Fă o schimbare importantă în viaţa ta: Nu te mai plânge!

10
5822

Eşti şi tu o astfel de persoană? Sau e cineva în familia ta, în cercul tău de prieteni care se plânge mereu? Cum reacţionează alţii când te plângi? Cum te plângi tu?

De ce unii se plâng mereu?

  • E probabil o atitudine care începe din copilărie şi pe care o cărăm şi în viaţa de adult. E posibil ca din cauza lipsei de atenţie din partea celorlalţi, cei care se plâng nu au învăţat să se iubească, aşa că nu sunt capabili de nimic singuri, trebuie mereu să se plângă pentru a obţine de la alţii lucrurile care lor le lipsesc.

  • Oamenii care se plâng sunt în general oameni care nu s-au maturizat. Din punct de vedere emoţional au rămas la stadiul de copii. Nu au învăţat să îşi satisfacă singuri nevoile. Să se plângă e metoda de care se folosesc pentru a obţine ceea ce îşi doresc. Astfel a se plânge devine mai mult decât exprimarea unei nemulţumiri. Devine o formă de control. Aceşti oameni îi fac pe ceilalţi să se simtă vinovaţi sau să le fie milă de ei şi să le ofere atenţie. Sunt incapabili de a-şi împlini singuri dorinţele aşa că-i trag pe alţii de mânecă să-i bage în seamă.
  • Ca să fie salvaţi. Vor să le apară celorlalţi în ipostaza de victimă a destinului pentru a face alţii pentru ei ce nu sunt în stare să facă singuri.
  • Pentru că unii sunt nefericiţi şi singura modalitate prin care ştiu să facă faţă nefericirii lor e aceea de a se plânge.
  • Pentru că îi sustrage din faţa responsabilităţilor. Pe toţi ne sperie ideea de responsabilitate. De ce am face ceva ce ne sperie sau e dificil, când e mult mai simplu să ne plângem, să găsim tot felul de scuze penibile pentru a nu face acel lucru. Ce simplu e să ai o listă lungă de scuze ca să nu faci o mulţime de lucruri din comoditate, de frică. Aceste scuze absurde pe care le oferă celor care îi întreabă de ce nu şi-au atins ţelurile, nu sunt decât nişte impedimente minore pe care de cele mai multe ori ei le-au făcut să apară. E mai simplu să stai liniştit în zona de confort şi să te plângi că nu poţi mai mult, dând vina pe circumstanţe. Fără să îţi dai seama în felul acesta îţi concentrezi toată energia pe acele lucruri care nu îţi plac şi nu mai rămâne nimic pentru a fi în stare să le schimbi. Rămâi pur şi simplu blocat în acea zonă, în acel tipar caracterizat de circumstanţe nefavorabile.
  • Pentru unii a se plânge a devenit un obicei( prost). O chestie ce ţine de rutină. Nu se plâng pentru un motiv anume, ba chiar nu au motive reale de a se plânge dar aşa s-au obişnuit şi nici măcar nu sunt conştienţi de propria atitudine.
  • Unii se plâng doar pentru că vor să-i facă pe ceilalţi conştienţi de suferinţa lor.
  • Unora le e teamă sau ruşine să ceară cuiva ajutor în mod direct şi atunci se plâng până ce alţii se oferă să-i ajute.
  • Mulţi oameni se plâng pentru că astfel le transfera altora starea lor. Îi împovărează pe alţii cu problemele şi grijile lor, făcându-i să se simtă prost, în timp ce ei până la urmă se simt mai bine.
  • Unii se plâng doar ca să obţină atenţia celorlalţi. Şi dacă nu pot atrage atenţia prin ceva pozitiv, se folosesc de aceste plângeri pentru a se face auziţi.
  • Mai sunt şi acei oameni care obişnuiau să îndure totul în tăcere. Dar inevitabil au ajuns la un punct de saturaţie în care nu mai pot îndura nimic, în care orice lucru mărunt dacă e negativ îl resimt la o intensitate foarte mare şi atunci încep să se plângă. Oamenii din această categorie când se plâng chiar speră să obţină un ajutor( dar nu în sensul de a face alţii ceva în locul lor).
  • Alţii se plâng de lucruri din exterior când de fapt nu sunt mulţumiţi de propria persoană, de ceea ce au realizat. Nu ştiu să se iubească şi să se accepte aşa cum sunt. Să îşi ofere iertare. Nu au curajul, sau din variate motive nu pot fi ei înşişi. Nu pot face ceea ce le place. Şi-atunci această nemulţumire interioară îi determină să găsească tot felul de lucruri de care să se lege în exterior şi să se plângă, când de fapt atât problema cât şi rezolvarea e în ei.

