Fericirea, un subiect utopic. Sau nu.

3
314

Majoritatea oamenilor cred că fericirea e o stare şi o himeră chiar, care trebuie căutată, înduplecată şi depinde de condiţii exterioare nouă. Lipsa ei a inspirat poeţii şi scriitorii, iar filozofii au întors-o pe toate părţile.

Şi tu crezi că fericirea e ceva după care trebuie să alergi şi doar unii oameni au norocul să o simtă?

Ei bine, de fapt fericirea e o stare naturală a noastră, pe care am uitat-o de multă vreme, lăsându-ne prinşi în vâltoarea unor gânduri nocive şi acţiuni neinspirate, pe care apoi le-am numit ghinioane.

Studiile arată că lucrurile care ni se întâmplă au o influenţă asupra noastră doar de 10%. Ceea ce e cu adevărat important şi putem controla, e ce gândim şi cum reacţionăm noi la experienţele din viaţa noastră.

Iar reţeta fericirii este simplă: Fii fericit cât mai mult şi vei simţi această emoţie pe o lungă durată, iar acum îţi explic de ce se îmtâmplă aşa.

Între creierul şi corpul tău există o permanentă comunicare, iar în centrul creierului, în hipotalamus sunt produse peptide(substanţe chimice, hormonale), care sunt determinate de felul în care gândeşti şi te simţi. Apoi ajung în sânge şi comunică cu celelalte celule. Dacă eşti trist aproximativ o oră, corpul tău va produce milioane de peptide ale tristeţii. Până aici nu ar fi nicio problemă, însă starea ta duce la dependenţă, deoarece corpul tău va vrea tot mai mult din ceea ce a primit.

Cunoşti şi tu oameni care sunt în marea parte a timpului stresaţi, nervoşi, iritaţi? Chiar şi când lucrurile par să meargă bine, găsesc brusc un motiv ca să fie nervoşi din nou. Acum ştii de ce. Sunt dependenţi de acea stare.

Eşti dependent de o emoţie dacă nu o poţi controla

Orice emoţie puternică e precum un drog. De la mânie, depresie, până la entuziasm, fericire, corpul tău se obişnuieşte cu starea ta predominantă şi îşi cere doza cu care l-ai obişnuit. De aceea îţi poate lua ceva timp apoi să-l obişnuieşti cu emoţii benefice.

Iar acum că ştii cum funcţionează corpul tău, îl poţi programa să secrete hormoni ai fericirii, iar asta printr-un singur mod. Simte-te bine. În fiecare zi.

Cum exersezi fericirea?

Dacă vrei să-ţi obişnuieşti creierul şi corpul cu o dependenţă eficientă, de fericire, una din părţile importante e nivelul de dopamină,responsabil cu fericirea. Uite de unde îl poţi obţine.

1. Recunoştinţă. Dimineaţă când te trezeşti, scrie minim trei lucruri pentru care eşti recunoscător. Seara, gândeşte-te ce te-a bucurat în ziua care a trecut.

2. Sport. Fă zilnic mişcare pentru că se eliberează natural hormoni ai fericirii şi vei avea mintea mai limpede. Alergat, mers pe bicicletă, orice presupune un pic de efort. Chiar şi o plimbare în pas mai alert.

3. Petrecerea timpului cu persoanele importante din viaţa ta. Îmbrăţişările, râsul cu ceilalţi şi comunicarea, îţi aduc un plus de dopamină pentru că simţi că aparţii unui grup.

4. Ocupă-te de pasiunile tale. Găseşte ceva care să te pasioneze până la lacrimi (de fericire, bineînţeles) şi lucrează măcar 2 ore pe zi în aşa fel încât să simţi că totul e o joacă.

5. Râde. Cât de mult poţi, oriunde, oricând şi oricum. Râzi cu lacrimi până trebuie să te opreşti să-ţi iei aer. Râde de tine şi găseşte o parte amuzantă în orice dificultate.

6. Fii prezent. În prezent nu ai nicio problemă. Toate grijile şi supărările noastre sunt îndreptate înspre trecut sau viitor. Orice îngrijorare îţi străbate corpul întreabă-te „Unde e mintea mea acum?” Revino în prezent, uită-te la copaci, la florile din casă. Aici,acum, n-ai nicio problemă.

„Astăzi este ziua de mâine pentru care îţi făceai griji ieri?”

7. Adoptă o postură potrivită. Spatele drept,umerii relaxaţi, zâmbetul pe buze. Aşa cum emoţiile influenţează poziţia corpului, la fel se întâmplă şi invers.

Cum îţi păstrezi starea de bine când ai probleme?

Aminteşte-ţi că nu experienţa în sine îţi face rău, ci părerea ta despre ea. (dacă mintea ta a găsit deja contra-argumente la afirmaţia asta, e pentru că eşti dependent de o stare pe care o trăieşti când ai probleme)

Ai păţit vreodată să te superi pentru ceva ce ai păţit, apoi să realizezi că e cel mai bun lucru ce ţi se putea întâmpla pentru că te-a dus către ceva mai frumos?

Ai încredere în evoluţia vieţii şi gândeşte-te că toate lucrurile se întâmplă cu un scop. Unele nu le putem controla, însă putem reacţiona la ele altfel… mai productiv, pentru mintea, corpul şi emoţiile noastre.

