să merg pe bicicletă. Iniţial nimic extrem, dar apoi am început, din nou, să merg prin traficul Bucureştean. E extrem. Curge adrenalina prin mine cu fiecare experienţă.

Apoi am făcut un salt legat de picioare de la o înălţime de 200+ metri, între doi munţi care erau mult mai înalţi.

Bungee jumping. A fost oribil. Oribil de interesant. Şi oribil de oribil. Continue reading

9

Paraşutismul, o reacţie în lanţ împotriva banalului.

Culoarul liceului, ora 7:30. Cafeaua încă nu îşi făcuse efectul, KitKatul ăla nenorocit de dimineaţă, adică de mai de dimineaţă, îmi căzuse greu, aşa pe stomacul gol, iar zgomotul repetitiv al mocasinilor pe podeaua liceului îmi făcea iar somn.

Intru în sală, acelaşi coleg punând muzică “ilegal” la boxele sălii, acelaşi drum până în bancă, aceleaşi 100 de variante de BAC, acelaşi miros plăcut de parchet vechi de lemn. Totuşi, ceva era diferit. Ce? Radarul se aprinde, beculeţele pâlpâie şi analizez sala de clasă, randul de la uşă, banca 3-4. Zumet: “Hai măi Angi, hai să sărim cu paraşuta!”. Ce face?! Instant cafeaua intră în sânge, drumul până la uşa se face parcă singur…

“Neaţa, se sare cu paraşuta pe aici?”, între eu.

“Gugu, hai cu noi! Vrem să mergem, nu sţim încă când, cum, unde.”

Desigur ora de mate, integralele, glumele de real deveniseră un fundal. Tranşantă ca o primă bisectoare (de ecuaţia x=y), am început să rezolv singurele probleme fundamentale: Când, Cum, Unde.

Cand? Lunile trecute.

Cum? Cu mult curaj.

Unde? Aerodromul Clinceni – TNT Brothers Continue reading

CLOSE
CLOSE