Există un proverb românesc îndemn biblic ce spune: “Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da, caută şi vei afla.“. Superb proverb, păcat că e atât de simplu încât mulţi refuză să-l înţeleagă şi caută subînţelesurile din el.
De multe ori nu facem anumite lucruri din cauza temerilor. De exemplu unora dintre noi ne e frică să nu fim refuzaţi atunci când cerem un ajutor celor mai “avansaţi”, mai “buni”. Chit că-i vorba de şcoală, serviciu, donaţie sau orice altceva. Avem o frică incredibilă faţă de refuzuri.
“Cum să-mi înfrunt temerile?” este o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună orice om. În primul rând pentru că toţi avem temeri, iar în al doilea rând pentru că cu toţii ar trebui să vrem să scăpăm de ele. Eu personal am mai multe temeri – de unele probabil încă nici n-am aflat… în timp ce pe altele le-am trecut în lista celor înfruntate.
O să încep cu două temeri pe care le aveam eu şi voi continua cu temerile pe care probabil le ai tu. La finalul articolului este un sondaj. Hai să vedem de ce ne este cel mai frică.