“Poţi avea tot ce îţi doreşti…” este un titlu destul de convingător la prima vedere, dar oarecum ieftin, nu?

Primul gând când vezi o astfel de carte într-o librărie este: “Cum să pot să am tot ce îmi doresc? O altă carte cu minciuni!”… Dar apoi vezi subtitlul cărţii: “… trebuie doar să vrei cu adevărat.” şi-ţi dai seama că de fapt autorul cărţii are dreptate: poţi avea de toate, dacă vrei… iar tu, ca să fim sinceri, nu ai timp să “vrei” destul de tare. Tu vrei doar puţin din fiecare. Nu ai timp să te concentrezi. Aşa e?

Michael Neill împarte “Poţi avea tot ce îţi doreşti…” în două mari părţi. În prima parte îţi spune cum să-ţi creezi o viaţă care să te facă să exclami “Uau!”. Iar în a doua parte vorbeşte despre “Grila analizei obstacolelor” – o invenţie de a lui care în momentul de faţă ajută foarte mulţi oameni.

Trăim în stereotip, în prejudecăţi, în rutină… lumea (oare la cine mă refer când zic “lumea”?) se uită urât la tine dacă faci ceva ieşit din comun, ceva ce nu s-a mai făcut. Oare cât de sănătos este să gândeşti pe dos? Mi-am cumpărat o carte “inspiraţională” de curând. Înainte să vă zic cum se numeşte vreau să vă spun pe scurt 3 poveşti care mi-au rămas în cap. :)

Prima poveste: Pe vremuri (prin 1960, să zicem) atleţii care săreau la înălţime foloseau o tehnică numită “Western Roll” – vasăzică săreau paralel cu bara. Recordul olimpic până atunci era de 1.72 m. Dar în 1968 Dick Fosbury, un altlet mai puţin cunoscut, a făcut un nou record: a sărit 2.24 m! În loc să abordeze bara frontal, a abordat-o cu spatele! CU SPATELE?! Da, cu spatele.

Se întamplă să cunoşti, sau poate ai auzit doar de la alţii despre persone cu note mari la şcoală, care păreau să aibe toate şansele de reuşită în viaţă şi totuşi ceva nu a funcţionat bine, întrucat ele s-au pierdut undeva pe parcurs şi nu au avut parte de succesul scontat. Ei bine, aşa încep Steven J. Stein şi Howard E. Book să explice importanţa inteligenţei emoţionale în cartea lor: Forţa inteligenţei emoţionale.

Am primit-o de la Motivonti zilele trecute şi imediat ce m-am pus să o citesc mi-a captat atenţia. Autorii preferă să folosească mai multe povestioare şi exemple concrete în loc să se piardă în prea multe explicaţii ştiinţifice, motiv pentru care această carte devine mult mai accesibilă decât altele din acelaşi domeniu. Are însă şi o parte în care sunt prezentate datele studiului pe baza căruia s-a ajuns la concluziile prezentate. De asemenea cuprinde diverse exerciţii şi teste de autoevaluare, toate având drept scop final creşterea EQ.

Câteodată simți că pur și simplu n-ai ce să mai faci. Ai dat-o în bară, și ai dat-o în bară rău de tot. Fie că e vorba de o relație cu un prieten pe care nu o mai poți aduce la normal, fie că ne referim la certurile cu părinții care se sfârșesc foarte dezavantajos pentru noi, fie că am reușit să picăm un examen important pentru viață: de ce există eșecuri și cum putem scăpa de ele?

Pentru început, voi încerca să-ți povestesc felul în care am ajuns să percep eșecurile după căzăturile repetate pe care le-am avut în ultimii 19 ani de viață. Situația fiecăruia dintre noi este unică, așa că nu încerca să faci vreodata comparații între viața ta și viața altora. Vei sfârși prin a deveni mai trist și mai dezamăgit decât ar fi cazul.

Eşecul este un pas important spre succes. Un pas pe care foarte mulţi nu-l pot face pentru că adesea acesta este văzut drept obstacolul suprem.

Cei mai mulţi învătăm această lecţie când suntem mici, dar o uităm când îmbătrânim. Majoritatea am învăţat să mergem pe bicicletă la o vârstă fragedă. Mai ştiţi momentul când vi s-au dat jos roţile ajutătoare? N-a fost un moment de demoralizare totală? A fost parcă asemenea unui eşec, nu? Până să vi se dea jos acele roţi “ştiaţi” să mergeţi pe bicicletă iar apoi brusc n-aţi mai putut.

Părinţii au continuat să ne încurajeze chiar şi când ne-au văzut căzând cu bicicleta în repetate rânduri. Veneau în spate şi ţineau de şa.