A te plânge, a-ţi exprima nemulţumirea nu e legat doar de propria persoană, viaţă. Sunt mulţi care se plâng de toţi ceilalţi din jurul lor:de şef, de iubit/a, de familie, de prieteni. Şi de cele mai multe ori se plâng pe nedrept sau fără să se uite mai întâi la propria persoană. Iar când au dreptul să se plângă, eu zic că ar trebui să nu se oprească aici. Dacă tot nu-ţi place atitudinea cuiva, te plângi de ea, eu cred că ai responsabilitatea de a-l sfătui cum să se schimbe, ce să facă, de a-i da sfaturi şi a-l susţine în schimbarea pe care i-o ceri.

De ce nu e bine să te plângi?

  • Pentru că nu te simţi mai bine, ci mult mai rău.
  • A te plânge nu-ţi rezolvă problemele.
  • Raspandesti negativitate.
  • Faci ca o problemă minoră să pară mult mai gravă.
  • E dăunător nu doar pentru tine, ci şi pentru cei din jurul tău.
  • Să te plângi e în general inutil.
  • Crează dependenţă.
  • Nu faci decât să îţi ridici nivelul de stres.
  • Te ţine inactiv.
  • Te ţine departe de ceilalţi. Oamenii optimişti socializează cu oricine şi sunt acceptaţi în orice grup . Pe când cei negativi, care mereu se plâng…
  • Devine un obicei. Cu cât te plângi mai mult, mai des, cu atât mai dificil va fi să treci la o atitudine pozitivă.
  • Primeşti lucrurile pe care îţi centrezi atenţia.
  • Aceste plângeri fac lucrurile să pară mai rele decât sunt în realitate, pentru că oamenii când se plâng se concentrează pe ce nu merge bine, uită să menţioneze şi lucrurile bune.
  • Pentru că e o pierdere de timp pe care mai bine îl investeşti în a întreprinde o acţiune, a schimba acele lucruri care te deranjează. Dacă persişti în a te plânge poate că asta e tot ce vrei, să fi auzit şi consolat, poate că nu vrei să schimbi nimic de fapt, ţi-e bine acolo unde eşti. Şi-atunci nu faci decât să ne iroseşti şi noua timpul, pentru că ajutorul pe care încercam să ţi-l acordăm e inutil atâta vreme cât tu nu vrei îmbunătăţiri.

Oare nu există şi o parte bună, folositoare în această atitudine ce pare negativă?

Problema e că majoritatea oamenilor rămân blocaţi aici, în această activitate de a se plânge. Nu ştiu ce să facă mai departe. Nu realizează că ar urma un alt pas, cred că asta-i tot ce pot face, să se plângă.

Eu zic că da. A te plânge e de fapt ceva necesar. Nu putem ţine totul în noi, nu ne face bine, am acumula mult prea multă tensiune şi negativitate, pe care am îndrepta-o împotriva altora şi a noastră, ne-ar afecta relaţiile. Să te plângi înseamnă de fapt să spui că nu îţi place că un anumit lucru e într-un anumit fel. E dreptul tău să faci şi observaţii negative. Şi e necesar, ca să schimbi ceva trebuie în primul rând să ştii ce te deranjează. Deci uneori să te plângi nu e ceva rău, e chiar pozitiv, pentru că e primul pas în a face o schimbare în bine.

Deci să te plângi poate fi ceva pozitiv atâta timp cât eşti capabil să te plângi în mod constructiv. Adică să identifici problema şi în loc să te blochezi în ea(cum ar face un nemulţumit cronic), să fii în stare să o şi rezolvi.

Cum să te porţi cu cei care se plâng mereu?