Exerciţii pentru a găsi soluţiile la o problemă

• Gândeşte-te la o problemă care-ţi dă bătăi de cap. Acum imaginează-ţi că te întâlneşti cu tine din viitor(peste 10-15 ani), un tu, care a depăşit deja situaţia. Ce ţi-ar spune acel sine, din viitor? Ce idei ţi-ar da şi cum crezi că a depăşit acea experienţă? (la acest exerciţiu e important să fii relaxat)

• Priveşte problema ta de undeva de departe. Ca şi când te-ai ridica deasupra pământului şi vezi acum o imagine de ansamblu. Ce vezi diferit acum? Ce soluţii există?

Câteodată nu vedem soluţiile unei probleme pentru că o ţinem prea aproape de noi, iar unele lucruri trebuie să le privim de mai departe pentru a vedea şi alte detalii.

Fericirea se exersează. Zilnic. Nu e ceva spre care să fugi, să aştepţi, să tinzi. E o stare naturală ce poţi să o trăieşti, indiferent de lumea exterioară. Din starea asta, vei vedea tot mai multe lucruri care să-ţi aducă mai multă fericire.

Nu trebuie să primeşti condiţiile pe care le vrei de la viaţă pentru a fi fericit, ci trebuie să fii fericit pentru a primi condiţiile pe care le vrei.

Lasă-mi un comentariu şi spune-mi cum au funcţionat pentru tine exerciţiile de mai sus şi ce completări mai ai tu.

O săptămâna plină de hormoni ai fericirii îţi doresc!


Raluca scrie și pe blogul său personal: entuziasm.ro.

3 COMENTARII

  1. eu am ajuns la concluzia ca fericirea inseamna sa fii multumit de tot ceea ce ai deja. adica sa fi recunoscutor. si atat. inseamna ca esti fericit :)

    simplu, nu ?

  2. Mai întâi de toate,e foarte bine şi în acelaşi timp esenţial să ne amintim măcar odată pe săptămână că nu suntem conducătorii lumii,ci doar ai propriei persoane. De aceea nu avem capacitatea şi nici dreptul de a încerca să schimbăm lumea (curată nebunie de altfel),pe când noi,nu ne-am făcut curăţenie în propria ogradă! Asta trebuie să fie,după părerea mea,obiectivul primordial al fiecărul individ:să ne facem curăţenie,zilnic,sau măcar săptămânal,în propria ogradă a minţii şi a inimii. Să vedem ce nu-i bun,şi să aruncăm afară,prin lipsa totală de preocupare faţă de genul de subiecte pe care le-am observat ca fiind mizerii:cinism,cuvinte vulgare sau devalorizante,lene intelectuală,dezinteres intelectual,emoţional şi psihic faţă de propria persoană (ceea ce e cea mai mare nebunie,fără ca să constituie alienare mentală,din câte există). Pasul 2,constă în fixarea unui obiectiv realist de realizat în fiecare zi,un alt obiectiv realist de realizat în fiecare săptămână,un alt obiectiv realist de propus pentru fiecare lună,şi un alt obiectiv realist pentru fiecare an. Pasul 3,verificarea şi schimbarea fiecărui defect pe care îl avem,în inversul lui,adică într-o calitate. Acest lucru îl putem face după ce am început planul 2,adică fixarea şi urmărea obiectivelor realiste. Să vă explic: pentru a fi un bun grădinar,nu e neapărat nevoie să te apuci de o grădină de sute de hectare. E suficient dacă sădeşţi un trandafir în fiecare zi. Pasul 4,urmarea visului propriu cu paşi mici. De ce astfel? Pentru că numai în acest fel este posibil. De exemplu,în copilărie şi adolescenţă îmi doream să devin medic,pentru a ajuta oamenii care suferă de diferite afecţiuni. Sunt o persoană cu handicap neuro-psihic,iar lumea,adică părinţii şi ceilalţi membri ai familiei mă considerau,şi încă mă mai consideră nebun! Din fericire,am absolvit 10 (doar),pentru că doar atât au vrut părinţii să fac,iar la acea vreme,nu existau opţiuni pentru a merge mai departe,sau,în cel mai bun caz,erau doar pe hârtie,şi interesele părinţilor erau cele care cu adevărat contau în faţa profesorilor mei,la vârsta de 14 ani,când am terminat clasa a 8-a,fiind pe drept considerat ca fiind minor. Am aplicat pentru Liceul Pedagogic de la Sighetu-Marmatiei,fiind cel mai aproape de casă,în timp ce Liceul Sanitar din Baia-Mare era la o depărtare considerabilă pentru mine. Au fost chemaţi părinţii,să-şi spună părerea. Fireşte,n-au fost de acord,considerând (poate pe drept)că nu-s capabil de urmat liceul,nicidecum de făcut această meserie. Ce-am făcut eu? Fireşte,am rămas acasă,am învăţat şi practicat agricultura,meseria impusă de părinţi,dar între timp n-am renunţat la visul meu de a deveni medic! Ce fac pentru acest vis? Asimilez cunoştinţă în domeniu în fiecare zi de pe internet,citesc articole de specialitate,mă documentez,am în vedere ca într-o zi în care viaţa-mi va permite,evident într-un viitor apropiat pe cât posibil,să-mi termin liceul,să dau bacalaureatul şi să trec la facultate! Asta-i tot!

LĂSAȚI UN MESAJ