  • De cele mai multe ori nu trebuie decât să asculţi, sau nici măcar atât, doar să le permiţi să vorbească.
  • În nici un caz să nu începi să le zici tu să se schimbe, ce să facă. Dacă încerci să le oferi soluţii fără ca ei să ţi le fii cerut, nu vor face decât să se revolte că te bagi în viaţa lor, să-ţi spună: “ce drept ai tu să-mi zici mie ce să fac?”
  • Poţi eventual să te oferi să îi ajuţi în caz că au nevoie.
  • Când alţii se plâng şi nu ştii ce să faci, nu ai răbdare să-i asculţi, o tehnică e să schimbi subiectul.
  • Să-l ignori pe cel care se plânge nu merge întotdeauna, pentru că-l face să insiste şi mai mult.
  • Spune-i că îl înţelegi. Asta e tot ce vor unii, empatie.
  • Nu râde de cei care se plâng, chiar dacă ceea ce îi nemulţumeşte pentru tine pare un fleac, pentru ei poate fii o problemă enorm de deranjantă. Eu am păţit-o, să îmi exprim nemulţumirea şi să mi se râdă în faţă că mă las afectată de ceva aşa nesemnificativ. Degeaba le-am spus că o problemă poate afecta pe fiecare în mod diferit, tot nu m-au luat în serios, ceea ce pe mine m-a făcut să trag concluzia că sunt oameni pe care nu mă pot baza dacă aş avea vreo problemă.
  • Uneori e bine să stai departe de oamenii care se plâng pentru că e foarte uşor să cazi în capcană, nici măcar nu-ţi vei da seama când începi să te plângi la fel ca ei, să găseşti tot felul de mărunţişuri care să te facă nemulţumit. Ei nu vor înţelege de ce te îndepărtezi de ei, se vor supăra. Dar în acest caz e bine să fii egoist şi să te gândeşti la fericirea ta. Vei vedea că viaţa se va îmbunătăţi odată ce ai scăpat de aceşti oameni negativi.
  • Uneori să fii tu un exemplu funcţionează. Dacă tu încetezi să te mai plângi mereu, cei din jurul tău vor reduce şi ei din plângeri. Pentru că a te plânge e ca o molimă, se răspândeşte uşor şi se agravează. Dacă tu încetezi , e ca şi cum nu ar mai exista nimeni şi nimic care să alimenteze aceste plângeri şi să le facă să crească în număr şi intensitate.
  • Strategiile de a-i înveseli, de a-i consola că totul va fi bine nu funcţionează. Nu vei face decât să le dai apă la moară şi să-i determini să continuie cu plângerile. De ce? Pentru că de cele mai multe ori ei nu caută încurajări sau soluţii.

Dacă tu eşti cel care se plânge mereu

Primul pas e să realizezi cât de mult te plângi. Aşa a fost şi la mine. Când am realizat că eram deja penibilă cu acesta atitudine de nemulţumită, de victimă a destinului şi a oamenilor, m-am oprit. Nu-mi venea să cred că de mult exagerasem şi mă întrebam cum de au putut să mă suporte ceilalţi aşa. Am realizat că nu făceam decât să mă plâng mereu, niciodată nu treceam mai departe la a schimba acel lucru care mă deranja. Dădeam mereu vina pe alţii sau pe circumstanţe şi în felul acesta nu eram eu nevoită să depun nici un efort, că doar nu depindea nimic de mine.

Vrei ca oamenii să te placă? N-ai nevoie de mai mulţi bani, nici de operaţii estetice sau cursuri de socializare. Nu mai da vina pe natură că nu te-a înzestrat. Tu eşti singurul care poate schimba ceva. Schimbă-ţi atitudinea şi-ai să vezi că întreaga viaţă se va schimba. Oamenii pozitivi sunt ca un magnet pentru ceilalţi, nu-i nici un secret sau truc prin care îi atrag . Pe când tu, cu atitudinea asta de nemulţumit şi victimă nu faci decât să îi ţii la distanţă.

Când am încetat să mă mai plâng, am început să-i văd cu alţi ochi şi pe ceilalţi “plângăcioşi”. Am început să-i percep ca enervanţi, sufocanţi cu nemulţumirile lor şi de multe ori tot ce vreau e să stau cât mai departe de ei. Mai ales când încep cu replici de genul “nimeni nu mă place pentru că sunt urât/prost/sărac/timid/fraier etc”. Îmi vine să-i trezesc la realitate spunându-le: “Ba nu, nimeni nu te place din cauza atitudinii tale, pentru că nu faci altceva decât să te plângi mereu”. Cine crezi că va căuta compania unui om care de câte ori îl întrebi ce face, începe să se plângă şi să-ţi spună cât de mizerabilă e viaţa lui? Cine crezi că va adora să dicute cu tine dacă tu nu ai alte subiecte de discuţie decât nemulţumirile tale şi odată ce începi nu te mai opreşti? Oamenii ştiu că negativismul e molipsitor, aşa că să nu te miri de ce te vor respinge Ori schimbi ce te nemulţumeşte, ori nu te mai plânge!

  • Când te surprinzi plângându-te de ceva, opreşte-te şi pune-ţi următoarea întrebare: Dacă nu îmi place acest lucru , ce pot face pentru a-l schimba?
  • Uneori tot ce trebuie să faci e să îţi schimbi atitudinea, să treci de la a te plânge la a găsi soluţii. Şi soluţia nu uita că e să te schimbi în primul rând pe tine, nu pe ceilalţi.
  • În loc să îi împovărezi şi pe alţii (sau mai grav, să-i enervezi, alungi) cu nemulţumirile tale, mai bine păstrează un jurnal în care să scrii ori de câte ori eşti tentat să te plângi de ceva. Aşa vei ţine şi o evidenţă clară a nemulţumirilor tale şi va fi mult mai evident ce ai de schimbat.
  • Fă lucuri mărunte care să te binedispuna şi să îţi diminueze din nemulţumire: cumpără-ţi o bluză frumoasă, mergi la un film, citeşte o carte, ieşi la o cafea cu prietenii etc.
  • Cere ajutor. Sunt şi cazuri în care ai nevoie de sprijinul cuiva care să îţi atragă atenţia când te plângi prea mult, să te facă să realizezi că nu ai motive reale pentru a fi nemulţumit, sau care să-ţi fie alături pe parcursul schimbării.
  • Nu-ţi poate interzice nimeni să te plângi atâta timp cât ştii cum să o faci. Şi nici nu trebuie să te simţi ruşinat dacă te plângi.
  • Alege momentul potrivit (când ceilalţi au timp la dispoziţie ca să te asculte şi sunt într-o stare adecvată cu aşa ceva).
  • Alege persoana potrivită (care ştii că are răbdare şi este cât de cât empatică).
  • Trebuie să realizezi că nemulţumirea e de fapt un semnal că trebuie să faci ceva, să schimbi.
  • Fă ca mine: atunci când un anumit aspect din viaţa mea mă nemulţumeşte, caut până găsesc şi o parte pozitivă. La început va fi mai dificil. Apoi, cu timpul, ori de câte ori nu îţi place ceva, automat vei găsi şi ceva bun ce iese din această situaţie. Viaţa devine mult mai uşoară când realizezi că de fapt din lucrurile negative ai mult de câştigat. Evident, asta nu trebuie să te împiedice să le schimbi. Lucrurile negative duc la ceva bun într-un final, dar dacă tu rămâi în zona cu negativitate nu permiţi lucrurilor bune să se manifeste.
  • Fii recunoscător pentru ceea ce ai şi concentrează-te pe asta în loc să te plângi.
  • Învaţă să fii pozitiv. La fel cum a te plânge a devenit un obicei, tot aşa poţi şi renunţa la el, înlocuindu-l cu a fi recunoscător pentru ceea ce ai în loc să te tot plângi atâta de ceea ce îţi lipseşte.
  • Învaţă să te plângi în mod constructiv, adică într-un mod care duce la rezolvarea problemelor, nu la a te plânge şi mai mult.
  • Înainte de a te plânge, să-ţi fie clar în mintea ta care e motivul care te nemulţumeşte. E chiar atât de grav acel lucru sau exagerezi tu la prima confruntare cu el? Gândeşte-te bine, de două ori înainte de a-ţi răspunde la aceste întrebări.
  • Ce vrei să obţii atunci când te plângi? Vrei să fii compătimit sau doar să fii ascultat? Vrei să atragi atenţia cuiva? E acesta un mijloc de şantaj, de a obţine ce-ţi doreşti determinandu-i pe ceilalţi să acţioneze într-un anume fel? Vrei ajutor real, sfaturi? Sau ai aşteptări aberante având pretenţia ca alţii să facă totul în locul tău? După ce identifici ce aştepţi, întreabă-te de ce aştepţi acest lucru de la alţii, chiar nu îţi poţi satisface singur acea nevoie? Măcar o dată încearcă singur înainte de a apela la ajutorul altora.

Să nu te plângi deloc?

Nu e realist. Şi nici bine. Ni se cere să zâmbim mereu şi să pretindem că totul e bine şi frumos chiar şi atunci când e exact pe dos. Crezi că e un lucru bun? Nu. E o falsitate. De ce să ne tot punem măşti la cererea societăţii? Nu suntem roboţi şi nici viaţa nu e perfectă, e normal să avem şi zile proaste, nemulţumiri şi să împărtăşim cu cineva ce avem pe suflet. Nu e nimic de condamnat aici. Atâta timp cât nu depăşim nişte limite.

Tu cât de mult te plângi?

10 COMENTARII

  1. Cred ca e primul articol despre gandirea pozitiva care are si o baza, nu doar “gandeste pozitiv, e bine etc”; multe articole ori filmulete imi dadeau impresia ca nu sunt realiste. Ca daca esti doar optimist fara sa ai de fapt motive, de fapt iti creezi iluzia de optimism.
    De plans ma mai plangeam in trecut mai mult, am reusit sa nu o mai fac asa, degeaba, ci mai degraba ca o gluma sa-mi stresez prietenii. Insa chiar in timp ce scriam acest comentariu colegul de camera s-a “plans”, la misto, de cat de obosit e el ca atata de mult “fuge” zi de zi in Counter Strike. Dar eu ma gandeam de ce naiba ma intrerupe? Si brusc am realizat ca pana si plansul “la misto” e la fel de rau ca oricare altul, iti intrerupe mersul gandurilor, te sacaie si te enerveaza. Chair si la misto, e un mod inutil de a atrage atentia si de a-i stresa pe ceilalti.

  2. Sunt de acord cu tine. Si eu am avut o perioada in care doar gandeam pozitiv. N-a tinut prea mult, pentru ca nu faceam decat sa ma mint singura, sa investesc efort in mentinerea unei iluzii in loc sa-l investesc intr-o actiune care sa imi imbunatateasca viata in mod real. Si nici macar iluzia ca esti optimist nu va tine prea mult, asa ca la ce folos?
    Ai dreptate si cu plansul la misto. Plus ca…azi in gluma, maine la fel, te trezesti intr-o zi ca te plangi in mod real, ca te lasi afectat. E atat de usor sa te lasi prins in capcana…

  3. Foarte util acest articol, felicitari! M.a pus pe ganduri, m.a facut sa stabilesc cateva obiective noi, primi pasi spre schimbare. Am sa.l recitesc pt a.mi “implanta” aceste idei si mai adanc in memorie. Si am sa.l dau mai departe.

  4. Oamenii se plang, barfesc cand viata lor e goala dar , a te plange sau barfi constant este o problema de educatie, de vointa , si probabil unora asa le place sa traiasca, riscul de a rezona cu un barfitor este de a te crede ca el, a te plange este un defect, o consecinta a alegerilor tale proaste dar a si complacerii in propria situatie, am incercat sa mi inteleg soacra , mare prostie, ma crede ca ea, a inceput sa ma barfeasca sorei mele, sora mea alta barfitoare, am sa ajung sa nu mai vorbesc cu nimeni, asa le tai macaroana la astfel de persoane, ele cred ca esti ca ele si ca accepti asa ceva, nu va mai ambalati pt barfitori sunt doar prosti, in nici un caz nu le jigniti prostia, e inutil, nu ai cu cine vorbi, sunt doar oameni care le place sa se planga , e ca un drog, creeaza dependenta, de fiecare data cand vezi persoana respectiva, i se aprinde becul, ca tu o intelegi, dar tu n o intelegi, e bine sa nu empatizezi cu barfitorii, vor crede ca esti ca ei, ei Nu vor sa se schimbe, degeaba incerci sa i ajuti, unii sunt patologici, pai daca vroiau nu se schimbau, dar nu vor, le place sa se hraneasca cu mizeriile altora.

  5. Acesta e un capitol la care sunt expert.Eu sunt genul de persoana care-si bleastama viata.Imi spun mereu ca nu voi face nimic in viata,ca sunt prost,ca nu pot sa port o conversatie,ca n-o sa am niciodata prieteni,prietena.Constientizez ca nu fac bine si ii incarc pe altii cu problemele mele,insa in acele momente ma simt ca ultimul ratat.Va rog sa-mi dati un sfat,o incurajare care sa ma ajute sa fac fata acestor stari.

  6. sint o persoana majora am 60 de ani de un an si jumatate sau cu un barbat de 45de ani in tot acest timp am stat cu el din mila finca e bonlav are probleme psichiche Nu grave a facut un infart 3 luni in arma lam lasat de multe ori dar mam intors ea mediamente sa se omoare a baut clor sia pus streangul de git sa se spinzure spune ca nu poate trai fara mine dar in schimb Nu se uita in dreptul meu facem dragoste in urma discutiilor ma acuza ca Eu Nu vad cit ma iubeste intodeauna isi gaseste scuze si ma acuza pe mine si astazi mea stricat ziua cu minciunile si scuzele la orice in fiecare zi nu are pe alta ptr ca lucram inpreuna e posesiv si gelos Nu stiu de ce nu am puterea de al lasa va rog sa.mi dati un sfat orice ptr. mine e bine venit multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